Vă place subtitlul – „nu se poate fiindcă nu se poate”? Este explicația pe care o aud cel mai des când fac „root-cause analysis” pentru a afla fundamentele unei decizii, ale unui proces, ale unei proceduri, și întreb „dar de ce nu se poate altfel?”. Fiindcă, ei bine, uite așa.
Orașele pierdute ale României.
Există în fiecare județ câteva orașe care nu ar fi trebuit niciodată să fie orașe. În județul Bihor, aceste orașe sunt Salonta, Beiuș, Vașcău, Marghita etc. Pe scurt, toate care nu sunt Oradea, inclusiv Aleșd, în drum spre Cluj. Ele au devenit orașe în care deseori oamenii doar trăiesc ca să moară. Au aceeași viață, aceeași sărăcie, aceleași magazine, aceleași lucruri. Totul stă să pice. Orașe pe care liniștit le-ai putea goli și, cu ajutorul buldozerelor, reda terenul exploatării agricole.
Și totuși, cum au ajuns aici aceste orașe? Răspunsul îl știm – incompetența autorităților, nepăsarea cetățenilor, lipsa de implicare, servilismul, pile, securiști, bagaboante și sinecuri. O combinație letală de „nu se poate” și de „așa facem fiindcă așa sunt toate rotițele unse”.
Întreprinderile care susțineau aceste orașe au dispărut și deseori în locul lor nu a apărut nimic. Efectiv nimic. Sunt orașe ale nimănui, din care tinerii pleacă și bătrânii rămân să moară.
Teleorman, my love.
Am iubit Teleormanul din „Domnișoara Christina” a lui Eliade, când personajul Nazarie îi dialoghează cu Egor, personajul principal:
„— Este și același văzduh, adăugă el răsturnându-și încet capul și sorbind aerul cu toată gura. D-ta n-ai stat pe lângă Dunăre pesemne. Altminteri, rareori se-întâmplă să-ți scape mireasma aceasta. Eu simt Dunărea și pe Bărăgan. Celălalt începu să râdă.
— Nu e prea mult spus, pe Bărăgan?!
— Nu, nu, explică d-l Nazarie. Căci nu e un miros de apă, nu e un văzduh umed. E mai mult un miros lânced, care aduce cu lutul şi cu unele plante cu scaieți…
— E destul de vag, îl întrerupse Egor zâmbind.
— Dar îl recunoști repede, oriunde te-ai afla, continuă d-l Nazarie. Uneori ți se pare că au putrezit foarte departe păduri întregi, ca să-ți poată aduce vântul un asemenea miros complex şi elementar totodată. Odinioară erau păduri pe aproape. Era Teleormanul.”
Am urât Teleormanul lui Dragnea, fiindcă efectiv părea că ipochimenul vrea să transforme întreaga Românie într-o baltă a sărăciei, cum părea a fi Teleormanul. Teleorman în care nu am fost niciodată.
Am avut ocazia să fiu invitat la un botez în Alexandria și m-am dus. Vă recomand drumul, vara este superb: culori, câmpii și dealuri, culori, galben, verde, albastru, portocaliu (în bălți) – pe scurt superb. Vezi și foste conace boierești, transformate în mizerii sau abandonate, în zone superbe – zone în care ar fi putut avea loc chiar acțiunea din „Domnișoara Christina”. Drumul a fost atât de mișto precum m-am așteptat. Până în Alexandria.
Alexandria – orașul uitat.
În primul rând, hărțile sunt incorecte. Nu, nu glumesc, clădirile nu sunt acolo unde apar pe Google Maps/ Waze, ci la câțiva zeci de metri distanță. Nimeni nu s-a ocupat să notifice Google că hărțile nu sunt ok. Când intri în oraș, parcă ai intra într-un cătun muncitoresc – gri, gri, gri, sărăcie. Sărăcie lucie. Un stadion în construcție ce părea abandonat. Câteva clădiri ridicate pe fonduri europene.
Urât, efectiv urât. Singurul lucru pe care l-am apreciat – aerul și liniștea. Seara este liniște iar aerul, și în timpul zilei și seara, este minunat. Sorbeam aerul precum dl Nazarie din „Domnișoara Christina”.
Și știu, îmi veți spune „ce mare lucru să faci în Alexandria, ce așteptări să ai?”. Am fost săptămâna aceasta la Theodora Golf Club, lângă Alba, la Ciugud. Celebra Ciugud, o comună transformată, digitalizată și făcută să arate superb de către primar și echipa sa. L-am cunoscut și pe domnul primar și am înțeles „de ce”. Au vrut – și au reușit – să arate că se poate face performanță în administrația publică.
În toată România găsim primari ca la Ciugud sau ca la Oradea. Turda este un oraș ce s-a transformat, cel puțin în centru. Alba Iulia nu mai zic. Târgu Mureș, Sibiu, Arad. Comunele din Harghita și Covasna. Miercurea Ciuc, deși modest, arată curat și bine întreținut.
Alexandria – tărâm al fostului baron Dragnea – pare uitat și abandonat. Primarul Alexandriei este același din 2008. 18 ani de nimic. Echipa de „vice” este aceeași – nimic. Iar oamenii, servili, îi votează din nou și din nou, ca să nu facă nimic.
Cum schimbăm status quo-ul?
Am tot spus – dacă vreți ca oamenii să nu mai voteze imbecili siniștri, luați-i cu autocarele în „pelerinaje” la Oradea, Arad, Ciugud, Târgu Mureș, Sibiu, Turda etc. Să vedeți cum se vor implica și nu vor mai vota incompetenți, corupți, securiști. Duceți-i să vadă cu ochii lor ce se poate face cu fonduri europene. Și vor dori și ei.
