Intelectualitatea AUR

Vreau să ating astăzi un subiect care este tabu în presă, în sensul în care mai nimeni nu vorbește despre el deși reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri pentru viitorul României și pentru menținerea statului de drept, așa cum este el acum, cu bune și cu rele.

Istoria după Roller.

Am scris o postare după ziua lui Eminescu, legată de studiile sale la Cernăuți și Viena, arătând cu argumente istorice că marele poet a studiat în Imperiul Habsburgic și în Monarhia Austro-Ungară, ca mulți alți români, și că a fost publicat chiar la Pesta, în Ungaria. Am făcut aceste lucruri pentru a arăta că ura indusă de fel de fel de politicieni între români și unguri, români și austrieci nu are niciun fel de fundament istoric modern. Zic modern fiindcă în Evul Mediu au avut loc nenumărate masacre, însă acele masacre s-au făcut de toate părțile cu toate națiile europene.

Mă așteptam să primesc multă ură, multe urări de bine și să atrag la această postare publică mulți auriști care să îmi explice cât de asupriți au fost românii. Mă așteptam să apară mulți de prin galerii, mulți comuniști – și nu am fost dezamăgit, au venit destui, a fost amuzant. Nu m-am așteptat însă să fiu contrazis de intelectuali, de profesori și de istorici, fără argumente istorice însă. Singurele lor argumente curgeau din istoria cioplită de stalinistul Mihai Roller și „îmbunătățită” sub oblăduirea sinistrului cârmaci Ceaușescu pentru a-i da o aromă de „suntem cei mai buni din lume dar am avut ghinion”.

Istoria patriotică versus istoria reală.

Falsificarea istoriei nu este ceva specific spațiului carpato-danubiano-pontic, este ceva ce s-a practicat și ce se practică în întreaga lume din păcate. Cel mai recent este „documentarul artistic” legat de Vlad Țepeș, pe Netflix, care mai ocolește nițel evenimentele istorice pentru a dramatiza puțin acțiunea și pentru a contura personajele așa cum a vrut scenaristul și regizorul, nu cum relatează documentele istorice.

La liceu am fost binecuvântat cu un profesor extraordinar de istorie, care ne-a predat istoria bazată pe documente și care ne-a pus să citim multe, multe cărți, nu mizeria de materie patriotică. Așa am aflat că bătălia de la Rovine nu se știe de fapt cum s-a încheiat, că Ștefan cel Mare nu a fost chiar sfânt, că Mihai Viteazul nu a dorit de fapt unirea ci era un cuceritor. Informații cheie care însă ne-au scuturat tot sistemul de valori injectate în anii de comunism și post-comunism. Este „vina” lui că de atunci am devenit pasionat de istorie și că am început să „consum” istorie cu o doză de scepticism, verificând fiecare afirmație istorică. Contează istoria reală, nu cea romanțată sau „patriotică” ca să dea bine.

Academicienii AUR.

Sar de la această introducere la miezul problemei – intelectualii, profesorii și istoricii care mi-au comentat la postare sau la share-urile postării. Un profesor de istorie a zis că nu a contat că Eminescu a studiat la Universitatea din Viena, fiindcă era autodidact. Un alt poet mi-a comentat că nu cunosc istoria austro-ungară, că românii trebuiau să facă concesii uriașe pentru a ajunge în parlamentul austro-ungar. Care de fapt erau două parlamente, și în ambele erau români, precum Alexandru Vaida-Voevod. