Dulcea tăcere feministă

Am spus-o și o tot repet: cel mai mare dușman al feminismului în România este femeia româncă. Statistic, femeile – și judecătoare și prietene ale victimelor – condamnă alte femei pentru că sunt violate sau agresate sexual, eliberează violatori și pedofili, acuză colegele că sunt promovate fiindcă ar fi bagaboante și așa mai departe. Când unei femei i se întâmplă ceva sau este acuzată de ceva, suratele ei nu doar că tac ci eventual susțin activ partea opusă.

Mediul politic susține feminismul. Nu și femeile.

Fac o scurtă recapitulare: am avut prim ministru femeie, vice-prim ministru femeie, președinte al Senatului femeie, președinte al Camerei Deputaților femeie. Sunt femei în conducerea tuturor instituțiilor de stat cheie din România – Poliție, Jandarmerie, Armată, CSM, Curtea Constituțională, ÎCCJ și câte naiba instituții or mai fi. Cu toate acestea, avem una dintre cele mai laxe legislații anti-viol din lume. Legislație care, deși slabă, nici măcar nu este aplicată!

Declarativ, mediul politic susține feminismul. Se încurajează promovarea femeilor în politică, cotele de gen (cu care eu nu sunt de acord din motive pe care le-am explicat), se încurajează promovarea femeilor în funcții de conducere etc. Avem organizații ale femeilor în fiecare partid important! Avem organizații de business ale femeilor, avem chiar și o inițiativă de susținere cu fonduri nerambursabile a femeilor-antreprenor.  Cu toate acestea, când o femeie reușește, este imediat acuzată că este bagaboantă.

Am pus AICI o postare cu un mic sondaj despre starea feminismului în România. Majoritatea răspunsurilor de la doamne sunt că feminismul nu există în România, că nu are realizări, că cu siguranță se pot face mai multe, dar nu prea știm ce. Veți regăsi și niște răspunsuri foarte la obiect legate de educație, de măsuri ce trebuie luate. Puține răspunsuri concrete însă, ca al Lorenei sau al Annei (și încă câteva doamne sau domnișoare ce nu au blog).

Însă la ce se poate face, nimeni nu a spus „noi femeile să ne susținem mai mult între noi”. Și aici cred că este cheia progresului slab al mișcării feministe în România.

Când a ajuns USRPLUS la butoane, au trimis trei miniștri în guvern, toți trei bărbați.

Am reproșat USRPLUS-ului acest lucru, iar prima care mi-a răspuns a fost o doamnă care și-a încheiat argumentația pro-bărbați spunând că poate că în USRPLUS nu sunt femei mai bune ca alde Ghinea, de exemplu. Și această atitudine din păcate nu o regăsim doar la USRPLUS, dar ei fiind (declarativ) cei mai progresiști, arată cam cum stăm.

Închei recapitularea. Să ne uităm la prezent.

Publică Digi 24 acest articol minunat, intitulat Miss Guvern. Cum arată „linia a doua” a politicii românești. Precum puteți vedea din articol, se sugerează indirect faptul că aceste doamne și domnișoare au ajuns în pozițiile curente datorită modului în care ele arată. Autorul intră și pe contul de Facebook al acestor doamne și domnișoare și selectează câteva poze mai „provocatoare” (niciodată nu am înțeles ce înseamnă acest lucru, dar fie). Totuși autorul încearcă un echilibru, introducând și declarația unui psiholog care spune că într-adevăr există un clișeu social aici care discriminează femeile care ajung în poziții de conducere sau în poziții publice.

Însă dacă ne uităm CUM este distribuită această postare, vedem că de fapt se vorbește despre compromisurile făcute de aceste femei. Multe femei le acuză pe aceste doamne și domnișoare de „compromisuri”. Și aici voiam să ajung.

Feministele care s-au atacat la apariția filmului cu primul-ministru finlandez tac.

Tac agresiv, vorba unei celebre burtiere de la o anumită televiziune. Aproape toate cele care au explodat la acuzațiile aduse primului-ministru finlandez, acum când suratele lor românce ar avea nevoie de susținerea lor, tac. De ce? Nu este subiectul interesant? Nu sunt acuzațiile grave? Nu au trecut chiar multe dintre ele prin astfel de acuzații?

Nu, dragii și dragele mele. Tăcerea are legătură cu faptul că multe dintre aceste „feministe” chiar cred că suratele lor sunt niște bagaboante și că așa au ajuns în acele posturi publice. Fără dovezi concrete, fără niciun fel de analiză (analiza contului de Facebook nu este jurnalism, dragii mei), se sugerează chestii mizerabile. Au făcut acele doamne și domnișoare compromisuri? Posibil! Există vreo dovadă în acest sens? Nu, niciuna!

Un alt erou al „progresismului”, ex-USR, Valeriu Nicolae, are o postare în care spune așa: „Panarama de la ora 5 – domnișoara Alexandra Bogaciu” și detaliază: „Domnișoara Bogaciu este vomitivă prin aroganța și lipsa ei absolut remarcabilă de orice fel de bun simț. Este un exemplar strălucit al felului în care PSD-ul se oprișează pe noi. Poza este din timpul unor dezbateri pe o lege importantă împinsă de PSD. Merită să o vedeți întreagă.” . S-a găsit problema: poza. Vă las să citiți comentariile suratelor…

Am o fostă colegă din corporație care a decis să își întemeieze o familie și s-a mutat în alt oraș, capitală de județ, unde s-a angajat la Primărie. Are și ea poze în costum de baie sau de pe la petreceri. O altă prietenă de-a mea, fostă fotomodel, și-a întemeiat o familie, s-a angajat și ea la ceva instituție publică. Muncește, are doi copii, are și ea poze în costum de baie sau de pe la petreceri. Mai am niște prietene ce fac parte din echipa lui Bolojan care știm ce realizări au avut la Oradea. Și ele au poze în costum de baie sau de pe la petreceri! Ar fi avut vreuna dintre ele șansa să apară în acest articol? Toate! A făcut vreuna din ele compromisuri? Nu! Ar fi fost judecate ca „bagaboante” și „panarame”? Bineînțeles!

Femeia frumoasă este bagaboantă.

Dacă tot vorbim de clișee sociale, să discutăm și despre cele în care femeia-politician nu are dreptul să fie frumoasă, să fie femeie. Trebuie să poarte batic, fuste lungi, rochii care să nu dezvăluie nimic, alte haine largi. Fără culori, fără accesorii non-standard. Orice „deviație” de la „normal” o trimite direct în categoria „bagaboante penale”. Și nu, nu este OK, m-am săturat. Vă place de primul-ministru finlandez? Este frumoasă? V-ați atacat când a fost „atacată” pentru faptul că au apărut filmări de la o petrecere? De ce nu puteți aplica același șablon moral și în cazul româncelor? De ce contează că aceste doamne și domnișoare au poze provocatoare? De ce sunt judecate după cum arată și nu după ce au făcut sau fac? De ce nu se ia în discuție performanța? De ce automat aplicăm etichete?

De ce tăceți?