Citeam în aceste zile despre dărâmarea unuia din simbolurile stațiunii Vama Veche, anume crâșma Stuf. Multe regrete, multe păreri de rău, multe amintiri frumoase însă și frustrări, supărări împotriva mafiei imobiliare/ hoteliere etc.
Stuf nu este prima locație-fanion care dispare. Și nici ultima.
Mai țineți minte La Ficus din București? Și acum, pe Beller, mai este o mică rămășiță a ceea ce a fost La Ficus. Dar Planters? Dar The Office? Dar vechiul Fire Club din Centrul Vechi (nu ăsta nou, care e doar un pub)? Twice? Mai enumăr sau este destul?
Am amintiri legate de fiecare din aceste locuri, însă ele sunt doar amintiri, nimic mai mult. Nu am mai călcat prin ele cu mult timp înainte să dispară fiecare din ele, întrucât fie fauna se schimbase, fie servirea/ produsele/ atmosfera deveniseră nasoale.
Vama Veche nu mai este ce a fost. Sau niciodată nu a fost ceea ce am crezut că era.
Am avut norocul să prind Vama Veche înainte să o salveze Mircea Toma. Regăsiți acolo și niște istorioare pre și post-salvare. Dacă voiai să o arzi pe boemie și să bei mult, ieftin și prost, Vama era o alegere minunată. Cuplată cu sunetul valurilor și cu nopțile la cort sub stele, aveai amintiri ce se formau pentru totdeauna. Acum poți să bei mult, scump și prost, marea este plină de „kaktușii” scoși de românii ieșiți la toaletă în larg, cazările sunt scumpe și proaste. Dar hey, ești în Vamă, ai bifat-o și pe-asta!
Lumea la „Stuf” a venit și a plecat. A existat Stufstock, au venit corporatiștii, apoi au venit maneliștii, apoi au venit toți buluc în „Vamă”. Și bineînțeles, Vama s-a schimbat după portul și asemănarea turiștilor. Odată cu ei, toate localurile din Vamă, inclusiv Stuf. Cumva era clar că îi vine sfârșitul și lui.
De ce nu avem o altă „Vamă Veche” în România?
Cred că este întrebarea cea mai bună pe care ne-o putem pune, iar răspunsul pe scurt este că „nu vrem”. Este foarte ușor astăzi să faci antreprenoriat în România (față de anii ’90 sau 2000), poți pune pe picioare o crâșmă destul de rapid, personal iei emigranți (fiindcă ai noștri nu prea au chef să muncească) și aia este, ai Stuf 2, 3, 4, x.
Însă vamaioții de atunci sunt corporatiștii și antreprenorii de astăzi, obișnuiți cu demi-pensiune sau breakfast inclus, obișnuiți cu apă caldă la duș (de 3x pe zi), cu mese servite sau cu all-inclusive, la prețuri de Egipt și Turcia. Nimeni nu mai vrea să dea 20 de lei pe o bere, într-o speluncă, indiferent de atmosferă. Noua generație nu prea mai bea, e interesată de cu totul și cu totul alte chestii.
De aceea nu cred că vom mai vedea un Stuf, sau vreun alt local-epic din Vamă – nimeni nu mai vrea să-l facă și mai nimeni nu ar mai da pe la un Stuf, așa cum era el. Lumea s-a schimbat, vrea alte crâșme, mai comerciale, cu mâncare semipreparată, ieftină, la care să poată servi mici, ceafă, jnițăle, cartofi prăjiți, bere, sucuri și cafea (neapărat espresso sau cappuccino).
Vama Veche rămâne Vama Veche.
Vama este o stațiune românească, cu bune și cu rele. Ai ce face doar vara, primăvara, vara și toamna e închis totul, deși ar fi oportunități de distracție. Vama trebuie privită în contextul litoralului românesc, căpușat și distrus de securiști, sinecuri și fel de fel de tâlhari cu viziuni înguste. Ai însă destule „Vama Veche” în Bulgaria, mici sate și plaje sălbatice, unde poți regăsi acel sentiment „pierdut” de Vamă.
În rest, mergem înainte…
