Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

crash-ul sistemului sanitar romanesc

Articol din categoria: Trends

De fiecare dată când aud că „avem de toate” îmi amintesc de melodia de succes a celor de la Planeta Moldova, „Avem di tăti”. Nu îi dau embed că vine Youtube cu cookie-urile alea bune, sunt sigur că vă descurcați să o găsiți singuri.

Ceea ce chinezii au înțeles și ceea ce italienii înțeleg acum este ceea ce cercetătorii și oamenii de știință spun de câțiva ani buni: omenirea nu este pregătită pentru gestionarea unei epidemii globale din punct de vedere logistic. Ceea ce astăzi vedem este rezultatul lipsei de investiții într-o structură mondială capabilă să reacționeze rapid cu măsuri de prevenire a răspândirii unei epidemii la nivel mondial.

Cel mai mare pericol însă nu este reprezentat de numărul de morți cauzat de epidemia de COVID-19. Chiar și în cazul în care am avea un număr similar de victime ca în cazul epidemiei de febră spaniolă (lucru de altfel prea puțin probabil), procentual la nivel mondial tot ar fi un șoc pe care omenirea îl poate absorbi. Numărul de victime încă este mic, procentajul de oameni vindecați este foarte mare și în general cei afectați sunt cei vulnerabili.

Cel mai mare pericol este reprezentat de crash-ul sistemelor sanitare din țările unde izbucnesc epidemii de COVID-19. Ceea ce este clar la acest virus este transmiterea foarte rapidă a virusului de la om la om (și chiar și la animale). Dacă nu se iau măsuri urgente de limitare a răspândirii virusului sistemele sanitare de pe întreg globul vor pica – nu sunt destule paturi, destule măști, destule sisteme de ventilație, destule costume de protecție etc. Ceea ce am văzut în china – medici leșinați de oboseală – vom vedea și în celelalte țări dacă nu se iau măsuri urgente.

În Italia deja vedem o nevoie urgentă de medici și infirmieri – lipsesc 5.000 de medici și 10.000 de infirmieri doar în Lombardia. Odată ce sistemul sanitar începe să „tușească” va fi incapabil să deservească pacienții „normali” care vin cu alte boli ce trebuie tratate – începând de la pneumonii simple la AVC-uri, victime ale unor accidente, infarcturi etc. Și acela este momentul adevăratei tragedii, când ajungi să mori de la alte boli deoarece nu mai sunt paturi în spitale.

Sistemul medical românesc își dovedește în fiecare zi „eficiența” – scria cineva pe Facebook că un medic oncolog i-a spus unui pacient că el nu scrie adeverințe de boală ci el semnează certificate de deces. În România mori de la boli ce în Vest sunt tratate pe bandă rulantă. În România intri cu o boală în spital ieși cu altele de care probabil și mori rapid. În România au plecat medicii buni și infirmierii buni, au rămas patrioții, bătrânii și loazele. Și ultima categorie începe să devină ușor ușor majoritară.

Singura soluție ca sistemul medical să nu crash-uiască total (și al nostru oricum este aproape de colaps) este să iei măsurile dure similare celor luate de China și de Italia, acum. Carantină pe scară largă, interzicerea tuturor evenimentelor pe cel puțin o lună-două, închiderea școlilor și a grădinițelor (copiii fac forme ușoare de COVID-19 dar răspândesc foarte eficient virusul), interzicerea călătoriilor etc. Guvernele lumii și FMI-ul trebuie să fie pregătite să ajute companiile ce vor avea pierderi istorice în aceste luni pentru a salva economia globală altfel ne vom trezi cu un șomaj ca după războaiele mondiale.

Vestea bună este că dezvoltarea inteligenței artificiale și a colaborării inter-universitare la nivel global a permis cercetătorilor să facă progrese istorice în descoperirea tulpinilor virusului, în testarea unor proto-vaccinuri și în modelarea statistică a evoluției epidemiei la nivel mondial.

Va fi bine, doar că pentru câteva luni ne va fi răuț la toți.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.