Scriam acum aproape un an că dacă nu citești atent un contract, nu doar că ești analfabet funcțional dar riști să fii luat de prost și țepuit de să nu știi cum te cheamă. Riști să îți bagi firma în riscuri inutile a căror valoare depășesc de câteva ori valoarea contractului. Sunt multe, multe zone unde poți să ți-o iei de să nu știi cum te cheamă:
- Garanții neclare, clauze de recepție neclare, clauze de plată neclare. Rămâi neplătit și nu prea ai ce face, eventual ți se și solicită bani.
- Drepturi de autor – riști ca munca pe care o prestezi la un client să nu poți să o mai prestezi la alt client, că ai cesionat drepturile de autor pe munca ta cu totul. De exemplu, un banal curs la care muncești de te spargi, sperând să îl vinzi și la alții.
- Clauze de non-compete – te trezești că nu mai poți lucra cu nimeni dintr-o industrie sau din mai multe industrii, fără acceptul explicit al clientului.
- Clauze de date personale/ GDPR – clauze de plată directă în caz de incident, clauze de plată directă în caz de așa-zise neconformități, plata unui audit full (30-40.000 EUR) dacă auditul găsește neconformități și alte mizerii.
Avocatul te ajută pe partea legală, nu pe partea comercială.
Așa cum am spus în primul articol, nu te baza pe avocat că înțelege ce aspirații comerciale ai tu sau că știe ce ai agreat tu exact cu clientul sau cu furnizorul. Un avocat se uită pe un contract și îl interpretează din punct de vedere legal. Dacă tu nu îl întrebi ce înseamnă o anumită clauză și ce obligații îți aduce, avocatul sau specialistul legal nu va veni proactiv către tine să îți explice că ți-o iei. De aceea, TREBUIE să citești atent contractul.
Procesele costă bani și timp.
Companiile mari și corporațiile au și timp și bani. Se pricep extrem de bine să întindă procesele pe mulți, mulți ani. Companiile mici și medii chiar dacă au bani, sigur nu au timp. De aceea pornesc cu un dezavantaj major în cazul unui conflict comercial. Ca să nu ajungi la un conflict comercial, citește naibii ce urmează să semnezi înainte de a semna! Că dacă ajungi la conflict comercial, foarte posibil să pierzi sau să câștigi după mult prea mult timp. Citești, negociezi, citești, modifici, negociezi, citești din nou. Contractul trebuie să fie win-win.
Un contract se semnează de oameni, în numele unor oameni sau companii.
Dacă un contract este semnat între două persoane fizice, ăla va fi de obicei un contract win-win. Nu de alta, dar știi cine este X, cine este Y, poți ajunge la înțelegeri. Dar și acolo trebuie să fii foarte atent. Când însă în contract una sau ambele părți sunt entități comerciale, contractele sunt semnate de oameni în numele unor companii. Degeaba tu semnezi cu Gigel, bunul tău prieten de la client cu care ieși la bere, dacă Gigel în doi ani nu mai este în aceeași poziție și vine Nicu, ce nu te suportă că are el o combinație cu un competitor de-al tău.
În acel moment, ce te salvează este contractul. Doar contractul poate trage la răspundere companiile pentru ce fac și ce nu fac. De ce am zis asta: fiindcă deseori aud în negocieri, de la furnizori sau clienți ai clienților mei, că „oameni suntem”, „lăsați clauza aia acolo că știți bine că niciodată nu am face ce scrie acolo” etc. Repet: astăzi vorbim cu X și Y, mâine X și Y sunt altundeva sau în altă poziție.
Am experiență în astfel de negocieri, unde în anul 1 am discutat cu o echipă a furnizorului clientului, în anul 2 la reînnoire cu altă echipă și în anul 3 altă echipă. Cu toții încercau „întoarcerea” la contractul de bază cu clauze de protecție a datelor ce nu aveau niciun sens sau logică, spunând că „dar știți că noi niciodată…”. Nu, semnăm ce am agreat inițial fiindcă sunt clauze echilibrate.
Conformitatea la diverse legi precum GDPR nu înseamnă să accepți orice clauze.
Dacă ai consultanți buni, care îți înțeleg business-ul și care înțeleg nevoia ta de profit, te vor ajuta la negocierile cu clienții și furnizorii, pentru a elimina tâmpeniile din anexele de prelucrări de date personale dar și din contracte. Dar și tu trebuie să citești atent, nu te poți baza doar pe consultant aici. Noi, la Tudor Galoș Consulting (moment publicitar), ne uităm foarte atent și explicăm tot clientului, pe limba lui, ca să înțeleagă ce obligații urmează să aibă și apoi împreună decidem ce riscuri pot fi luate și ce nu. Dar nu toți fac la fel, de aceea trebuie să înveți să citești contracte.
Reversul medaliei – cazul Disney.
În Statele Unite face vâlvă acum un caz șocant, în care o femeie ce a mers la un restaurant dintr-un parc Disney a murit după ce a mâncat ceva cu alergeni, deși le spusese chelnerilor de câteva ori că are alergii. Soțul doamnei a dat în judecată compania, pentru neglijență crasă ce a dus la moartea unei persoane.
Și aici vine faza șocantă: avocații companiei au cerut anularea procesului, arătând că doamna în cauză avusese un trial de Disney+ la care îi acceptase termenii și condițiile (care au valoare de contract). Printre primele clauze se regăsea una care spunea că orice conflict trebuie rezolvat prin arbitraj individual.
În Europa așa ceva nu s-ar fi întâmplat, întrucât drepturile europene ale omului sunt înscrise în tratatul de funcționare al Uniunii Europene. Printre ele, Articolul 6, Dreptul la un proces echitabil. Aceste drepturi nu sunt negociabile sau tranzacționabile. Nu îți poți vinde libertatea, nu poți deveni sclav etc.
Însă învățătura rămâne: citiți contractele. Citiți-le atent că s-ar putea să regăsiți în ele clauze-surpriză. Nu vă grăbiți să semnați.
