Romania in ofsaid

Unul dintre lucrurile despre care nu se vorbește este modul în care România reușește să se afle în ofsaid în istoria modernă. Nu se vorbește despre șansele ratate ale României, de ce au fost ratate și în special din cauza cui. Căci în spatele tuturor acestor ratări se află oameni, se află interese mici ale acestor oameni motivate de interese mari ale unor state, bineînțeles.

Orice stat are (sau ar trebui să aibă) o strategie a sa. O strategie de țară, o strategie de viitor, o strategie care să garanteze existența statului și în următorii ani. Strategie care se declină în Educație, Apărare, Știință, Cercetare, Relații Internaționale etc. Când un stat nu are o strategie proprie, el se află cu siguranță în strategia altor state. Nu ai nevoie de nicio orientare conspiraționistă ca să înțelegi că atunci când nu ai o strategie cineva te are în obiectivele sale strategice. Așa funcționează lucrurile de când există conceptul de stat.

În ultimii 30 de ani singura strategie a României a fost aderarea la NATO și UE. Target îndeplinit de peste 10 ani. Un alt obiectiv strategic este aderarea la zona Schengen, deși la cum merg lucrurile tratatul tinde să devină mort pentru următorii cinci ani datorită pandemiei de COVID-19.

În rest, strategia națională a României nu se prea vede… educația este la pământ, sănătatea la fel, populația scade vertiginos, pe energie nu avem o strategie regională deși avem centrală nucleară modernă, economia tremură din toate balamalele și nu știm cum vom trece testul crizei. Orașele României nu sunt legate printr-o infrastructură performantă, de fapt Vestul României este mai legat de Ungaria și de Europa decât de restul României prin două autostrăzi cheie.

Suntem în ofsaid și nu știm de ce. Este momentul să ne uităm mai bine la noi și la modul în care ne dăm singuri cu stângul în dreptul și în modul în care ne săpăm unii pe alții înainte de a da vina pe „oculta mondială”.

De 30 de ani vedem un atac constant asupra instituțiilor cheie ale Statului. Nu știm de unde sunt coordonate aceste atacuri însă știm cu siguranță că ele sunt executate din interior – de români neaoși, „patrioți”, cu ochi mai mult sau mai puțin albaștri. Nu există instituție cheie a Statului român care să nu fi fost făcută praf – atât din punct de vedere imagine cât și din punct de vedere funcțional.

Puterea Legislativă, Puterea Executivă, Puterea Judecătorească – instituțiile cheie ale unei democrații – au o imagine unitar coruptă, infestate cu securiști, piloși, lingăi și incompetenți. Toate instituțiile au lunar scandaluri de corupție, imagini terfelite prin presă și prin rețelele sociale și funcționează prost și foarte prost. Parlament, Guvern, Președinte – veșnic în scandal și cu toții ascunși de Justiție – au demonstrat în ultimii ani că sunt ghidați de interese personale, mici și nu de interese naționale sau de o strategie de țară. Oameni mici cu interese mici. Oameni care scriu legi proaste ce pică la Curtea Constituțională. Curte infestată de securiști și politruci. Un Președinte prea puțin implicat. Un Guvern care face micro-petreceri prin birouri cu whiskey și trabucuri. Oameni care își dau singuri cu stângul în dreptul și care se ceartă pe tâmpenii în timp ce numărul de bolnavi de COVID-19 crește rapid. #JustițiaPeCareOApărăm și care clasează cazuri de corupție după cazuri de corupție, amână dosare precum #Colectiv, #10August (pe ăsta se pare că îl și clasează), #Revoluție, #13Iunie90, etc. Asta când nu eliberează pedofili, violatori și criminali. Bineînțeles că există politicieni, parlamentari, angajați prin ministere, Parlament, Președinție, judecători, procurori, avocați care își fac treaba. Foarte mulți, probabil marea majoritate. Dar imaginea care se vede este una mizerabilă…

Biserica Ortodoxă, Catolică, Greco-Catolică – toate au fost ținta unor atacuri venite din interior și din exterior. Preoți corupți, preoți colaboratori ai Securității, preoți misogini, preoți violatori – imagini care au dominat comunicarea despre culte, trecând în plan secund numeroasele acțiuni caritabile și de întrajutorare întreprinse de absolut toate cultele din România. Nu se vorbește despre miile de preoți ce au asistat oameni la nevoie ci despre zecile de preoți prinși cu mizerii. Da, sunt mulți, dar nu sunt ATÂT de mulți.

Casa Regală a României nu a scăpat nici ea de scandaluri. „Cearta” dintre Prințul Nicolae și restul Familiei Regale (aripa Duda) a dus la porcirea imaginii unei instituții care a fost stâlp al statului român modern. 150 de ani de istorie au fost aruncați la gunoi prin probabil cea mai agresivă acțiune a unor securiști de a infesta Casa Regală. Au reușit. Viitorul monarhiei în România este mort, din toate punctele de vedere.

Academia Română, baza științei și culturii românești este constant în mijlocul scandalurilor. Președintele Academiei este un  colaborator dovedit al Securității, un pseudo-naționalist cu discursuri patriotarde false, lipsite de suport istoric. Și se pare că sunt în mijlocul unui scandal de delapidare acum, să știm o chestie.

Nu mai spun de Armată, Poliție, Jandarmerie. Avem o puzderie de generali de carton în armată, comandanți din Poliție fraternizează și se pozează cu infractorii iar Jandarmeria și-a dovedit rolul în data de 10 August 2018. Pardon, comandanți din Jandarmerie. Marea majoritate a militarilor, a polițiștilor și a jandarmilor sunt oameni cinstiți care onorează instituția pe care o reprezintă. Însă mulți dintre comandanții lor sunt niște lepre. Lepre care pătează imaginea instituțiilor și o duc în derizoriu.

Tragedia națională #COVID19 are loc și din cauza căderii acestor instituții sabotate din interior. Probabil că atacurile sunt coordonate din exterior – un stat slab este un stat cu care faci orice – însă ele sunt executate din interior, de români. Implicit populația nu are încredere în instituțiile statului. Indiferent ce spun ele – imaginea erodată a acestor instituții, imaginea erodată a Statului Român a dus la căderea încrederii oamenilor în instituții; și implicit, în Statul Român. De ce să porți mască și să te ferești când politruci fac chefuri și petrec fără nici cea mai mică măsură de protecție? Înseamnă că știu ei ceva, nu?

Este momentul să abordăm altfel problema. Să vorbim deschis despre viitorul României – viitor care nu se poate construi fără încredere în instituțiile Statului. Încredere care nu se poate construi fără oameni profesioniști, dedicați.