Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Ce detestăm la București

Hatereală în 5 puncte

Articol din categoria: General

Că tot am vorbit aici de cinci motive pentru care Bucureștiul poate fi iubit, iată mai jos cinci puncte pentru care Bucureștiul este nasol. Din perspectiva unui om aflat în vizită de 23 de ani.

Bucureștiul cel detestat.

De-a lungul timpului Bucureștiul ca oraș a ajuns să fie detestat de locuitorii provinciilor istorice deoarece le-a furat „caimacul” business-ului, a intelectualității și multe din oportunitățile de dezvoltare. Iașiul înainte de Mica Unire era un târg regional extrem de important, o poartă de trecere între Imperiul Țarist și Vestul Europei, iar oamenii de afaceri de aici făceau mulți bani de pe urma comerțului. Brăila era porto franco și cunoștea o puternică dezvoltare economică. Clujul, Timișoara, Oradea, Arad, Satu Mare, Sibiu  – orașe transilvănene cunoscute pentru dezvoltarea extraordinară din timpul Imperiului Habsburgic și mai apoi din timpul Imperiului Austro Ungar – au pierdut și ele enorm de mult prin „centralizarea” excesivă făcută de autoritățile României Mari, centralizare eșuată din punct de vedere economic și care a continuat în mod forțat, stahanovist în timpul regimului comunist. La ora actuală 27.3% din PIB-ul României se realizează în regiunea București. De aceea cei din provincie privesc Bucureștiul cu neîncredere, din cauza centralizării economice, politice și sociale.

Aglomerația.

Bucureștiul este un oraș ce oficial are 1.83 milioane locuitori. Neoficial, peste 2.5 milioane și numărul este în creștere liberă. Măcelul arhitectural făcut de autoritățile comuniste și haosul imobiliar de după Revoluție au dus la construirea „la liber” a unor cartiere rezidențiale și de business care nu erau deservite de transportul în comun și care au schimbat complet traficul din București. Proasta gestionare a transportului în comun, subdimensionarea, lipsa autobuzelor, a tramvaielor, a garniturilor de metrou a creat aglomerație și în trafic dar și în transportul în comun. Înainte de pandemie Bucureștiul primise „premiul” pentru orașul cu cel mai îngrozitor trafic din lume. După pandemie transportul în comun s-a golit și s-a umplut de mașini, deci este și mai rău. Cuplezi acest status-quo cu lucrări făcute aiurea pe străzi, șantiere deschise și uitate și ai imaginea unui oraș complet scăpat de sub control.

Cutremurul.

Da, acel cutremur pe care îl așteptăm fără să facem nimic. Și va veni, și când va veni va fi foarte, foarte nasol. Acest articol descrie foarte bine cam ce se va întâmpla. Simularea făcută de autorități acum câțiva ani estimează că vor fi cam 3000 de morți, 5000 de răniți și cam 40.000 de oameni rămași fără adăpost. Cred că aceste estimări sunt super-optimiste – am văzut la #Colectiv cam cum se descurcă autoritățile în caz de dezastru. Când (nu dacă) cutremurul va lovi, jumătate din oraș nu va fi locuibil – vor fi clădiri dărâmate, conducte de gaz ce vor alimenta incendiile, autorități în degringoladă. Consolidările s-au făcut la mișto, noi sau generațiile de după noi vom plăti factura indiferenței.

Viața este scumpă.

Să trăiești în București nu este deloc ieftin. Da, ai oportunități de câștig dar ai infinit de multe oportunități de cheltuit. Și cheltui… Totul costă – transportul, mâncarea, medicii, bonele, îngrijitoarele, chiriile, ratele etc. Cererea este mare, lumea continuă să vină în orașele mari atrasă de mirajul oportunităților și nu vede cheltuielile. Care tot cresc. După pandemie în alte țări HORECA și-a redus prețurile pentru a convinge lumea să vină (mi-am luat niște bilete incredibil de ieftine la British Airways și o cazare la patru stele în centrul Londrei), în timp ce în București (probabil și în restul țării) prețurile au explodat pe principiul „tapează-i acum de bani”. La un bar în Regie, cartierul studențesc, o bere este 9 lei. La draft. Fix aceeași bere o găsești la 3 lei în supermarket.

Sănătatea.

Bucureștiul este un oraș extrem de poluat și plin de praf. Problema prafului putea fi rezolvată de mult timp, însă udarea zilnică a orașului înseamnă buget pentru firmele de curățenie care dau cu apă și când plouă. De asemenea poluarea este întreținută de nemernicii ce ard deșeuri ilegale, mână în mână cu autoritățile care nu se ating de ei. Toate aceste lucruri, asezonate cu o viață nesănătoasă, obezitate, stress, alcoolism afectează grav viața bucureștenilor iar sistemul de sănătate nu face față la fluxul uriaș de îmbolnăviri. Spitalele sunt subdimensionate, lipsite de medici iar pandemia de COVID-19 a scos la suprafață toate vulnerabilitățile sistemului. Chiar dacă spitalele sunt private, medicii se poartă cu pacienții fix ca la stat, cu scârbă și cu superioritate iar ratele de vindecare sunt printre cele mai mici din lume. Spitalele colcăie de bacterii, de nosocomiale și de alte nenorociri ce ucide pe bandă rulantă pacienți nevinovați – repet, indiferent că vorbim de spitale private sau de stat.

