Nationalism desuet

În 1956 Brâncuși și-a donat tot studioul statului francez, cu condiția ca acesta să fie restaurat așa cum era în timpul vieții sale. O replică a fost construită în 1977 lângă Centre Pompidou, iar apoi în 1997 arhitectul Renzo Piano a reconstruit întocmai studioul „domnului sculptor” ca un spațiu ce poate fi vizitat dar care în același timp să ofere intimitatea pe care artistul o dorea. Bineînțeles, la Paris, unde maestrul este înmormântat.

În 1951 artistului i s-a refuzat o expoziție în „noua” Republică Populară Română printr-o decizie a Academiei Române într-o ședință condusă de Mihail Sadoveanu (da, acel Mihail Sadoveanu) la care au participat Gh. Călinescu, I.Iordan, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Al.Toma, G.Oprescu, Jean Al.Steriadi, V.Eftimiu și tov. Geo Bogza, Prof.Al.Graur, Prof. I.Jalea, I.Panaitescu-Parpessicius și K.H. Zambaccian.

Gheorghe Călinescu, a cărui opere în continuare sunt împinse școlarilor români „constată că Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. D-sa clarifică notiunea de realism , in sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitații și nu ca o reproducere fotografica a ei, asa cum e inteles în mod stângiat”.

România l-a izgonit pe Brâncuși, l-a repudiat iar Franța l-a îmbrățișat și l-a respectat. Nu a fost singura bătaie de joc la adresa marelui artist. După 1990 Ministerul Culturii a refuzat să plătească bani unor proprietari ai unor opere de-ale lui Brâncuși pentru a intra în posesia lor deoarece niște experți au considerat acele opere drept „neautentice”. În 2016 Guvernul Cioloș pornește strângerea de fonduri publică pentru achiziția de către Statul Român a statuii „Cumințenia Pământului” (da, site-ul încă este în viață). Știm cu toții ce bătaie de joc uriașă a fost această campanie.

Casa în care s-a născut Brâncuși a fost lăsată să se prăbușească. Bineînțeles, „alții” sunt de vină. Mereu alții. Francezii i-au reconstituit de două ori atelierul și l-au pus într-una din cele mai importante locații din Paris, românii i-au lăsat casa să se prăbușească.

Campania cu Irina Rîmeș mă lasă absolut rece. Da, este bine ca tinerii să afle mai multe despre marele sculptor. Ce mă deranjează este însă acest naționalism desuet de două parale – Brâncuși a murit ca cetățean francez renegat de patria mamă. Și tragic este că nu este singurul de care Statul Român și-a bătut joc, și de care continuă să își bată joc.

Da, tinerii trebuie să afle de Brâncuși. Să afle și de ceilalți mari artiști izgoniți și batjocoriți de Statul Român. Și așa poate vom învăța să îi prețuim și să încercăm să reparăm ce se mai poate repara.