Autosuficiența versus creștere

Am un respect enorm față de firmele care încearcă să trăiască din vânzarea de cursuri, fie online, fie offline. Le respect fiindcă mi se pare fantastic să vrei să vinzi ceva într-o cultură pur ostilă conceptului de „învățare”, o cultură ce consideră că acest proces se termină la finalul școlii sau a facultății (de aici și celebrele „încă patru ani și scap”, „azi am orar de 4h la pârnaie” etc).

Cum adică să plătești pentru educație?

Un celebru bou sinistru impostor și cretin ministru al educației a spus că școala este gratuită pentru elevi, nu pentru părinți. Și da, școala costă, fiindcă educația, deși au existat și există bani pentru ea, este continuu jecmănită de hoți, impostori, pile și sinecuri care au penetrat acest sistem odată cu cancerul securist. Însă percepția rămâne că educația este „gratuită” și atunci „merge și-așa”. Un elev ce trece prin școală ca prin brânză va rămâne cu părerea că școala a fost doar o etapă prin care a trecut moka, ca un fel de obligație și că absolvirea ei înseamnă și libertatea mult așteptată.

Percepția este amplificată și în viața corporatistă, unde angajatul este trimis la diverse cursuri pe banii companiei – cursuri de specializare, de marketing, vânzări, gestiunea obiecțiilor, negocieri, comunicare etc. Cursuri pe care, percepându-le gratuit, le va acorda aceeași atenție pe care a acordat-o școlii – închisoare. Adică va trece prin ele ca prin brânză, intră bou și iese vacă (să fim bine și cu DEI).

Educația în realitate costă.

Cele mai bune cursuri costă mult. Certificările, diplomele sau recunoașterile academice costă și mai mult. Un MBA de calitate, nu de ăla făcut pe repede-înainte, este mai scump decât un autoturism. Un masterat, de asemenea. O certificare te poate costa mii de EUR. Iar firmele nu au neapărat bugete care să acopere aceste cheltuieli, însă totuși sunt mulți oameni care plătesc parțial sau complet aceste cursuri din buzunarele proprii.  Eu sunt unul dintre ei.

Am investit în educația mea prețul unui autoturism și continui să investesc. Este o investiție pe care o văd esențială în creșterea mea și a business-ului pe care îl conduc. Nu mă duc la cursuri ieftine, mă duc la cursuri despre care aud doar lucruri bune. Și da, costă.

Știți ce nu văd la astfel de cursuri? Români… Văd foarte puțini români, de obicei susținuți fie de instituții europene fie (foarte rar) de firmele ce i-au angajat. Nu am văzut niciun român să-și fi plătit din buzunar certificările pe care eu le-am luat și acest lucru mă întristează din cale afară.

Autosuficiența.

Noi, românii, avem o părere foarte bună, mult prea bună despre noi. Întrebi un român pe stradă despre cum se fabrică o bombă atomică, garantat îți va explica cum se face. Foarte rar un român va considera necesar să își plătească studiile post-universitare sau cursuri de o zi, două sau de o săptămână. Poate de aceea România se și află pe ultimul loc european la studii terțiare. Dacă deja nu suntem, devenim proștii Europei.

Mi se tot explică la diverse postări în care arăt problema șoselei DN2 că „românii se descurcă”. Se descurcă atât de bine încât umplu cimitirele și spitalele și asigură ultimul loc la aproape toate statisticile europene. Atât de autosuficienți suntem. Vrem să creștem dar nu vrem să muncim ca să creștem. Creștem cu gura.

Cum poți să vinzi un curs?

Repet, mă uit la cei care vând cursuri. Business-ul meu de cursuri este unul incidental, în sensul în care nu am dedicat un efort susținut să îl promovez; acum fac un business plan pentru creșterea acestei linii de business întrucât în ultima vreme am primit numeroase solicitări pentru cursuri de AI și de Data Protection Officer.

Însă dacă îmi este relativ ușor să vând un curs către o companie care să se ocupe de adusul cursanților, îmi este destul de greu să alcătuiesc o grupă de curs la un curs deschis. Și nu doar mie ci și partenerilor mei. Același feedback îl aud din toată piața: este greu să vinzi un curs către beneficiarii finali, nu către firmele ce susțin educația angajaților lor.

La cursul extraordinar susținut de către Michio Kaku, promovat pe toate canalele posibile, la care mă așteptam să stea lumea și pe scenă să îl asculte, am văzut nenumărate scaune goale. Da, Brand Minds se umple cu ajutorul firmelor ce-și trimit angajații să mai ia lumină de la gurus, dar aici firmele nu au mai considerat că este nevoie să le plătească angajaților ceva. Iar oamenii s-au simțit prea autosuficienți ca să umple sala. Dacă aș fi fost în București, nu aș fi lipsit nici mort de la un astfel de eveniment!

Pașii următori.

Eu sunt genul de om de business care nu se lasă, atunci când crede în ceva. Eu cred în cursurile deschise și cred că pot să conving lumea că trebuie să învețe continuu ca să nu se tâmpească. Să conștientizeze că dacă nu înveți, devii prost bâtă, rușinea Europei și a lumii. Dar nu pot să merg singur în această direcție – avem nevoie de un efort susținut din partea tuturor firmelor de training, din partea autorităților care trebuie să insiste pe „școala după școală” și din partea diverselor ONG-uri. Apropo, la Romanian Business Leaders avem astfel de cursuri deschise antreprenorilor, aflați atât la început de drum cât și în creștere și la maturitate. Dați join cu încredere.

Ah, da, era să uit de cursuri: Data Protection Officer pe 8, 9, 10 Nov 2024 și 22-23 Nov 2024 și AI Fundamentals for Business, 30 Oct.

Dacă astea nu vă plac, găsiți și voi cursurile (plătite) la care să participați. Nu aveți idee cât de mult vă diferențiază versus restul, într-o lume în care nu se investește în cursuri…