Pot fi profesorii înlocuiți de roboți?

În 2015, pe când lucram pe șantierele corporatiste, la un eveniment din Statele Unite a trebuit să împart camera cu un chinez. L-am scos odată la bere și am început să îl întreb despre cum este viața în China. Unul dintre lucrurile pe care mi le-a povestit este că atunci începuseră să fie folosiți deja roboți în procesul educațional și că profesorilor le era teamă că vor fi înlocuiți de mașini. Asta se întâmpla acum 10 ani!

Roboții sunt deja profesori.

Tot în China roboții încep să fie folosiți ca profesori. O companie ce dezvoltă roboți umanoizi, Leju Robot, a adus un robot să predea la copii la o școală din Mianyang, Sichuan. Pe numele său Kuavo, profesorul-robot le predă copiilor inteligență artificială. Nu o să vedeți foarte multe știri din China pe acest subiect, dar în zonele mai izolate din ce în ce mai mult se folosesc astfel de soluții. Oare să fi găsit chinezii soluția unui învățământ cu o calitate controlată?

Argumente pentru care roboții ar putea înlocui profesorii.

Una dintre discuțiile ce apăruseră în pandemie, când toți copiii făceau școală online, era legată de faptul că părinții aveau acum ocazia să vadă ce mizerii le sunt inoculate copiilor și cum. Profesori agramați, învățători desprinși de realitate, materie nepotrivită, o șaorma sinistră ce face praf cheful copiilor de învățătură și care scoate analfabeți funcțional pe bandă rulantă.

O soluție propusă atunci era standardizarea unor lecții ce urmau să fie înregistrate de cei mai buni profesori din țară la toate materiile, care urmau să fie livrate copiilor digital/ pe proiector în sala de clasă, cu profesorul „local” ce ar fi avut rolul să se asigure că copiii sunt atenți și să răspundă la întrebări sau să dea clarificări.

Ideea cu lecțiile înregistrate nici măcar nu era una nouă, în platforma AEL a lui Siveco existau module înregistrate cu diverse „bucăți” de lecții – simulări, experimente etc.

Practic, o soluție cu un robot la clasă care să predea nu este chiar SF. Am vorbi de un sistem agentic, cu un orchestrator, o bază de date (lecția și termenii asimilați), LLM-uri cu Retrieval-Augmented Generation care să poată interpreta întrebările elevilor și să le genereze răspunsuri sau să genereze întrebări și să interpreteze răspunsurile. Se folosesc multe tipuri de AI în procesele educaționale, dacă aceste cunoștințe sunt conectate la un orchestrator nu ar trebui să fie foarte dificil ca toată lecția să fie predată de o mașină.

Mai greu ar fi cu mișcările robotului, dar dacă faci ceva robot pe roți, cu ecran în loc de cap vei putea elimina problema controlului membrelor și a echilibrului.

Un astfel de robot nu ar abuza elevii, nu i-ar umili, nu ar fi ironic, nu i-ar jigni.

Argumentele financiare sunt clare: un robot nu cere salariu, zile libere, nu are opinii politice etc. El livrează o lecție și verifică la fiecare elev nivelul de cunoștințe, ajustând lecția în funcție de rezultate.

Contra-argumente.

Din punct de vedere al societății, nu suntem pregătiți să avem mașini care ne îndoctrinează copiii. Să vezi un robot ce predă este șocant și mulți elevi vor simți o barieră în a acorda încredere unei mașini ce vorbește. Psihologic, procesul educațional ar putea fi afectat aici și tranziția ar dura mult mai mult decât ne-am aștepta.

Etic, ar fi probleme serioase aici legate de modul de comunicare al mașinii. Un om înțelege contextul și își poate adapta metoda de predare în funcție de clasă, înțelegând chestii pe care o mașină nu le poate analiza dacă nu îi sunt „servite”. De exemplu, dacă ai copii orfani de un părinte, copii cu probleme, copii abuzați etc. Etica nu este modelabilă matematic, drept urmare roboții ar putea cauza probleme extrem de serioase copiilor vulnerabili, mai ales dacă aceștia au vulnerabilități tranziente.

Din punct de vedere legal, un astfel de sistem agentic ar intra la sisteme AI de mare risc, conform EU AI Act. Trebuie făcute analize de conformitate (de către dezvoltator), FRIA (Fundamental Rights Impact Assessment – de către implementator), documentație, intervenție umană etc. Monitorizarea evoluției sistemului ar fi de asemenea un efort mare, întrucât orice „derapaj” trebuie identificat, izolat și rezolvat foarte rapid, înainte de a face rău copiilor.

Problema prelucrărilor de date personale ar fi de asemenea una spinoasă, întrucât acest sistem ar prelucra din greu inclusiv date cu caracter special legate de sănătate (cazuri de copii cu probleme), caz în care ar fi nevoie de măsuri speciale de protecție a acestor date împotriva utilizării secundare și a expunerii. Și chiar și fără prelucrări de date speciale, un astfel de sistem ar putea fi folosit pentru a urmări fiecare elev dintr-o clasă, aceștia simțindu-se mult mai stresați și controlați.

Trebuie să conștientizăm că sunt multiple cazuri în care s-au manifestat riscuri la care lumea nici nu se gândise când a implementat sisteme AI – Uber și șoferii de culoare, Amazon și CV-urile femeilor. Găsiți o tonă de exemple în „Weapons of Math Destruction: How Big Data Increases Inequality and Threatens Democracy”.

Concluzii.

Soluția pe care eu o văd este una hibridă: lucrul profesorilor cu AI și cu roboții la predarea lecțiilor la școală. Un robot poate răspunde la întrebări mai grele, poate să identifice dacă un profesor nu a acoperit toate subiectele, poate face evaluări ale răspunsurilor elevilor, informații ce pot fi apoi folosite de profesor pentru a-și ajusta tehnica de predare.

Nu cred că mașinile vor putea înlocui profesorii, dar cred că profesorii trebuie să folosească soluțiile AI testate și validate în procesul de predare. Ca să mergem mai bine înainte.