Autoritățile nu funcționează.

Cumva în București avem cei mai agresivi șoferi din țară – probabil și din Europa. Dacă ar fi liber la arme aici am avea El Dorado. Fiindcă Poliția este inutilă și nu își face datoria lumea și-a luat legea în mâini și s-a apucat să își facă singură dreptate. Lumea se ia des la bătaie în trafic, acum câteva zile un motociclist a omorât un trotinetist, dar agresivitatea se observă și în oraș, și în transportul în comun, și în baruri, și în cluburi, și în restaurante. Lumea răspunde agresiv, se poartă agresiv, trebuie să fii tot timpul „în priză” și acest lucru îți mănâncă toată energia. Obișnuită ca autoritățile să nu funcționeze, lumea încearcă să rezolve problemele prin mijloace și prin puteri proprii. Și nu vorbim aici doar de Poliție, Jandarmerie, Poliție Locală – ci și de restul instituțiilor publice locale sau naționale pe care pur și simplu mai nou nu le vezi. Șoselele sunt tot mai distruse, semafoarele funcționează când și când, parcurile nu sunt îngrijite, dezinsecția s-a făcut haotic, de deratizare nu mai zic fiindcă colcăie șobolanii prin măreața Capitală (hey, colcăie și prin Manhattan deci iată, avem termen de comparație).

Ca o concluzie, este foarte greu și obositor să ai o viață decentă de familie în București. Orice deplasare la școală sau la grădiniță îți mănâncă niște multe ore din viață, orice deplasare de fapt în afara casei îți mănâncă nervi și ore. Dacă te îmbolnăvești spitalele sunt capcane la care oricum aștepți multe ore, indiferent că vorbim de stat sau privat. Iar viața este foarte scumpă și dacă se întâmplă ceva, ești cam on your own.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    Ai uitat motivul principal: oamenii. Țin minte și acum prima impresie pe care au lăsat-o colegii de facultate bucureșteni asupra mea, un provincial venit în capitală în 2000 (veneam dintr-un oraș mare, deci nu chiar de la coada vacii). Era prin 2000 și țin minte că bucureștenii mi s-au părut, la prima impresie, agresivi, proști și necivilizați. Dacă îi întrebai cum pot ajunge la un muzeu sau la un teatru (era perioada pre-Waze/Google Maps, 4G, de fapt, nici nu aveam telefon mobil atunci), se uitau la mine ca la un extraterestru și ridicau din umeri. Mulți nu aveau ca repere decât centrele comerciale (exista un singur mall atunci, cel din Vitan, și cateva magazine mari, gen Unirea sau Cocor, care aveau să devină mall-uri ulterior). Mulți scuipau pe jos în sălile de clasă, înjurau ca niște birjari și se îmbrăcau ca ultimii cocalari. Încă de pe atunci era la modă să-ți impresionezi colegii și mai ales colegele cu mașina personală (pe care noi, provincialii, nu ne-o puteam permite), doar că pe vremea aia era vorba de o Dacie tunată sau un BMW ursuleț la mâna a paișpea pe care îl forjau aiurea prin parcare.

    Am întrebat o doamnă pe stradă cum ajung la nu-știu-ce sediu unde avem treabă și mi-a zis că sunt cam 2-3 stații de autobuz până acolo sau o stație de metrou. I-am mulțumit și i-am zis să-mi arate direcția în care să merg, pentru că prefer să merg pe jos. S-a uitat la mine ca și cum eram nebun și m-a întrebat de 2 ori: “Dar sunteți sigur? Că e foarte mult de mers!” După 20 de ani, mersul pe jos în București e privit în continuare ca o activitate pentru săraci. (aș adăuga și periculoasă, pentru că trotoarele au devenit un fel de loc de depozitare pentru mașini, gunoaie, cabluri, moloz, etc.)

    După 20 de ani de stat în București, am avut o revelație: devenisem arogant, agresiv și nervos fix ca colegii mei bucureșteni de facultate. Așa că mi-am luat tălpășița și am plecat în țări mai reci. Nu mă mai regăseam în acel oraș.

    19
    4
    • #3 Comentariu nou

      Da, eu ca bucurestean nascut aici in Bucuresti, crescut aici..etc, pot confirma ca tot ce ai spus este 100% adevarat. Ai uitat sa adaugi ca bucurestenii sunt grabiti, foarte grabiti , de cele mai multe ori fara motiv si de aici si agresivitatea in trafic, pe strada. Tatal meu fiind din Arad , am avut intodeauna termen de comparatie. si pot spune ca am simtit intodeuna diferenta uriasa intre cele doua zone geografice.
      Bucurestiul este un spital de psihiatrie fara garduri sau pereti si nesupravegheat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.