Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Articole despre: cutremur

General

Ce detestăm la București

Că tot am vorbit aici de cinci motive pentru care Bucureștiul poate fi iubit, iată mai jos cinci puncte pentru care Bucureștiul este nasol. Din perspectiva unui om aflat în vizită de 23 de ani. Bucureștiul cel detestat. De-a lungul timpului Bucureștiul ca oraș a ajuns să fie detestat de locuitorii provinciilor istorice deoarece le-a… [mai mult]

gigi

Da, eu ca bucurestean nascut aici in Bucuresti, crescut aici..etc, pot confirma ca tot ce ai spus este 100% adevarat. Ai uitat sa adaugi ca bucurestenii sunt grabiti, foarte grabiti , de cele mai multe ori fara motiv si de aici si agresivitatea in trafic, pe strada. Tatal meu fiind din Arad , am avut intodeauna termen de comparatie. si pot spune ca am simtit intodeuna diferenta uriasa intre cele doua zone geografice.
Bucurestiul este un spital de psihiatrie fara garduri sau pereti si nesupravegheat.

George

Ai uitat motivul principal: oamenii. Țin minte și acum prima impresie pe care au lăsat-o colegii de facultate bucureșteni asupra mea, un provincial venit în capitală în 2000 (veneam dintr-un oraș mare, deci nu chiar de la coada vacii). Era prin 2000 și țin minte că bucureștenii mi s-au părut, la prima impresie, agresivi, proști și necivilizați. Dacă îi întrebai cum pot ajunge la un muzeu sau la un teatru (era perioada pre-Waze/Google Maps, 4G, de fapt, nici nu aveam telefon mobil atunci), se uitau la mine ca la un extraterestru și ridicau din umeri. Mulți nu aveau ca repere decât centrele comerciale (exista un singur mall atunci, cel din Vitan, și cateva magazine mari, gen Unirea sau Cocor, care aveau să devină mall-uri ulterior). Mulți scuipau pe jos în sălile de clasă, înjurau ca niște birjari și se îmbrăcau ca ultimii cocalari. Încă de pe atunci era la modă să-ți impresionezi colegii și mai ales colegele cu mașina personală (pe care noi, provincialii, nu ne-o puteam permite), doar că pe vremea aia era vorba de o Dacie tunată sau un BMW ursuleț la mâna a paișpea pe care îl forjau aiurea prin parcare.

Am întrebat o doamnă pe stradă cum ajung la nu-știu-ce sediu unde avem treabă și mi-a zis că sunt cam 2-3 stații de autobuz până acolo sau o stație de metrou. I-am mulțumit și i-am zis să-mi arate direcția în care să merg, pentru că prefer să merg pe jos. S-a uitat la mine ca și cum eram nebun și m-a întrebat de 2 ori: “Dar sunteți sigur? Că e foarte mult de mers!” După 20 de ani, mersul pe jos în București e privit în continuare ca o activitate pentru săraci. (aș adăuga și periculoasă, pentru că trotoarele au devenit un fel de loc de depozitare pentru mașini, gunoaie, cabluri, moloz, etc.)

După 20 de ani de stat în București, am avut o revelație: devenisem arogant, agresiv și nervos fix ca colegii mei bucureșteni de facultate. Așa că mi-am luat tălpășița și am plecat în țări mai reci. Nu mă mai regăseam în acel oraș.

19
4