Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Ungurii mei si ungurii vostri

Articol din categoria: Lifestyle

Reiau acest articol de pe blogul vechi deoarece politicieni iresponsabili au agitat prostește armonia dintre români și maghiari doar pentru a-și atinge niște scopuri politice mărunte.

Ungurii voștri vor Ardealul. Vor un teritoriu cu o populație de 4,8 milioane români și 1,2 milioane cetățeni români de etnie maghiară. Dacă s-ar alipi acest teritoriu la Ungaria, ar însemna o țară cu 10,1 milioane unguri și 4,8 milioane români. Adică 32% din populația Ungariei ar fi de etnie română. Este și motivul pentru Ungaria nu ar dori niciodată acest teritoriu. Ar da cu virgulă rău de tot.

Ungurii voștri vin în București la meci să devasteze Bucureștiul. Incredibil cum un grup de câțiva zeci de alcoolici s-au caftit cu jandarmii de a ieșit știre națională.

Și-au luat bătaie (as experte), s-au ales cu dosare penale și cam atât. Golanii noștri în schimb i-au „umilit” pe unguri din punct de vedere al distrugerilor: au fost 400, au aruncat cu pietre în jandarmi apoi s-au răzbunat pe mașinile din cartierul Pantelimon.

Ungurii voștri vor protecția Ungariei pentru minoritatea secuiască. Și pentru asta sunt gata să strice relațiile cu România. Cel puțin asta a declarat un dereglat mintal, lider al unui partid extremist din opoziție care vrea mai multe voturi în parlament.

Ungurii voștri nu vă servesc pâine în Harghita și Covasna, ungurii voștri vă înjură pe limba lor când cereți pâine în limba română, ungurii voștri v-ar lua gâtul mâine etc.

Ungurii voștri sunt un produs al politicienilor iresponsabili, dornici a vă controla ca să nu aveți alte subiecte de discuție gen „iar îi votăm pe nemernicii ăștia”, „ieșim la demonstrație și noi că a ieșit toată lumea”, „ia hai să îi facem o vizită la ăsta acasă că a furat prea mult” etc. Ungurii voștri sunt legende, sau dacă există sunt cazuri extrem de izolate.

Să vă povestesc de ungurii mei.

Ungurii mei au plâns laolaltă cu românii când handbalistul român Marian Cozma, starul echipei maghiar Veszprem a fost ucis de niște mafioți țigani în Ungaria. Și în toți acești ani nu l-au uitat; unguri și români au fost uniți de durere și de dragostea pentru un sportiv extraordinar.

Ungurii mei i-au ridicat o statuie lui Marian Cozma, din donații, în fața stadionului din Veszprém.

Ungurii mei patrulează pe străzile din Bihor alături de polițiști români. Patrulele mixte sunt deja un best-practice al colaborării româno-maghiare. Similar, polițiștii români patrulează alături de polițiștii maghiari în Ungaria. Și nu este un proiect nou – colaborarea există deja de mulți ani, dar de ce să vorbim despre ea?

Ungurii mei construiesc împreună cu românii mei piste de biciclete care să lege România de Ungaria. Pentru a facilita transportul eco și siguranța, pista nu este pe carosabil, ci pe lângă el.

Ungurii mei mă servesc când cer chestii în română (nu cer pâine, nu mănânc pâine). Ungurii mei iubesc România și mulți sunt fani ai naționalei de fotbal a României.

Ungurii mei îl detestă pe Tõkés și spun că nu îi reprezintă. Să spui că Tőkés reprezintă etnia maghiară este ca și cum ai spune că Vadim Tudor reprezintă românii. Deci nu.

Înainte să mai scrieți de ungurii voștri hai să beți o pălincă sau o bere cu ungurii mei. Vă asigur că vă schimbați imediat optica.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Anul asta, tabara de vara de la Banlvanyos, ne-a dat posibilitatea sa vedem ca de fapt, „ungurii tai” sunt o minoritate in minoritate. Din pacate…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.