De fiecare dată când o valoare a poporului român pleacă la Ceruri lumea simte nevoia să se facă remarcată. Ai spune că o facem pentru a elogia memoria maestrului dispărut, însă din păcate nu reușim decât să intrăm în ridicol cu falsitatea postărilor pe care simțim nevoia să le punem pe Facebook. Măcar de-am fi reușit să învățăm ceva din modestia Maestrului Ivan Patzaichin, din virtuțile sale pe care ni le-a arătat cu fiecare ocazie, din energia și din dedicația sa…
Cineva a făcut în Photoshop o poză ce arată ca și cum două vapoare la New York ar fi scris numele său în apă. Nu trebuie să fii marinar sau expert nautic ca să îți dai seama că așa ceva este imposibil. În special cu un nume ce conține atâtea litere. Și chiar dacă ar fi fost cumva științific posibil, acele inimioare de pe i-uri ar fi fost imposibil de executat. Deci un fals ușor de identificat, amuzant în contextul tristeții naționale. Cineva a încercat să facă o glumă, chiar dacă ușor nepotrivită dar tot glumă.
Și a început Jihad-ul. Lumea a luat-o de bună și a început să îi dea share. Degeaba am comentat că este fake, reacțiile au fost acestea.
Da, am fi putut face o poză cu niște OZN-uri ce scriu numele Maestrului pe cer, cu niște balene ce se aliniază pentru a-i scrie numele, cu niște dinozauri ce ies din munți pentru a-i scrie numele cu flăcări etc. Tot „gestul contează, este frumos”.
Ne mirăm apoi că votăm tâlhari și imbecili, ne mirăm că stăm prost la accidente pe șosele, la nașteri premature, la alcoolizare etc. Ăștia suntem, atâta putem.
Iertare, Maestre…