Să aveți copii la fel ca voi!

Am furat puțin titlul de la Cetin fiindcă mi se pare unul dintre cele mai urâte lucruri pe care un părinte poate să îl spună unor copii. Nu doar că tu, ca părinte, consideri ființa care este sânge din sângele tău ca fiind un dezastru, îi mai și dorești să sufere la fel cum suferi tu, ca părinte.

Educația copilului este responsabilitatea părintelui, deci dacă copilul nu iese ceea ce tu ca părinte îți dorești, este vina ta. Fie ai vrut ceva ce nu i s-a potrivit deloc (și atunci nu ai stat să îți asculți copilul), fie nu te-ai ocupat de educația odraslei. Așa că, logic, îi dorești să fie la fel de bou sau vacă ca tine cu copiii săi, care ghici ce, vor fi nepoții tăi.

Românii își urăsc copiii.

Este o afirmație grea, ce doare, dar nu ai cum să nu simți asta când vezi modul în care sunt tratate gravidele, copiii și adolescenții. Restaurantele îi doresc să șadă cuminți pe scaune (nu le spun să nu vină, că și banii lor sunt buni, dar le spun să stea ca la școală), profesorii doresc ca copiii să vină gata educați, ei să le dea doar diplomele eventual, părinții doresc ca profesorii să îi educe cum să se comporte acasă și în societate. Cu toții au așteptări dar prea puțini vor să se și implice.

„Eu mi-am luat bătaie și uite ce bine am ajuns”, „Eu am suferit de foame pe vremea comunismului și uite pretenții la mucosul ăsta”, „Eu nu am avut jucării și copilul nu se mai satură de ele”, „Pe vremea mea ăștia micii își știau lungul nasului”, „Am făcut copii să fie cine să îmi aducă și mie un pahar de apă la bătrânețe” – păreri ale unor oameni ce încearcă să își țină copiii ostatici în depresiile lor de frustrați neîmpliniți și care se așteaptă ca odraslele lor să fie recunoscătoare că au fost aduse pe lume după cât au suferit ei.

Ne plângem de noua generație, fără să vedem ce pramatii am fost noi.

Ne așteptăm ca ăștia micii să lucreze 12h pe zi doar fiindcă noi am fost păcăliți să o facem, luând bice pe spinare de la șefi și patroni ce nu dădeau doi bani pe resursa umană. Dacă eu am suferit, să sufere și boracii! Ne așteptăm să stea cuminți prin baruri, pe la petreceri, pe la concerte, prin Vamă și prin 2 Mai, să nu bage droguri, alcool, țigări și în niciun caz să nu facă lucrul ăla de rușine!

Asta după ce Vama Veche, înainte de a fi salvată de Mircea Toma (mulțumim Mircea Toma, fără tine nu apărea „Vamaia”), colcăia nu de poeți, scriitori, actori și artiști care se bronzau nud doar pentru a găsi inspirație în creațiile lor, ci de rockeri, punkeri, studenți, elevi ce mergeau acolo să se facă praf. După ce eroul nostru a salvat Vama, am prins prima ediție de Stufstock, în 2003. Țin minte că era un anunț cu prețul la bere, la votcă și la joint. Doar aceste trei opțiuni erau disponibile. Vă spun că mândrie că nu am consumat decât o bere, dar nu pentru că eram responsabil, ci pentru că cu o seară înainte mă făcusem lopată în Costinești, cu niște prieteni.

Am avut grijă să ocolesc vamaioții ce dormeau pe jos, noaptea, în comă alcoolică conexiune cu natura, lipiți de nisip, m-am ferit de artezienele de vomă și după vreo două ore de salvat Vama, m-am dus să mă culc.

Am fost în Vamă și cu colegii de corporație, și cu partenerii și cu prietenii. Am văzut Vama transformându-se, dar spiritul de „Vamă” – alcool, drog, sex și devastare – a rămas același. Țin minte că m-am întâlnit cu un important manager de firmă de IT din România, căsătorit, olecuță împleticit cu o vamaioată ce încerca să îi facă respirație gură la gură, soția lui nefiind prezentă. La vederea mea, marele guru a reînviat brusc și a împins-o pe salvatoarea sa și a venit să mă salute ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Istorie de acum 8 ani, ca să fiu mai precis, deci nu neapărat prea veche.

Vamaioții au făcut copii și sunt șocați că s-au dus în Vamă.

Am citit postarea Maestrului Mărgineanu ce deplânge starea tineretului din Vamă. Mi-a și răspuns Maestrul la un comentariu în care mi se părea cumva ironic faptul că autorul unor versuri nu neapărat ortodoxe se șochează când aude adolescenții apelându-se unul pe celălalt cu „coae”. A șters apoi postarea, așa că nu o redau, probabil nu a meditat suficient înainte de a o scrie. În postare sunt câteva situații descrise, citez:

„cum mama dracu’ poate un pusti de 17 ani sa bea Jameson direct din sticla ???”

„cum poate o pustoaica de 19 ani sa vina la mare cu Mini-ul nou-nout care costa cat 6 rinichi de-ai ei ?”

Încheierea este de asemenea apocaliptică: „Ba, voi stiti ce mai fac copiii vostri ? ”

Băi Maestre, încercăm să știm… Din păcate pentru ei, ne este foarte ușor, fiindcă și dacă nu le instalăm instrumente de supraveghere pe dispozitivele lor, dacă fac vreo tâmpenie sunt vreo 10 binefăcători care să documenteze imbecilitatea. Plus camerele localurilor, plus camerele de pe stradă. Pe vremea noastră ne puteam pune în cap fără să avem teama că peste 10-15 ani vom deconta clipele de nebunie, inerente adolescenței și perioadei 20-25 ani.

Acum, dacă bagi un cui și tripezi nașpa, filmul cu tine rămâne înfipt pentru totdeauna în analele internetului; și dacă folosești toate legile din lume de protecție a datelor, cineva tot va ține acel film undeva și va apărea când îți va fi lumea mai dragă. Faci o greșeală – și martor îmi este Bunul Dumnezeu că am făcut destule – și întreaga viață îți este distrusă mult mai ușor. Eu am învățat din greșeli, dar măcar am avut contextul să le fac. Ăștia micii nici măcar nu mai au acest context, orice fac se știe și fix de aceea lucrurile vor fi duse la extrem – dacă tot o comiți, pedal to the metal, nu ne încurcăm cu jumătăți de măsură!

Hai să încercăm să stăm cu copiii noștri, să îi învățăm despre toate pericolele acestei lumi, să le fim alături, să fim pregătiți să îi scoatem din situații nașpa și să le fim alături NO MATTER WHAT! Fiindcă spre diferență de noi, ei nu au mecanismele de protecție a intimității și a greșelilor pe care noi le-am savurat pe deplin!