Patruzeci

credits photoshopped photo: Ivo Bobal

O zi ca oricare alta. O zi care a început în izolare, s-a desfășurat în izolare, și s-a încheiat în izolare. Acum 10 ani organizam un chef ce a ținut trei zile. Da, a început de vineri, s-a dus pe sâmbătă și s-a încheiat duminică noaptea. Ok, hai luni! Trei zile de chef desfășurat în Interbelic în Centrul Vechi (ăla mic, primul Interbelic), Fratelli (că eram oleacă cocardel divorțat) și o serie de crâșme prin Centrul Vechi (cărora li s-a pierdut șirul). Nu am mai tras niciodată o asemenea „serie” de chefuri, exceptând escapadele amsterdamiene unde oricum pierdeai șirul zilelor.

Ce au însemnat acești zece ani? Am să rezum pe puncte:

Am învățat.

• M-am descoperit pe mine însumi. Nu mi-a plăcut ce am văzut așa că am luat pila și am trecut la săpat și șlefuit.
• Am învățat să tac și să ascult mai mult.
• Am învățat că iubirea are alte culori și un alt gust decât cel pe care îl cunoșteam.
• Am învățat că schimbarea începe cu mine și nu cu ceilalți.
• Am învățat să nu mai aștept și să fac. Mai bine greșesc decât să regret.
• Am învățat ce înseamnă umilința. Nu ce înseamnă să fii umilit sau să umilești. Ci umilința.

Am căzut.

• Am avut momente de disperare. Dar hei, cine nu le are?
• Am dat niște gherle de stau să mă întreb ce a fost în capul meu când le-am dat.
• Am căzut în deznădejde. Niciodată în depresie. Lumea nu iubește loserii și smiorcăiții.
• Am avut momente când m-am crezut sus și de fapt eram jos.
• Mi-am pierdut prieteni și oameni dragi. Totul este efemer și trebuie să acceptăm acest lucru.
• Indiferent cât ești de jos, vei găsi o mână întinsă. Fie care să te ridice, fie pe care să o ridici.
• Niciodată nu cazi singur. Căderea ta îi face și pe alții să cadă. Deci ar fi bine să nu cazi.

Am urcat.

• Nu mi-a plăcut niciodată jos. Și nici perspectiva căderii. Așa că am anticipat, am riscat, și am urcat.
• Dacă atunci când cazi, nu cazi singur, ei bine, de urcat, urci singur. Drumul de urcare este al tău și tragi tare. Mâinile întinse pe care le întâlnești pe drum îți dau impulsul de care ai nevoie să mai urci o treaptă. Și încă una. Și încă una.
• Tot ce sper este să pot continua să urc unde trebuie să ajung înainte să fiu chemat Dincolo.
• Apropo de urcare, am petrecut o zi întreagă la Quinta da Regaleira. Și am învățat să urc.
• Uneori, ca să urci, trebuie să cazi și să te lovești. Și înveți să urci mai bine.

M-am transformat.

• Tudor de astăzi are foarte puține lucruri în comun cu Tudor de acum 10 ani. Dar totuși anumite lucruri nu se (mai) pot schimba.
• Când te transformi, știi întotdeauna de unde pleci, și unde vrei să ajungi. Să nu te superi dacă ajungi altundeva.
• Anumite lucruri, anumite clipe, anumite momente rămân adânc întipărite în zonele acelea ascunse ale inimii, și nu pot fi scoase de acolo. Și nu vrei să le scoți de acolo. Și probabil vor rămâne acolo, și le vei duce și când vei pleca Dincolo.
• Știi deja că indiferent ce faci, va veni momentul să pleci Dincolo. Și este bine să conștientizezi acest lucru, și să încerci să faci cât mai multe lucruri bune până când ești chemat.
• Încerc tot timpul să mă transform pentru a nu fi luat prin surprindere de evoluția lucrurilor. Și în mijlocul acestei pandemii m-am adaptat și încerc să anticipez ce va fi peste un an, doi, trei, cinci. Până acum am evaluat bine.

Am iubit. Iubesc.

Și da, va fi și mâine.