Feuda mea
656
post-template-default,single,single-post,postid-656,single-format-standard,bridge-core-1.0.5,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode-title-hidden,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-18.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.2,vc_responsive

Feuda mea

Dacă este ceva contant în România post-comunistă este conceptul de feudă personală. Adică instituție a statului unde ești șef, fie pe față fie la butoane, adică tragi sforile.

Genul acesta de oameni sunt inamovibili, nu îi clintești de acolo nici cu obuzul. Curg acuzații, procese, articole prin ziare – mnope, tovarășul sau tovarășa este tot acolo. Genul acesta de oameni supraviețuiesc la PCR, FSN, PDSR, CDR, PNȚCD, PSD, PNL, USL, USR, PLUS, UDMR și câți or mai veni. Nimeni nu îi scoate de acolo.

Cum spuneam, nu este nevoie să fie în poziția de director general. Ci să fie acolo într-o poziție cheie de care depind foarte mulți oameni. Nu instituția, las-o naibii de instituție, vorbim aici de pile, cunoștințe, politicieni, oameni cu interes. Genul acesta de oameni nu pleacă niciodată din funcții, iar dacă printr-un accident sunt îndepărtați din funcții rămân acolo destui viermi puiați care știu cum funcționează lucrurile.

Aceasta este definiția unei tumori. România suferă de un cancer instituțional, și fiecare din nemernicii ăștia reprezintă o metastază. Singura soluție să scapi de ei este să aștepți să moară, însă le rămân viermii pe care i-au puiat, crescut și pregătit să le continue parazitarea.

Nici nu are sens să mai arăt cu degetul – îi vedem la știri aproape în fiecare seară pe mulți dintre ei; își dau cu părerea, fac acuze, trag sfori, cer clemență pentru achiziții haiducești, se afișează lângă cei proaspăt votați de popor. Sunt acolo, gata să ofere suportul noilor conducători.

Dar nimeni nu se poate atinge de feuda lor. Feudă în care oamenii mor, sunt tratați animalic, se întâmplă extrem de des erori „materiale”, furturi, delapidări – chestii pentru care oamenii normali (fraieri) ajung la țuhaus. Nu ei, ei sunt tot acolo, tot la butoane. Și privesc feuda ca pe o proprietate personală. Degeaba vine o inițiativă de „transformare digitală” sau de „informatizare”, „eficientizare” etc de la vreo autoritate. Nu fără girul lor, nu fără dreptul colectat de către vătaf. Nu pe feuda lui – acolo nimeni nu are voie să pună mâna pe nimic fără aprobarea lui.

Și oamenii s-au învățat… au o treabă la instituția cutare? Pe cine cunoaștem acolo? Dacă nu cunoaștem cum ajungem la el/ea? Și așa se rezolvă lucrurile, ajungi la vătaf care fie delegă fie rezolvă, dar dreptul rămâne întotdeauna la vătaf.

Și cât timp continuă să existe aceste feude vom vedea colective, apuseni, neamțuri, babeși și multe, multe sicrie.

Tags:
1 Comment
  • Phaff
    Posted at 09:56h, 01 februarie Răspunde

    „Singura soluție să scapi de ei este să aștepți să moară, însă le rămân viermii pe care i-au puiat, crescut și pregătit să le continue parazitarea.”

    Singura?

Post A Comment