Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Eu, patron român

Despre servire și servicii

Articol din categoria: Trends

Există un grup pe Facebook pentru antreprenorii români, grup în care din când în când mai aterizează câte un cosmonaut rătăcit care vomită o întrebare de genul „am 10.000 de EUR și vreau să pornesc o afacere, ce mă sfătuiți să fac?”. La o astfel de întrebare singurul răspuns corect este „joacă-i la păcănele”. Riscul de a-i pierde la păcănele este cu mult mai mic decât riscul de a-i face praf pe ceva ce îți este recomandat de către specialiștii de pe Facebook.

Românul vrea să fie șef.

Mulți dintre cei care vor să fie patroni vor să o facă nu pentru a aduce plus-valoare, nu pentru a face bani din ceva ce îi pasionează ci pentru a fi șefi. Pentru a fi respectați de către angajații cărora ei, patronii, LE DAU PÂINE (de câte ori nu am auzit „eu dau pâine la angajați” de parcă ar hrăni efectiv sclavi).

//disclaimer pentru M.I: „el” este folosit ca termen generic pentru cetățean, și femeile și bărbații aici despre care vorbim aici se comportă la fel.

Hai, îi recunoașteți pe acești indivizi – sunt cei care vin cu limuzina „de lux” la birou când angajații se plimbă cu niște răpciugi sinistre ce stau să se rupă în două. Sunt patronii care au espressor profesionist de câteva mii de EUR în birou (pe care nu știu să îl folosească și din care scot efectiv zeamă de ciorapi) în timp ce angajații beau cafea de 1 leu cu fise. Sunt patronii care contorizează pauzele de țigară și care vor să știe parolele de Facebook ale conturilor angajaților. Ăia de întreabă candidatele dacă vor să facă copii ca să știe să nu le angajeze.

Vorbim aici despre hahalere, ca să nu fie dubii.

Clientul trebuie să se simtă onorat că îi trece pragul.

Cei mai siniștri indivizi din această categorie îi găsim în zona de servicii, în special în HORECA. Patroni de restaurante, crâșme, hoteluri care își consideră clienții drept nemernici care le spurcă spațiul sacru cu prezența lor și care trebuie să plătească pentru onoarea de a fi serviți de către personalul localurilor lor. Ăia care servesc carne expirată de acum 10 ani ca dry-aged angus beef fine-cut. Ăia care oferă camere de hotel ce ultima oară au văzut o lavabilă în anii 90 drept „o experiență plină de dragoste și iubire”. Bucătari de restaurant de autobază Țăndărei deveniți chefi sau maître d’ la ceva bombă aflată într-o vilă interbelică.

Veșnic nemulțumit, veșnic se plânge.

Vorbeam odată cu o tipă ce lucra la un Big4, româncă emigrată în Canada întoarsă aici (temporar) pe un post de management, care nu reușea să înțeleagă de ce românii se plâng întotdeauna. De ce atunci când ești întrebat „cum îți merge” dacă zici „mulțumesc, chiar bine” lumea se uită la tine ciudat. De ce când întrebi tu „cum îți merge” auzi toată jălania poporului „de la Nistru pân’ la Tisa” pe acorduri de „La Chilia-n port”. Da, pandemia a fost grea pentru toată lumea dar uite, ai supraviețuit, ai redeschis, ai clienți. Fii optimist, oferă servicii bune! Nu, costurile sunt mari, veniturile mici, mă calcă toate autoritățile, clienții sunt nespălați, comandă doar ceafă cu cartofi, jnițăle pentru copii, sunt proști bâtă, zgomotoși, naiba să îi ia, se plâng pe Facebook când le întârzie comanda „dar ce sunt eu, McDonalds”, nu lasă bacșiș, fac scandal că nu sunt băgați în seamă, vin cu animale la masă (uneori și cu câini) etc. Always bickering.

Lor li se cuvine.

În timp ce în aceste vremuri dificile oamenii se mulțumesc cu ce au și mulțumesc divinității la care se închină (tremur când mă gândesc că la câțiva kilometri de casa încălzită în care dorm confortabil alături de cei dragi mie mor oameni de foame și de sete, mulți copii, într-un război pornit de niște orci) pentru micile bucurii din viețile lor – hahalerele consideră că li se cuvin drepturi care nu se cuvin plebei. De ce trebuie plătite taxe? De ce cei care le calcă pragul nu vorbesc despre ei pe social media, lăudându-i? De ce nu primesc beneficii și gratuități de la diverșii furnizori de servicii? De ce nu le sunt sărutate mâinile și inelele de către cei care le calcă pragul? De ce nu pot depăși coloana la semafor pe contrasens? De ce nu pot parca fix în fața localului lor, eventual ilegal? De ce angajații nu le ridică statui? De ce nu pot hărțui (eventual sexual) angajații? De ce trebuie să își plătească furnizorii și angajații la timp?

Criza care va veni.

S-au tipărit tone de bani, avem un război la câțiva kilometri distanță, o situație politică instabilă. Însă vor veni bani de la UE, vor veni investitori, vor veni contracte. Va fi o criză, dar va fi una din care cei care își prețuiesc clienții și înțeleg cine le plătesc salariile și dividendele vor ieși cu bine. Nu toate crâșmele de talentați pline cu chefi și maître d’ vor supraviețui. Cum era bomba aia din Herăstrău care a făcut lansare cu bloggeri și onlineri și care se mirau că de ce nu s-a scris de ei doar de bine, ei socotind că merită o stea Michelin (deși nu întruneau condițiile pentru așa ceva). A dispărut precum multe altele. Și precum multe altele ce vor dispărea.

Fiindcă a sosit vremea respectului și a umilinței constructive.

 

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    „De ce trebuie plătite taxe?” Mor pe astia care odata ce s-au vazut cu sacii in caruta, incep sa o arda libertarian „ce atatea taxe”. Sigur dupa o viata in care au muncit, au invatat, au tras sa se realizeze si sa isi asigure un trai mai mult decat decent, dar aleg sa ignore faptul ca au profitat la greu de invatamant gratis cap-coada, cazare ieftina la caminele Poli, sistem sanitar asa naspa cum era el la momentul respectiv si au ajuns intr-o pozitie foarte buna iesind din saracia in care se scaldau majoritatea oamenilor in anii 90. Acum vor ca fiecare sa fie pentru el, saracii sa nu se mai ridice asa repede cum a facut-o el, ca vorba aia mai e nevoie si de cineva sa invarta burgerii la McD. Altfel si ei vor o tara ca afara, au fost la proteste, dar fac evaziune la orice ocazie o au.

  2. Deh, aș avea și eu ce povesti despre ”patroni” din ăștia. Într-un caz (îi știi și tu) aveam un contract dintre firmă și firmă iar ”patronul” avea pretenția să-i tratez cu cel mai mare respect (pe el și pe prietenul lui) deși nu era în stare nici măcar să scrie corect în limba română iar banii pentru proiect erau împrumutați. Nu-și plăteau facturile dar aveau pretenția că eu lucrez pentru ei și-ar trebui să fac ce spun ei.

    Concluzia e că-s oameni și oameni. Nu poți generaliza.

  3. #4 Comentariu nou

    Eu de cand a venit pandemia si am mai comandat snitel pe la diverse restaurante cu denumiri italiene sau fancy, nu am putut sa il ofer copilului, erau nefacute la mijloc…
    Am gasit mancare mai buna la cantinele de pe langa birouri la un sfert din pret.
    Cu toate scumpirile pe la restaurantele din jurul casei, mancarea parca a devenit si mai proasta, dar la supra pret acum.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.