Am remarcat la sfârșitul anului trecut, când toată lumea făcea necrologul ultimului an pregătindu-se de parastasul de pe 31 Decembrie, un concurs de aruncat cu kilogramele de cărți citite. Care de care mai potent, unii cu zeci de cărți, alții cu peste o sută, unii cu 300 de cărți (medie de o carte pe zi). Eu, care citesc o carte la câteva săptămâni și îmi ia două-trei zile să citesc un articol științific, m-am simțit prost. Și m-am pus să citesc ca să înțeleg cam cât de prost sunt.
A citi o carte versus a răsfoi o carte.
Mi-a arătat cineva o aplicație pe care o cumperi și îți dă ideile principale dintr-o carte, împreună cu câteva citate ca să pară că ai citit capodopera. Mergi și tu la o cină mai sofisticată, și după ce sorbi din supă cu lingura, fără să te apleci (că așa ți s-a spus că ar fi elegant), dai și tu două-trei citate ca să te admire corporatiștii de la masă. Asta da inovație, pari inteligent, măcar pentru câteva minute, până la primul „decât” sau „ca și” dat din fundul curții.
Nu zic că eroii noștri folosesc astfel de aplicații, dar acționează ca astfel de aplicații. Parcurg cartea, rămân cu câteva idei principale, două-trei citate numai bune de aruncat în conferințe sau la conversații și gata, trecem la următoarea carte. Asta se numește „răsfoit”.
Nu cred că cititul unei cărți înseamnă să extragi două-trei idei și citate.
Am fost învățat prost, să citesc cu DEX-ul lângă mine. Sunt multe cărți ce folosesc arhaisme unde te blochezi și ai nevoie de dicționar ca să le înțelegi și să înțelegi contextul în care sunt folosite. Similar, la o carte de business, marketing, dezvoltare personală etc sunt termeni specifici ce pot fi înțeleși doar după consultarea dicționarului sau după înțelegerea completă a contextului în care sunt folosiți.
De asemenea, orice carte bună de business, marketing, dezvoltare personală are în spate o bibliografie. Ca să înțelegi acea carte este util să parcurgi și bibliografia, eventual chiar secțiunile invocate în bibliografie. De exemplu, în cartea How Enlightenment Changes Your Brain: The New Science of Transformation, în bibliografie se regăsesc mențiuni din The Lost Secret of Death: Our Divided Souls and the Afterlife. După ce am citit și această carte, am înțeles mult mai bine conceptele descrise în prima carte. La cărțile de business este la fel: nu ai cum să înțelegi concepte precum cele descrise în Weapons of Math Destruction: How Big Data Increases Inequality and Threatens Democracy fără să citești despre fiecare exemplu prezentat în carte. Fiindcă autorul este subiectiv și prezintă acele evenimente din perspectiva proprie, drept urmare ca să ai o abordare mai obiectivă trebuie să te documentezi mai temeinic și din terțe surse înainte de a merge la conferințe și de a da citate.
La toate cărțile este la fel – cititul în diagonală nu te face să înțelegi un context al cărții.
Am participat la o discuție extraordinară dintre Sever Voinescu și Theodor Paleologu, discuție organizată la Enayati Medical City, unde cei doi maeștri au discutat despre stoicism, despre omul stoic și despre contextul stoicismului. Ajuns acasă, am deschis calculatorul și am început să citesc Meditațiile lui Marcus Aurelius – o carte despre care Theodor Paleologu spunea că a fost citită într-o noapte de un părinte ce și-a pierdut fiul, pentru a putea gestiona durerea uriașă și pentru a putea funcționa ca om. Știți cum încep meditațiile? Cu un laudatio închinat unor oameni importanți: Verus, Diognetus, Rusticus, Apollonius, Sextus etc. Ziceți-mi voi cum puteți înțelege opera fără a înțelege cine sunt acești oameni…
Probabil că beletristica se parcurge mai ușor, mai rapid, „devorezi” o carte, dar totuși există note de subsol și la aceste cărți, sau măcar la unele din ele…
Poate greșesc, dar nu cred că este constructiv să te lauzi cu citit-viteză de zeci/sute de cărți. Nu știu ce apuci să înțelegi dintr-o carte dacă nu meditezi la ce a vrut autorul să transmită prin fiecare expresie, metaforă așternută pe hârtie.
În loc de concluzii.
Închei cu o mică anecdotă – la postarea mea de pe Facebook cu Mihai Eminescu, reluată pe diverse grupuri mai mult sau mai puțin naționaliste, o doamnă ce se afișa drept naționalist-credincioasă râdea de faptul că spuneam că dacă dai zgura din versurile lui Eminescu deoparte, dai de frumusețea simbolurilor ascunse de poet. Cheia expresiei mele se regăsea în cartea de căpătâi pe care se presupune că un credincios adevărat o parcurge toată viața, anume Biblia, Pildele lui Solomon, 25:4 – „curăță argintul de zgură și turnătorul va face din el un vas ales”. Erudiți de carton…
