Eram în corporație, în poziția de Windows Business Group Director, adică eram tata la sistemu’ de operare. Se luase decizia în echipa de marketing să facem pitch pentru agenție și eram foarte entuziasmați de brief-ul pe care îl dădusem, legat de viitorul campaniilor de marketing dar și de oamenii cu care urma să ne vedem. Printre numele mari invitate, una dintre agenții se prezintă cu un celebru consultant digital, foarte activ în acea vreme pe social media. Care, în momentul intervenției sale, începe să vorbească despre valoarea investițiilor în digital, completând: „și acum să analizăm un case study de succes despre branding în online. De exemplu: EU”. EL ÎNSUȘI era un studiu de caz.
De ce am început acest articol cu această anecdotă, care la acel moment m-a aruncat sub masă în răcnete de râs (da, încă acel consultant mai vorbește cu mine): fiindcă astăzi voi ilustra ideea principală cu experiența proprie. Sper să nu râdeți în halul în care am râs eu acum peste 16-17 ani de zile.
Specializarea – chintesența sistemului educațional.
„Ce vrei să te faci când vei fi mare?” am fost întrebați încă de mici. Pe vremea lui Împușcatu’, blestemată fiindu-i amintirea, puteai să le asiguri la ai tăi o deplasare la școală cu un răspuns gen „secretar județean de partid”. Ce să faci dacă bietul copil – da, eu – am văzut că singurul Renault 18 din oraș era condus de acest individ? Față de mizeriile de Dacii, Oltcit-uri, Skode, Lade, Wartburg-uri și Moskvici-uri, Renault-ul acela părea Rolls Royce. Revenind, răspunsurile copiilor de obicei sunt simple – actor, cântăreț, doctor, inginer, macaragiu, miner (yep, avem și de ăștia) – și la obiect. „Meserii”, „să-ți faci și tu maică o meserie”.
Cu toate că școala, în teorie, te pregătea – mai ales la facultate sau la postliceală – pentru o meserie, românii cumva se „pricepeau” la toate. Ca și astăzi, dacă întrebi un român pe stradă cum se face o bombă nucleară, îți va explica cum cu o sârmă, o sfoară și niște scotch asamblează el o bombă nucleară.
Asta a dus la celebrii „doctori” de bloc – oameni care „știau” mai bine decât medicii ce înseamnă anumite simptome, „meșterii” care redirectau țevi de gaz, de apă, mutau și dărâmau ziduri fără niciun discernământ, „mecanicii” care reparau Daciile în fața blocului etc.
În ciuda acestui „trend” național, școala românească pregătea oamenii pentru „meserii”. Asta până în 1990, când a venit tehnologia peste România iar școala nu a ținut pasul.
„Omul multilateral dezvoltat”
În România comunistă, în anii 60, a apărut conceptul de „Societate socialistă multilateral dezvoltată” având în centrul ei cetățeanul, omul nou, „omul multilateral dezvoltat”. Nimeni nu știa ce dracu înseamnă asta, dincolo de a pupa în dos Sistemul și pe reprezentanții acestuia, poate-poate îți iese și ție ceva. Și îți ieșea, mai ales dacă munceai în fabrici și uzine sau unități agricole de unde se fura totul și orice. Da, omul multilateral dezvoltat era hoț profesionist.
Drept urmare, eșecul acestei inițiative a fost epic – lucru relevat, pe cale dureroasă, în anii ’90, în celebra (și blestemata) Tranziție Iliesciano-fesenistă, ce a sărăcit țara și a îmbogățit securiștii (sta-le-ar averea în gât, aici și „dincolo”). Omul multilateral dezvoltat știa de toate și nimic, în timp ce în societățile cu apă caldă, electricitate și săpun, oamenii făceau foarte bine, la nivel de excelență, treaba pentru care erau plătiți.
Vreme de 20 de ani, specialiștii au dominat societatea, generând inovație, progres și bani. Acest lucru este pe cale însă să se schimbe.
România corporatistă – blueprint-uri „merge și-așa”.
În momentul în care corporațiile au intrat în România, au venit de afară cu procese, proceduri și organizare. Blueprint-uri organizaționale, structuri cu responsabilități bine definite, rețete de succes, care însă în spațiul carpato-danubiano-pontic nu prea aveau relevanță, aici fiind tărâmul celor care știu de toate și nimic. Drept urmare, s-a inventat termenul de „emerging markets” – o porcărie care să mascheze abordarea „investim puțin și cerem mult”.
Mulți dintre voi veți sări și mă veți contrazice: „Tudor, bugetele de corporații în România erau uriașe pe atunci, ce prostii spui?”. Da, erau uriașe dar pentru România și în comparație cu mizilicurile disponibile acum. Dar dacă comparai ce bani se alocau pentru România versus ce bani se alocau pentru Portugalia – ca exemplu – te apuca depresia.
