Pax vobiscum

Văd multă anxietate legată de vremurile ce vin. Când scriu acest articol vorbim de un nou val de COVID-19 ce vine, de noi tulpini de SARS-COV-2 identificate, de un război ce are toate șansele să se extindă, de o inflație record și de posibilitatea unei crize economice mondiale care să schimbe modul în care trăim pe această planetă. A, da, să nu uităm de încălzirea globală și de faptul că vine factura pentru modul barbaric în care ne-am bătut joc de această planetă.

Este momentul conștienței și al conștiinței.

Putem aborda vremurile ce urmează în mai multe moduri: putem ignora și putem trăi mai departe la fel cum am trăit până acum (carpe diem), putem să ne panicăm și să nu dormim nopțile de stres, putem să ne pregătim cât se poate de bine pe noi, pe cei dragi nouă, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru și pe cei care ascultă. Primele două opțiuni nu duc niciunde, cam singura pe care o văd viabilă este a treia. Un nivel ridicat de conștiență ne ajută să înțelegem mai bine contextul, să învățăm din greșelile făcute de omenire de-a lungul timpului (surpriză: nu este prima criză globală de care omenirea se lovește), să înțelegem ce deprinderi noi trebuie să învățăm și la ce deprinderi trebuie să renunțăm. Un nivel ridicat de conștiință înseamnă să înțelegem că nu suntem singuri, că cei dragi, cei slabi și cei la nevoie se bazează pe sprijinul nostru pe care trebuie să fim pregătiți să îl dăm în orice moment.

Conștiența și conștiința se cultivă.

Este momentul să ne reîntoarcem la cărți și la studiu. Să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat pentru a putea ghici ce urmează să se întâmple. Să încercăm să facem tot posibilul să nu repetăm istoria. Pentru că dacă citim Sociologia proastei guvernări în România interbelică, scrisă de sociologul Bogdan Bucur, vom vedea că repetăm aproape 1:1 mizeriile, ciordelile, corupția, indiferența și capul veșnic plecat din acele vremuri negre (să mai aud eu pe cineva că laudă România interbelică). Dacă citim O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale (nu pun link, sper că cititorii mei deja cunosc piesa) vedem campaniile electorale din prezent. Dar nu vorbesc doar de cărțile vechi ci și de articolele noi publicate de Harvard Business Review, Techcrunch, Bloomberg etc în care minți luminate încearcă să lege argumente pentru a ghici ce urmează. Aceste argumente trebuie trecute prin filtrul personal al fiecăruia dintre noi, bineînțeles.

Să facem bine.

Și nu așa cum ne-a urat Băsescu, ci așa cum trebuie să o facem. Bine nouă, bine celor din jurul nostru. Stresul și anxietatea nu ne fac bine deloc. Dacă suntem stresați, deprimați, înfricoșați atunci avem nevoie chiar noi de ajutor pe care trebuie să îl solicităm imediat. Nu vă jucați cu sănătatea mintală, aceste vremuri ne afectează pe toți și oricare dintre noi poate aluneca foarte rapid pe o pantă din care se iese foarte greu. Un drum ce nu duce decât către suferință pentru noi și pentru cei dragi nouă. După ce ne facem bine nouă, trebuie să vedem cum îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Așa cum am ajutat în pandemie, așa cum am ajutat și ajutăm refugiații ucraineni. Acest popor are o capacitate extraordinară de a face bine în momentul în care aleșii nu se gândesc decât cum să își facă lor bine. Este drama acestui popor de a-și alege hahalere ca conducători ca apoi în momentele de cumpănă să ia deciziile care trebuie.

Reîntoarcerea la valori.

Nimic nu este rocket science. Știm virtuțile cardinale, dacă le urmam cu toții (de pe toată planeta) nu am fi trecut prin pandemie așa cum am trecut. Este momentul nu doar să le conștientizăm ci să le și aplicăm în viața de zi cu zi. Să identificăm reperele pe care să le urmăm. Asta nu înseamnă să ne umplem wall-ul de Facebook de citate fără niciun fel de substanță ci să ieșim de pe Facebook și să facem bine.

Întunericul nu se combate cu întuneric ci cu lumină.

De câte ori mă simt copleșit de vreo problemă sau de câte ori pare că nu găsesc o ieșire dintr-un context dificil, mă gândesc la Mihai Neșu. Mihai Neșu a suferit un accident înfiorător la antrenamente în urma căruia a rămas complet paralizat de la gât în jos. Soția l-a părăsit după ceva timp, ambii părinți i-au decedat. Însă Mihai nu a rămas niciun moment la pământ, Mihai s-a ridicat și a înființat fundația care îi poartă numele, fundație care face miracole pentru cei copiii cu probleme grave de sănătate. Dacă Mihai Neșu poate să facă asemenea miracole, eu să fiu copleșit de probleme simple?

Mă mai gândesc la Adelina Toncean, de la Asociația Blondie. Un om care a trecut prin momente incredibil de grele în viață, un om care oferă însă copiilor cu probleme grave de sănătate o șansă la viață. Poveștile pe care le aud de la asociația Blondie îmi rup inima în două, însă în niciun moment ei nu se opresc. Fac minuni. Dacă acești oameni pot continua, eu să nu găsesc ieșirea dintr-un context ce dintr-o dată pare ușor?

Nu vă fie frică.

Omenirea va trece și de această criză așa cum a trecut de toate celelalte crize. Vom ieși poate mai buni, mai puternici, mai conștienți. Dacă fiecare dintre noi ne facem treaba bine, va fi bine. Dacă ne ajutăm între noi, va fi bine. Doar că trebuie să ne schimbăm obiceiurile începând de astăzi. Și este atât de ușor să faci bine… Un telefon dat unui om cu care nu ați vorbit de mult timp. Ajutorul dat unui prieten la nevoie. O rudă apropiată dusă la un control medical de rutină. Chestii simple, care să ne readucă aminte că suntem oameni.

Să nu mai risipim – aruncăm mâncare cu tonele, lăsăm lumini aprinse peste tot, dăm drumul la aerul condiționat și plecăm de acasă, iarna facem 30 de grade în case, ne urcăm în mașină pentru un drum de 10 minute. Hai să… dar chiar hai să… Și va fi bine.