Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

HORECA moare, dar nu se predă

Însă serviciile la HORECA de România rămân proaste. Cele mai proaste.

Articol din categoria: HORECA, Travelogue

Încep prin a spune că nu voi scrie chestii necunoscute. Știm cu toții că serviciile în HORECA de România sunt proaste, scumpe iar patronii sunt niște țepari. Da, Hora România, FIHR, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalității și alții vor încerca să ne convingă că nu este așa și că nu merită să judeci o industrie după câțiva „țepari”.

Țeparii nu sunt singulari ci sunt majoritari.

Am cerut acum două luni pe Facebook îndrumări în alegerea unei pensiuni cu piscină în zona Munților Apuseni. Eram la capătul răbdării după ce căutasem în zadar pe Booking soluții și primeam oferte de închiriere completă a pensiunii cu 20 de camere pentru doar câteva mii de EUR (I shit you not, sunt patroni ce nu îți dau decât toată pensiunea – vrei trei camere? Ia douăzeci). Am primit câteva sugestii excelente, pentru care mulțumesc din inimă. Cu aceste sugestii m-am dus la prietenii mei de la o agenție de travel și i-am rugat să mă ajute cu niște rezervări. Surpriză: toate opțiunile erau full. Așa că au venit și ei cu niște sugestii (ce se regăseau printre sugestiile de pe Facebook) și am ales una. Nu contează care și veți vedea mai jos de ce.

Prețurile în HORECA de România nu au nicio legătură cu serviciile livrate.

Prețul pe cameră la pensiunea aleasă a fost de 450 de lei pe noapte, trei persoane, cu mic dejun inclus. Eram trei familii, trei camere. Două nopți x 3 x 450 lei – 2.700 lei. Nu am plătit 450 lei pe noapte la Hilton. La Londra voi sta în centrul Londrei, o săptămână, la un hotel de patru stele, cu 420 de EUR. Am plătit 450 lei pe noapte la o cameră la o pensiune în Apuseni.

Ce am primit? Păi am primit o cameră în care odată ce am pus bagajele nu am avut loc de întors, un „balcon” de 1mp cu indulgență și surprize surprize – nu s-a făcut curat în cameră și nici prosoapele nu au fost schimbate. A compensat micul dejun care într-adevăr a fost OK.

La Hilton de acești bani primești o cameră destul de mare, un pat cu multe perne (aici era o pernă mică de persoană) și bineînțeles, curățenie în cameră.

Experiența nu a fost singulară.

În ultima zi am plecat să mai colindăm și alte pensiuni. Ne-am dus la unul din hotelurile/ pensiunile recomandate și care era full, ocupat cu un team-building. Am intrat să bem o cafea, am fost tratați cu un sictir și cu o scârbă de se vedea clar că erau deranjați de faptul că le stricam feng-shui-ul. Logic că am băut mai mult de o cafea dar sictirul tot nu a plecat. Ne-am dus apoi la o altă locație, o pensiune recomandată pe Facebook, unde se spunea că mâncarea este excelentă. Mâncarea era într-adevăr excelentă dar era cam singurul lucru excelent de pe acolo. Servirea a fost tragică (eram unicii clienți), nu au adus comanda de băuturi decât târziu, au uitat de tacâmuri, de șervețele etc. Stăteau și rezemau barul și se uitau nedumeriți la noi – le încurcam socotelile se pare. De menționat că și această locație avea piscină, 50 de lei intrarea; același preț era și dacă erai client al pensiunii și dacă nu. „Da’ cum și nu plătyească?” zisă în cel mai bihorenesc accent. Ni așe.

Poți totuși să mergi cu încredere la hoteluri prin România.

Trebuie doar să ai grijă să le alegi pe cele care fac parte din lanțurile internaționale. Hilton, Ramada, Marriott, Ibis. Toate aceste hoteluri au standarde pe care dacă nu le respectă riscă să își piardă franciza (am făcut odată un scandal cu escaladare la management-ul Hilton în cazul unor servicii la un Hilton din Grecia și a ieșit urât).