Un efect al subinvestițiilor a fost crearea rolurilor multiple, în care sales-ul făcea și marketing, marketing-ul sales, pre-sales-ul făcea și suport și tot așa. Primul meu rol a fost de Marketing Product Manager, Windows & Office, pe România și Bulgaria. Patru roluri într-unul. În 2004 am devenit Product Manager Windows & Office, România plus Regional Business Group Lead, South-East-Europe, cu responsabilități de Competitive Officer. Așteptarea GM-ului de România a fost „Tudor, ești 20% regional, 100% local”. Not bad, trei într-unul. Abia în 2006 mi s-a clarificat rolul și am devenit Windows Business Group Lead, unde am și performat cu adevărat.
Ce vreau să zic – nu eram doar eu în această situație, aproape toți colegii făceau încă unul sau două job-uri. Așteptările „peers” din corporație era să avem aceeași alocare de timp pe sarcinile fiecărui rol cum o aveau colegii din Germania, Franța, Marea Britanie etc. Eram „emerging”, trebuia să putem.
Redescoperirea omului multilateral dezvoltat.
Mi-am încheiat aventura corporatistă în 2017, acum 9 ani de zile, când am devenit antreprenor. Am știut încă din acel moment că experiența de „multirol” – pun ghilimele fiindcă „sclav pe plantație care să facă de toate” nu sună bine – avea să mă ajute să pot performa în acest rol în care trebuie să faci de toate.
Nouă ani mai târziu mă uit la un business cu peste 250 de clienți în lumea întreagă, în care oferim, alături de colegii mei, consultanță de protecție a datelor personale, de guvernanță a inteligenței artificiale și de guvernanță a datelor. Livrăm cursuri, prezentări, proiecte. Am devenit și membru fondator la prima asociație a consultanților de business din România, Business Advisory România.
Nu aș fi putut face aceste lucruri dacă nu aș fi avut spatele plin de cicatricile bicelor corporatiste din vremurile de „multirol”. Asta nu înseamnă că îmi laud foștii stăpâni – colegi ce m-au tratat și ne-au tratat ca pe „second-tier employees” – ci că această experiență a avut și un efect pozitiv. Nu sunt de acord cu abordările „multirol”, fără o guvernanță clară în spate, care să normeze ce poate și nu poate acel rol să facă. Nu te poți aștepta ca un om să aloce 140% din timpul său fiindcă – ghici ce – este o utopie.
Și totuși, cumva am găsit o cale de a balansa toate aceste „roluri” pe care un antreprenor le are și am găsit energia de a construi și alte lucruri – în curând vine ceva mișto.
Reproiectarea „multirol” cu ajutorul AI.
Văd, din păcate, foarte mulți oameni în corporații care s-au „lenevit” în rolurile lor simple. Companiile au crescut, au beneficiat de creșterile spectaculoase ale economiei românești, au beneficiat de creșterea consumului și și-au permis să-și rafineze rolurile. Și văd mulți corporatiști închiși în bule din care nu înțeleg ce se întâmplă în jurul lor. Cumva, multirolul meu m-a ferit întrucât am stat tot timpul alături de clienți și parteneri, chiar și în cele mai spectaculoase vremuri de creștere.
Însă mulți dintre acești oameni primesc în aceste zile vești proaste… fie sunt înlocuiți, fie sunt presați să plece, fie li se dă „hârtia”. Ok, unele exit-uri sunt pe mulți bani, altele pe puțini bani, însă acești oameni nu mai știu să facă mai nimic în afară de ceea ce făceau „înainte”. Iar înainte de obicei nu implica utilizarea AI-ului generativ.
Corporațiile redescoperă „do more with less” și călăresc valul AI într-un mod haotic, dezorganizat, fără a se uita la riscuri. În cursa aceasta, mulți își rup gâtul dar mai nimeni nu se uită la aceste situații fiindcă trebuie să accelereze căderea în gol. Așa că mulți sunt înlocuiți de AI-uri, care sunt vândute ca „digital FTEs” (doamne, ce porcărie!!!). Înlocuiți uneori cu juniori + AI. Drept urmare, devine critic să știi să folosești AI bine, generând conținut, analize și prezentări relevante, cu minim de halucinații.
Noul „multirol” înseamnă un om, care știe puțin din toate, cu AI-uri specializate care îl ajută pe fiecare „specializare”. Da, un bun vânzător trebuie să știe și cum să facă engagement la suport, să înțeleagă detaliile tehnice și legale ale produselor și serviciilor pe care le vinde, să înțeleagă multiple verticale și nevoile lor! Trebuie să se pregătească de o întâlnire analizând trendurile din piață, insight-uri și date, folosind AI-urile ce respectă guvernanța și legile!
Omul care nu poate „parteneria” cu AI nu mai are nicio șansă să prindă job-uri. Asta este noua realitate.
What next?
Folosiți AI – ChatGPT, Claude, Mistral, Grok etc. Înțelegeți limitările fiecăruia. Nu băgați date confidențiale în niciunul. Folosiți Copilot Premium din Microsoft 365 sau Google Gemini din Google Workspace pentru chestii confidențiale, legate de job. Faceți training-uri. Participați în discuții. Investiți în voi. Ajutați-vă de AI pentru a deveni buni la job și pentru a învăța noi skill-uri. Învățați să deveniți „stăpâni” de agenți și de AI, nu doar consumatori.
Cel mai important: nu vă plângeți. Nu mai aveți timp. La treabă!
