Autoritatea de protecție a datelor cu caracter personal din Danemarca, Datatilsynet, a emis o decizie ce va avea efect cam în toată Europa. În urma investigației la un site de evenimente, Epic Booking, a decis că aproximativ 500.000 de poze de pe pagina de Facebook a companiei în care apăreau copii și tineri în poze făcute cu camere selfie pe la diverse evenimente începând din 2013 încalcă cerințele GDPR.
Deși operatorul a prezentat consimțăminte pentru aceste poze, autoritatea de supervizare a decis că aceste consimțăminte nu întrunesc cerințele de consimțământ informat, specific și liber dat. Drept urmare, a decis să impună operatorului să șteargă toate pozele de la evenimente.
Dar asta nu este tot. Autoritatea a constatat că operatorul nu setase niște termene de ștergere a pozelor. Drept urmare le-a impus ca pe viitor pozele de la evenimente să aibă ca termen de ștergere maximum 60 de zile.
Ei bine, chestia asta doare. Toate firmele de evenimente, de petreceri, baruri, cluburi, restaurante etc trebuie să își revizuiască toate albumele cu poze de pe la evenimente. Și să șteargă orice înseamnă poze vechi în care apar oameni cărora li se disting elemente unice de identificare (față, tatuaje, semne distinctive, haine unice etc) sau să anonimizeze astfel de elemente.
1 comentariu Adaugă comentariu
Clar de acum toate paginile de restaurante o sa fie profile personale. Adica eu asa as face ca sa scap de bataia asta de cap. Add friend/follow si aia e.