Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Articole despre: scump

GDPR

Când datele personale costă mult

A publicat Orlando Nicoară pe Facebook știrea că un american a dat în judecată General Motors și un broker de date fiindcă cei de la GM i-au vândut datele personale colectate de automobil către un broker de date, care le-a vândut la niște firme de asigurări, lucru ce a fost cam nasol pentru american întrucât… [mai mult]

Marius

Brave si privacy based, brave cei care vindeau date pentru AI training. Brave cu hardcoded whitelist la ad-blocking. Duckduckgo cei care nu blocau Microsoft, desi se laudau ca blocheaza trackerele, alti campioni ai intimitatii. Faine recomandari. Si in acelasi timp, nici un cuvant despre Firefox.

HORECA

Epopeea langoșului

Două titluri din presa clujeană: „Un antreprenor din București, șocat de prețul unei gogoașe ungurești coapte în ulei, de la Târgul de Crăciun din Cluj” „Un antreprenor din Capitală, șocat de prețurile de la Târgul de Crăciun din Cluj: „Așa venituri mari aveți la Cluj?” Dacă aș fi Exarhu, aș da drumul acum la jingle-ul… [mai mult]

Galos Tudor

cât e și la Cluj odată ce ieși din târguri, 4-5 lei

Smiegel Dickel

Oare cat e langosul la bucuresti domnule antreprenor?

Destinations

Scrâșnetul de metal al litoralului românesc

Zgomotul de metal pe metal este una din cele mai îngrozitoare experiențe pentru urechea umană. Simți cum ți se scurg creierii, cu puțin ghinion se lasă și cu miros îngrozitor, nu știi unde să fugi. Cam așa te simți și când ajungi plin de speranță pe litoralul Mării Negre, acest „cel mai bun vecin al… [mai mult]

Ikă

După 32 de ani de la Revoluție, tot se refuză acceptarea realității că „suntem prea mulți” pentru chestiile ăstea. Standardele pe care le propui înseamnă „să omori” cei care nu se conformă, fie să dea mită, ori eu nu cred că acoperiții și servanții grupurilor de interese cu epoleți sunt interesați de ce vor cetățenii.

Litoralul este rezervat domnilor ofițeri, generali, neamurilor lor, bișnițarilor cu statul și ăia care sunt înjurați că vin cu vouchere.

România, printre care și litoralul, nu mai e a cetățenilor. E a selecților care au monopolul violenței (statal sau provincial; tot oligarhie consolidată este) și legitimațiile din trei litere.
Îl menționezi pe Murad, crezi că-i pasă dacă îi știe pe cei din „cartierul procurorilor” sau pe coloneii, generalii din servicii? Hai pe bune, „it’s a club and you ain’t in it”.

Idealiștii vor muri de inimă rea ca de fiecare dată, fiindcă chiar nu au cu cine.

4
1

General

Ce detestăm la București

Că tot am vorbit aici de cinci motive pentru care Bucureștiul poate fi iubit, iată mai jos cinci puncte pentru care Bucureștiul este nasol. Din perspectiva unui om aflat în vizită de 23 de ani. Bucureștiul cel detestat. De-a lungul timpului Bucureștiul ca oraș a ajuns să fie detestat de locuitorii provinciilor istorice deoarece le-a… [mai mult]

gigi

Da, eu ca bucurestean nascut aici in Bucuresti, crescut aici..etc, pot confirma ca tot ce ai spus este 100% adevarat. Ai uitat sa adaugi ca bucurestenii sunt grabiti, foarte grabiti , de cele mai multe ori fara motiv si de aici si agresivitatea in trafic, pe strada. Tatal meu fiind din Arad , am avut intodeauna termen de comparatie. si pot spune ca am simtit intodeuna diferenta uriasa intre cele doua zone geografice.
Bucurestiul este un spital de psihiatrie fara garduri sau pereti si nesupravegheat.

George

Ai uitat motivul principal: oamenii. Țin minte și acum prima impresie pe care au lăsat-o colegii de facultate bucureșteni asupra mea, un provincial venit în capitală în 2000 (veneam dintr-un oraș mare, deci nu chiar de la coada vacii). Era prin 2000 și țin minte că bucureștenii mi s-au părut, la prima impresie, agresivi, proști și necivilizați. Dacă îi întrebai cum pot ajunge la un muzeu sau la un teatru (era perioada pre-Waze/Google Maps, 4G, de fapt, nici nu aveam telefon mobil atunci), se uitau la mine ca la un extraterestru și ridicau din umeri. Mulți nu aveau ca repere decât centrele comerciale (exista un singur mall atunci, cel din Vitan, și cateva magazine mari, gen Unirea sau Cocor, care aveau să devină mall-uri ulterior). Mulți scuipau pe jos în sălile de clasă, înjurau ca niște birjari și se îmbrăcau ca ultimii cocalari. Încă de pe atunci era la modă să-ți impresionezi colegii și mai ales colegele cu mașina personală (pe care noi, provincialii, nu ne-o puteam permite), doar că pe vremea aia era vorba de o Dacie tunată sau un BMW ursuleț la mâna a paișpea pe care îl forjau aiurea prin parcare.

Am întrebat o doamnă pe stradă cum ajung la nu-știu-ce sediu unde avem treabă și mi-a zis că sunt cam 2-3 stații de autobuz până acolo sau o stație de metrou. I-am mulțumit și i-am zis să-mi arate direcția în care să merg, pentru că prefer să merg pe jos. S-a uitat la mine ca și cum eram nebun și m-a întrebat de 2 ori: „Dar sunteți sigur? Că e foarte mult de mers!” După 20 de ani, mersul pe jos în București e privit în continuare ca o activitate pentru săraci. (aș adăuga și periculoasă, pentru că trotoarele au devenit un fel de loc de depozitare pentru mașini, gunoaie, cabluri, moloz, etc.)

După 20 de ani de stat în București, am avut o revelație: devenisem arogant, agresiv și nervos fix ca colegii mei bucureșteni de facultate. Așa că mi-am luat tălpășița și am plecat în țări mai reci. Nu mă mai regăseam în acel oraș.

22
4
1