The Little John That Could

A fost odată ca niciodată, dragi copii, peste mări și peste țări, peste dealuri și câmpii, un tărâm de vis, căruia diverse personaje îi spuneau Grădina Maicii Domnului, deși acel tărâm arăta fix ca toate tărâmurile peste care povestea noastră a trecut spre a-l găsi. Și în acest tărâm de vis locuia un popor tare ciudat, care avea oameni deștepți și oameni proști. Doar că oamenii deștepți erau foarte deștepți dar foarte puțini iar oamenii proști erau foarte proști dar foarte mulți.

După ce și-au tăiat singuri pădurile, după ce și-au furat singuri irigațiile, au zăcut niște zeci de ani alegându-și conducători din ce în ce mai proști și ticăloși. Așa că oamenii foarte deștepți au tot plecat, au plecat și din foarte proști, cert este că cei rămași au zis să inoveze. Și l-au adus pe Făt Frumos, dându-i în mână o baghetă magică, scoasă din tunelurile strămoșești ce duceau în fundul Pământului, și i-au spus: „fă ceva, sau cineva să facă ceva!”.

Și așa a apărut John… un mic roboțel, fără trup, fără mâini, fără ochi, fără picioare, un roboțel ce zăcea într-un server și căruia i-a fost încredințată o singură sarcină: să vadă ce probleme au poporenii cu adevărat și să îi spună direct Marelui Vizir. Pentru aceasta, John răspundea când era chemat prin celebra magie haștag de către cetățeni, lua notițe, le grupa, le analiza, le filtra și i le prezenta direct Marelui Vizir.

Auzind acest lucru, cei de la Curtea Împăratului s-au adunat și au început să bârfească degrabă pe micul roboțel fără trup, fără mâini fără ochi și fără picioare, discutând aprins despre fufletul lui John, fuflet care se numea a-iii. Citind vechile hrisoave, câțiva dregători au venit și i-au spus Marelui Vizir că John cu adevărat poate face mult mai multe!

John ar fi putut vorbi cu Marele Vizir în fața poporenilor, John ar fi putut spiona pe poporeni și să afle care sunt cei mai zănatici, John ar fi putut rezolva problemele împărăției, John ar fi putut să vorbească cu poporenii, în sfârșit, John ar fi putut face multe, multe! Văzând aceasta, Marele Vizir, cu sprijinul Împăratului (pe care lumea îl mai vedea doar pe la ski), a dat poruncă ca deîndată John să facă mai multe! Chiar să vorbească cu el în fața poporenilor!

Făt Frumos se scărpină în cap, se uită la baghetă, se uită la server, se uită iar la baghetă, se uită iar la server, până când veni pârdalnicul paharnic și îi șopti: „șefu, da nu facem noi să fie bine ca să nu fie rău?”. Zâmbetul îi reveni lui Făt Frumos, dădu din baghetă și deîndată apăru o oglindă, o față, niște ochi, niște urechi și o placă veche cu răspunsuri.

În fața poporenilor, Marele Vizir apăru și spuse. „el este John, el ne va rezolva problemele, el are a-iii!”. Și lumea a aplaudat, John a vorbit, Marele Vizir a vorbit, toată lumea era fericită. Mai puțin oamenii foarte deștepți care știau ce poate John și ce nu poate și care au început să își pună întrebări. Întrebările lor au apărut pe hrisoave, s-au discutat prin târg, lumea a început să șușotească, Făt Frumos s-a panicat și a vorbit și el.

Și așa lumea a aflat că John de fapt nu putea face decât ceea ce i-a fost încredințat: să vină când este chemat, să asculte, să sintetizeze, să grupeze și să prezinte. Și lumea a râs, proștii au râs, deștepții au râs, a râs până și Făt Frumos și ca de obicei au decis cu toții să nu mai facă nimic și să nu schimbe nimic, că totul este perfect în Grădina Maicii Domnului în care nimic, niciodată nu se schimbă!