La Cluj stau la Hampton by Hilton și la DoubleTree by Hilton – ambele hoteluri au servicii ireproșabile. La Oradea când am mers să votez și nu am riscat să stau la ai mei am stat la DoubleTree by Hilton – din nou, servicii ireproșabile. La Sibiu stau la Ramada, la Iași stau la Ramada, la Craiova stau la Ramada.

Sunt și surprize plăcute care nu sunt în lanțurile internaționale. Hotelul Kristal din Focșani de exemplu, Hotelul Privo din Târgu Mureș și Hotelul Kronwell din Brașov – după părerea mea printre cele mai frumoase din România.

Cât timp plătesc nu mă interesează cauzele incompetenței.

La hotelul de la mare unde scorul era de câteva mii de EUR am auzit explicația că „ne-au plecat oamenii pe vasele de croazieră”. Sincer, mi se fâlfâie – la prețul ăsta găsești alți oameni. „Nu vin specialiștii de la București să repare hidroforul stricat din cauza căruia aveți presiune slabă la apa de la duș” – again, mi se fâlfâie; eu cu clienții mei lucrăm la planuri de reziliență a datelor și la BCP-uri (business continuity plans). Sunt sigur că există planuri de reziliență a serviciilor și în HORECA însă nu îi pasă nimănui.

Lipsa școlilor de meserii, lipsa interesului angajaților, lipsa interesului patronilor – din nou, mi se fâlfâie. Din punctul meu de vedere pot să dispară cu toții, chiar nu îmi pasă. Am alte opțiuni – Europa, Statele Unite, America Latină, Africa etc. Există Bulgaria, cum ne arată Cetin sau Mihai Vasilescu.

A fost cam ultimul experiment turistic al nostru în România.

Pandemia ne-a făcut să stăm acasă, în România, pentru a evita cozile de la aeroporturi, cozile din vămi, carantine etc. Lipsa predictibilității evoluției cazurilor pe glob și a măsurilor adoptate peste noapte ne-a convins să încercăm concedii în România. Am vrut să mergem în locuri în care nu am mai fost și am greșit. Dacă la mare nu există hoteluri de lanț, în țară există. Dacă mai mergem undeva prin România vom merge doar la hoteluri de lanț sau la hoteluri pe care deja le-am verificat. În rest ne-am lămurit cu pensiunile superbe. Banii mei se duc cu mai multă plăcere către hoteluri și pensiuni care îmi oferă calitate și nu am nicio problemă că aceste pensiuni și hoteluri nu se prea găsesc în România. Sperăm ca anul viitor să se mai domolească evoluția pandemiei și să putem circula cu mai puține restricții.

În rest, gargara celor din Ministerul Turismului și din diversele federații ce reprezintă operatorii HORECA este penibilă. Spunea o duduie că în România există standarde – există o laie. Nu există nici măcar consistență în calitate – ce este astăzi de calitate mâine este mizerie.

10 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Pai si cine e de vina ca oamenii astia cu pensiuni si restaurante isi bat joc sistematic de clienti si fac asta pe bani multi? Nu aia care nu stiu ce trebuie sa primeasca pentru pretul platit si continua sa frecventeze locurile astea?
    Vorba aia, nu-i post ala care cere!

  2. #2 Comentariu nou

    Yep, patita cu Hotel elite din Oradea. Am zis sa iau ceva diferit de hilton, si mai scump si mai fancy. A fost decent dar de un 2.5* maxim dar am plătit 4*, pret 50% peste hilton. Never again.

