Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Este randul vostru – partea a doua

Articol din categoria: Lifestyle, Trends

România a trecut printr-un examen greu în ultimele trei zile ce au trecut între Starea de urgență și Starea de alertă – trei zile în care legal fiecare a putut să facă ce a vrut. Și unii au făcut – paranghelia din Herăstrău, înghesuieli prin parcuri, înghesuieli la IKEA, și alte câteva. Da, revoltător, dar… incidental. Românii au fost foarte cuminți în acest weekend în care puteau să facă absolut orice! Cu câteva excepții notabile, totul a fost OK, nu am văzut înghesuială, măcel, blocaje etc. Am ieșit cu mașina și sâmbătă și duminică și nu era atât de multă lume cum diverși panicarzi pe internet încercau să ne arate. Am ieșit și prin parcuri și nu am văzut nu știu ce înghesuială, înțeleg că în Herăstrău a fost o situație ceva mai „specială”. Dar mă uitam prin autobuzele ce odată gemeau de pensionari – goale. Da, lumea se plimba în aer liber, dar mulți aveau măști (chiar dacă nu era nevoie), nu erau multe grupuri, lucrurile păreau sub control. Cu siguranță nu a fost ca la Milano, unde a fost paranghelie din prima zi de ridicare parțială a restricțiilor.

Vom vedea peste două-trei săptămâni dacă aceste trei zile le decontăm sau nu. Și dacă din vina noastră, a cetățenilor, sau nu. Căci revin la ce am spus acum fix două săptămâni: ESTE RÂNDUL VOSTRU – știți voi care VOI!

Din păcate, VOI nu ați ascultat. Nu doar că nu ați ascultat, ați dat-o de gard atât de tare încât gardul stă să se dărâme. În primul rând știați de câteva săptămâni că pe 15 mai se termină Starea de urgență și nu ați venit cu o inițiativă legislativă decât în ultimul moment! Inițiativă ce a intrat în vigoare abia azi, permițând trei zile de „nimic”. În al doilea rând ați ieșit cu ordine de ministru și cu ghiduri scrise cu picioarele. Nici nu intru în subiectul „termometrizare” prezent în documentele VOASTRE oficiale, termen ce nu există în limba română (îmi cer pe această cale scuze cititorilor mei pentru folosirea de către mine a acestui termen, nu am verificat existența lui, am crezut în mod eronat că dacă autoritățile folosesc un termen, acesta chiar există în limba română). Așa cum au arătat numeroși avocați, măsura este excesivă, discutabil legală și permite numeroase abuzuri. Documente oficiale scrise la mișto…

Tot la mișto mi se pare și ghidul „România se întoarce la muncă” emis de către Ministerul Muncii. Ce mă? Dar noi ce-am făcut până acum, am stat la țigară? Am jucat Solitaire? Am făcut achiziții la mișto? Colegii din Romanian Business Leaders au muncit zi-noapte să vină cu propuneri de măsuri de salvare a economiei, propuneri ce au fost ignorate! Am fost atât de proști încât ne-am pus pe tavă creierele și forța de muncă pentru a munci împreună la reducerea impactului acestei teribile maladii în economia României, țară în care AM ALES SĂ RĂMÂNEM în ciuda faptului că în fiecare an faceți orice puteți să ne convingeți să plecăm!

Noi să ne reîntoarcem mă la muncă? NOI??!! Noi care am muncit zi-noapte să ne menținem nu doar business-urile proprii ci și pe cele ale clienților și ale partenerilor, știind că dacă pică prea mulți picăm cu toții? Noi care a trebuit să compensăm din resurse proprii ce nu ați făcut voi? Noi care ne-am uitat cu invidie la cam toate țările europene care au luat măsuri curajoase de salvare a economiei? Noi care ne uităm la voi cum nu vă dați afară putorile, paraziții, lingăii, amantele și amanții din sistem? Noi care ne uităm la voi cum refuzați să eficientizați și să digitalizați un sistem putred de administrație publică știind că va fi mai greu să furați? Noi care ne uităm la licitațiile voastre făcute din pix cu achiziții de produse de afară, produse ce erau oferite mai ieftin de fabricanți români, adică de NOI?

Voi ce-ați făcut mă în perioada asta cât noi am muncit? Ați scos un singur program de susținere a economiei – IMM Invest – program ce a ajutat doar 12 firme până la ora actuală? Ați scris legi cu picioarele și ordonanțe ce au picat la primul test serios cu unanimitate de voturi? Ați ținut în posturi cheie doar hahalere? Ați permis un vid legislativ timp de trei zile jucându-vă ruleta rusească? Ați lăsat zeci de mii de români să intre în țară netestați, în condițiile în care NOI ne-am închis business-urile sau am muncit zi-noapte să le menținem deschise? În condițiile în care NOI am stat în casă? Ați pus în poziții cheie în spitale hahalere ce au creat focare de infecție ca apoi să îi lăudați?

Serios, noi să ne ÎNTOARCEM la muncă?

Este rândul vostru!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.