Angajabil la +40

Am citit articolul Amaliei Sterescu, un om de business de care am auzit numai lucruri bune. Și eu sunt considerat hater de către mulți, deci probabil doamna Sterescu știe bine ce zice. Articolul ei prezintă o stare de facto. Însă simt că prezintă „vina” doar la un singur capăt, iar într-o relație recrutor-candidat it takes two to dance. So let’s dance…

Spune doamna Sterescu așa:

„Adevărul este că, de multe ori la butoane, de partea cealaltă a baricadei, sunt recruiteri neexperimentați care pur și simplu nu văd potențialul candidatului”

Adevărul adevărat este că recrutorul face doar primul screening și trimite un shortlist către hiring manager, și hiring manager-ul ia decizia cu cine merge mai departe în interviu. Deci decizia de „tăiere” de cele mai multe ori nu aparține recrutorului. Am întâlnit un caz în care un director al unei corporații a dorit să cheme la interviu o fată doar fiindcă i-a plăcut poza din CV. Mai precis tatuajul care se observa în decolteu. Și nu, nu glumesc.

Să continuăm:

Amărăciunea Claudiei: ”Cred ca acesta este motivul pentru care nici măcar nu ajung la interviu. […] Sunt cu siguranță ”overqualified”, însă îmi doresc să lucrez, sunt o profesionistă.”

Un prieten de-al meu, partener într-un business cu mine, a avut o perioadă mai grea din punct de vedere financiar. Afacerile nu mergeau. Așa că ghici ce, a făcut Uber câteva luni. Nicio rușine, nu i-a căzut coroana de pe cap. Și este un soț exemplar, tată exemplar și om de afaceri de la care 90% din oamenii de afaceri din această țară ar avea ce învăța.

Să continuăm:

Dana: „Eu am 35, dar simt cu vârf și îndesat că nu îmi mai găsesc locul și că antreprenoriatul este singura cale. Sunt „pe piață” de 6 luni, de când mi-am dat demisia din corporație. Nu m-a sunat nimeni. Nu am aplicat intens și orbește tocmai pentru că îmi doream o pauză de câteva luni, însă am aplicat pentru poziții pentru care m-aș fi potrivit perfect. Am fost uimită să vad că nu sunt nici măcar invitată la un interviu, deși profilul meu, oarecum atipic, era fix cel descris în anunț.”

Câteva observații: „mi-am dat demisia” fără să am nicio perspectivă. Asta se numește inconștiență. „Îmi doream o pauză de câteva luni” – de obicei îți iei așa ceva odată ce ți-ai setat următorul pas, nu înainte. „Profilul meu, oarecum atipic, era fix cel descris în anunț”. Când scrii „profilul era atipic” îți răspunzi singură la mirarea „nu m-a sunat nimeni”. Fiindcă ghici ce, companiile doresc rotițe în sistem, angajați, oameni „tipici” nu „atipici”.

Mă opresc aici, articolul în rest este corect: angajatorii nu se uită la femei 30+ căci cred că vor să aibă copii și nu își asumă un concediu de maternitate, vor lupi tineri să muncească mult pe salarii mici, angajarea pe posturi bune se face pe pile, se recrutează pe posturi de „juniori” care să facă de toate etc.

Toate acestea se vor filtra natural, este un proces de maturizare al pieței. S-a întâmplat și afară, au fost fix aceleași probleme și ușor ușor managerii au înțeles nevoia de seniori, de experți, de femei cu copii (jobul de mamă este cel mai greu, deci dacă ești și mamă și angajată ești o super-eroină), de diversitate etc. Vor veni aceste lucruri și aici.

Până atunci, dacă ai 30 de ani, planifică-ți cu mare grijă următorii pași în carieră. Fii pregătit(ă) să îți pierzi jobul și să poți sări rapid la următorul pas. Dezvoltă-ți un plan B, fă-te cunoscut(ă) și fii expert(ă) pe domeniul tău. Fă-te dorit(ă) profesional.