de ce iubim poluarea cu plastic
304
post-template-default,single,single-post,postid-304,single-format-standard,bridge-core-1.0.5,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode-title-hidden,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-18.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.2,vc_responsive

de ce iubim poluarea cu plastic

Sunt unul din copiii anilor ’80, obișnuit cu lipsurile anilor 80 și 90. În 80 fiindcă nu se găseau, în 90 fiindcă nu ți le permiteai. Părinții și bunicii noștri adunau tot ce prindeau – pungi, plase (plase cu pungi, ring a bell?), șuruburi, plastice, cauciucuri etc. Tot. Fiindcă nu știai la ce îți folosește. Românul este ăla care repară orice cu scotch și cu sârmă, și asta fiindcă s-a obișnuit cu lipsurile.

Copiii anilor 2000 nu au mai prins aceste lipsuri, în marea lor majoritate și e bine că nu le-au prins. Ador activismul lor în domeniul eliminării plasticului și a obiectelor din plastic de unică folosință. Și la nivel conștient susțin această inițiativă și mă chinui și cu paie de alea oribile de hârtie, cu lipsa capacelor de plastic și cu alte distracții știind că fac lucrul corect.

La nivel subconștient urăsc cu spume lupta asta împotriva poluării cu plastic. Subconștientul se formează începând din copilărie și credeți-mă că toate lipsurile acelea au influențat masiv subconștientul meu și al celor din generația mea. Apariția paielor și a capacelor de plastic pentru mine a coincis cu apariția civilizației vestice în România. Acum aveam și noi ca afară paie, capace, McDonalds, KFC, chestii de unică folosință…

La mine acasă se colecționau sticlele și de sticlă și de plastic. Pentru vin, pălincă (viva Bihor), sucuri naturale și altele. Fiindcă rar beneficiai de o sticlă de Coca Cola…

Paiele de plastic se spălau și se refoloseau fiindcă dacă le aruncai altele nu găseai. Puneai mâna pe un pai de plastic? Erai cel mai șmecher copil! Aveai pahar de Coca Cola, chiar și de hârtie? Erai bogat!

Astăzi mergem în Starbucks, luăm pahar de hârtie, protecție de aia de hârtie și capac de plastic și le aruncăm relaxați la sfârșit. În comunism nu existau chestii de unică folosință, toate se reciclau. Nu existau pungi la alimentare (oricum nu aveai ce să bagi în ele), veneai cu plasele tale cumpărate și băgai ce puteai în ele.

Dacă stai să te gândești pe vremea lui Împușcatu’ o ardeam bio și eco rău de tot! Nu tu plase de plastic de unică folosință, nu tu paie, capace, farfurii, tacâmuri de unică folosință. Mașinile circulau în weekend în zilele cu soț și fără soț în funcție de numărul de înmatriculare la mașină (cu soț, fără soț). Oricum nu găseai benzină deci nu circulai cu mașina. Oricum nu prea găseai mașini, le cumpărai când îți venea rândul. Ce zbor cu avionul? Unde să zbori cu avionul?

La nivel conștient înțeleg foarte bine de ce nu ne mai trebuie plastic. La nivel subconștient însă asociez lipsa acestor mici „beneficii” cu perioada aia neagră de lipsuri din anii 80. Și am așa un gust amar…

No Comments

Post A Comment