Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Dizidența controlată

Opoziție ca opoziție, dar să fie bine ca să nu fie rău

Articol din categoria: General

Motto: „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani FSN să se afle și la stânga, și la dreapta eșichierului politic“ – Corneliu Coposu.

România este un foarte interesant experiment, dacă l-ai privi din exterior. Privit din interior, întreg sistemul este de fapt o uriașă tumoră cu metastaze în toate instituțiile, partidele, firmele și organizațiile existente. Întreg acest sistem funcționează din inerție cu pile, sinecuri, proști și combinatori. Și securiști, mulți securiști.

Neo-securiștii sunt peste tot.

Neo-securiștii sunt fiii, nepoții, cumetrii și rudele foștilor securiști care s-au prins repede după anii 90 care este schema. Activi sau nu, neo-securiștii s-au „infiltrat” peste tot – partide, firme, organizații, culte. Din când în când îi vezi la lucru – apariția și creșterea partidului AUR, apariția în fruntea partidelor a unor personaje care acum 5-6 ani nu existau, non-subiecte ce fierb atenția oamenilor. Totul ca să acopere ceea ce de fapt constituie unica lor preocupare: tâlhăria.

Să ne înțelegem, neo-securiștii români nu le au cu conspirații, Bildenberg, extratereștrii și chestii de-astea. Ei au nevoi mult mai primare și mult mai simple: să tâlhărească și să nu facă pârnaie. Punct. De aceea întreg sistemul este astfel construit și întreținut ca aceste nevoi să fie satisfăcute pentru cât mai mulți dintre ei.

Problema dizidenților.

Cazul Pacepa a fost spectaculos nu atât prin prisma efectelor ci prin prisma faptului că un potențat din interiorul sistemului a trădat și i-a dat pe toți în gât (tot pentru a o duce mai bine, nu că i s-ar fi rupt de victimele sistemului). Dizidența acestui personaj împreună cu dizidența reală anticomunistă din interiorul și din exteriorul României a dus la răsturnarea cuplului Ceaușescu și a primului eșalon de lingăi, ca eșalonul doi să preia puterea. O figură dizidentă centrală poate să strice planurile atent construite ale acestor viermi, așa că orice dizidență trebuie atent gestionată.

Soluția: dizidență controlată.

Nu este o soluție nouă, nu este ceva ce nu s-a pilotat cu succes prin alte locuri, dar este mizerabilă și greu de detectat. Cum se manifestă? Să zicem că ai un sistem medical corupt care ucide oameni mai ceva ca lagărele din Siberia. Dacă oamenii ar ieși în stradă și s-ar ivi un lider al acestora, s-ar cam lăsa cu procese sub presiunea străzii. Așa că brusc apare un medic, din sistem, dizident care ia la pendulă serios de tot conducerea Ministerului Sănătății, diverși profesori doctori de 100 de ani din sistem, arată cu degetul corupția evidentă, face scandal. Ușor, ușor, își construiește imaginea de medic dizident. Apar și una-două „pedepse” la adresa medicului, lumea începe să aibă încredere în el. Este un luptător anti-sistem, un dizident! Însă deconspirarea sa are loc când într-adevăr se întâmplă o bubă mare în sistem – niște morți suspecte, niște malpraxisuri grave, niște carențe sistemice grave care duc la abuzuri și chiar decese. Atunci, „dizidentul” nostru brusc se activează și începe să-și apere „colegii” care ca și el sunt și ei niște „dizidenți” și pe care iată, sistemul îi abuzează pe nedrept. Și lumea începe să își pună întrebări – oare anchetele presei sunt făcute pe bune? Oare ce s-a dezvăluit nu poate fi privit dintr-un alt unghi? Oare chiar tot sistemul să fie corupt sau iată, sunt și oameni buni care accidental mai omoară niște pacienți dar totul a fost o exagerare menită să îi scoată din sistem.

Am dat exemplul cu medicii însă avem astfel de „dizidenți” în toate sistemele corupte ale României – Educație, Poliție, Justiție. Oameni care și-au creat imagini de dizidenți și care dintr-o dată, la probleme reale expuse, s-au activat acuzând fie presa fie victimele.

Ordinul se execută, nu se discută.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Cred că, în loc de studiu de caz, va rămâne un «?» de ce Vestul a ținut morțiș să-i îmbrățișeze pe descendenții nomenclaturii de partid, respectiv securiștilor.

    Ori de câte ori aud pe careva, vorbind despre corupție sau alte abuzuri, le răspund în modul ăsta: “Why are you complaining about us, you/yours didn’t helped at culling the inner party members & securocrats when we most needed to do so. You embraced them to buy your real estates, your education for their descendants, your luxury brands etcetera. You too are a cause for our misfortunes, you are a reason for what you’re complaining about us.”

    Recomand – nu doar pentru că e adevărat, dar, și pentru să vezi reacția când aud că ne critică degeaba. Alt fel se schimbă lucrurile din “Băi, ce corupți/nenorociți sunteți” la “E vina voastră că i-ați acceptat pe călăii noștri drept clienți/studenți/șamd și nu ne-ați ajutat să-i omorâm cu tot cu ai lor.”

    Iar exemplul cu dizidența controlată, bănuiesc, faceți referire recentă, la Garcea ăla…

    4
    1
  2. #2 Comentariu nou

    De cand a început Godină să fie dizident am știut ca este imposibil sa faci asta fără să fie vrăjeală. Un adevărat dizident care făcea ce face el zbura din sistem in 60 de zile, il găseau făcând sex cu un câine sau că are un frate interlop ceva.

  3. #3 Comentariu nou

    Sau urmărești cu de la început cum A3 și celelalte televiziuni nu l-au atacat real niciodată. Am un caz real de dizident la mine în Suceava, unde un polițist a aplicat legea in cazul unor patroni/politicieni mari din zonă și a fost detașat instant la forțele de menținere a păcii de prin Congo ceva, un an de zile.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.