Că Oradea are un loc special în inima mea este un lucru cunoscut. Este acasă pentru mine, sanctus terra, locul unde energiile mi se reîncarcă. Dar cumva întotdeauna se întâmplă chestii cool la Oradea, chestii greu de explicat pentru non-orădeni sau pentru non-bihoreni (minus Beiuș sau Binș – nimic din ce se întâmplă acolo nu poate fi explicat, probabil de acolo pleacă tunelurile dacice).
Greu de explicat este de exemplu limba folosită între orădeni. Oradea este un mix de români, maghiari, evrei, țigani, slovaci, puțini sași și ceva expați. Românii și maghiarii reprezintă majoritatea absolută, și în 100 de ani de administrație românească plus câteva sute de ani de administrație imperială lucrurile s-au cam mixat aici; implicit și limba.
Între orădeni se vorbește o româno-maghiară fără absolut niciun fel de regulă. Nu există un procentaj de cuvinte maghiare sau româneșto care pot fi folosite, la fel cum nu mai există reguli gramaticale stricte; imaginația vorbitorilor este singura care își poate seta anumite reguli.
Stăteam la o terasă și la masa alăturată două tinere vorbeau româno-maghiară, cu focus pe română. Adică între cuvintele românești se mai strecura și câte un cuvânt maghiar (logica este simplă: de ce să întrebi cum se zice la un cuvânt în română când ai la îndemână cuvântul în maghiară?). Și apare în treacăt un prieten maghiar, moment în care conversația trece în maghiară pură (eu înțelegând paradoxal totul, fără a ști neapărat maghiara). După ce prietenul maghiar pleacă, conversația trece în maghiaro-română – adică focus pe maghiară cu câteva cuvinte în română strecurate între (din nou, dacă nu îți vine pe limbă cuvântul în maghiară, nu ai tu la îndemână frumos cuvântul în limba română?).
Și este greu să le explici celor care nu sunt din Oradea acest fenomen. Este și mai greu să înțelegi politicienii care vorbesc de instituirea limbii maghiare ca limbă de stat cum la fel de greu este să îi înțelegi pe cei care refuză orice discuție despre acest aspect. Mai interesant ar fi ca româno-maghiara să devină limbă de stat – adică să ai documente scrise cu cuvinte mixate random din ambele limbi. În Oradea ar avea sens, asta este clar. De asemenea în Bihor ar avea sens. Mai puțin în Binș, unde cum spuneam, nimic nu are sens.