    • #3 Comentariu nou

      :))) pai ai platit pentru fitele si aerele firfizoanei de la Elite Hotel….vesnica domnisoara profesor doctor docent experta in branding si marketing international, co-autoare la carti scrise de maestri internationali(totul platit din banii lu’ tata care ii jupoaie pe clienti ca nu are alta varianta) Karina Ochis:))))
      https://www.karinaochis.com/ro/despre-karina/

  3. #5 Comentariu nou

    Salut,

    În ultimii 7 ani am facut concediul in Romania.
    Da, fără Mamaia, fără Hilton si cu 14.000 de km in aceste concedii.
    Am folosit ruleta rusească pentru alegerea hotelurilor/pensiunilor. Singura dezamăgire a fost cand am mers pe recomandarea unui prieten, dar am inteles de ce (el a fost in extrasezon si gazda i-a ținut în puf, iar noi am venit in sezon si nemulțumirile noastre au fost tratate literalmente cu “Nu va convine? Plecati”)
    Si am gasit locuri minunate si la Băile Felix (2014,2021 – cazari diferite) si la Vatra Dornei (2017,2018,2020) si la Câmpia Turzii (2014) si la Covasna (2021) si in Delta (2019,2020,2021) si la Viseul de Sus (2019,2020).
    Cel mai scump a fost 447 de lei prin booking in Covasna ca pret pe noapte , iar media undeva la 250-300 .
    Probabil la partea cu timpul servirii mai trebuie lucrat, dar am invatat sa coboram la masa sau sa ne oprim de prânz înainte de a ni se face foame:)
    In rest bunăvoința a remediat mici inconveniente .
    Recomandarea mea ar fi sa se evite hotelurile cu multe locuri.
    Chiar sunt locuri cu liniște și superbe necesare încărcării acumulatorilor tavaliti de nemilosul București.
    Nu le-am numit din motive de reclama,dar in privat le ofer cu drag.
    Nu uitati….cine cauta…gaseste !

  4. #6 Comentariu nou

    Eu va problema altfel: serviciile sunt proaste pentru că sunt vândute de oameni necalificați. Maria de pe vale a văzut la vecina din deal ca ii merge cu pensiune si restaurant așa că își face și ea. Probabil ca la început e entuziasmată că îi vin banii dar când trebuie să spele, să calce si sa curețe după fel și fel de oameni se sictirește si ajunge sa le facă pe toate din scârbă. Ajunge să compenseze prin prețuri mari că oamenii oricum vin. Dacă nu tot aceeași, vin alți că are balta pește.

  5. #8 Comentariu nou

    WOW, 150 $AUD/noapte intr-o pensiune in Romania? Scump nene, scump! Dincolo era mai ieftin! 😂
    La banii astia stai intr-un hotel de 4 stele la Marea Bariera de Corali sau in Bali! 😉😀

  6. #9 Comentariu nou

    Dom’le, n-am experiență în domeniu. Am avut nevoie o singură dată de cazare la Moeciu de Sus. Am venit în țară însoțit de un coleg din Austria, chitiți să îl vizităm pe Dracula. Am ales pensiunea Liliana Urzică. Am fost extrem de plăcut impresionați. Curățenie, amabilitate, o țuiculiță excelentă cu proprietarul și un mic dejun excelent, deși uitasem să precizez despre asta când am făcut rezervarea. I-am luat prin surprindere pe oameni, când am întrebat, dimineața, despre mic dejun, dar s-au dat peste cap și în jumătate de oră ne-au umplut masa cu bunătățuri. Asta, in timp ce se purtau de parcă ar fi fost vina lor, nu a noastră. În concluzie, am fost foarte mulțumiți, iar colegului austriac, aflat pentru prima oară în România, chiar i-au fost depășite așteptările.

  7. #10 Comentariu nou

    Eu am fost vara asta la Covasna. La hotel TTS. Am plătit 1341 lei pentru cazare cu mic dejun, 3 zile, 2 persoane. Pot spune ca a fost SUPERB. Micul dejun inclus a fost impecabilă, curatenia-la fel . Camerele sunt spațioase și curățenia se face zilnic. Piscina este la demisol, cu apa încălzită, dușuri, prosoape și tot ce trebuie. Asa ar trebui sa fie peste tot la 4*

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.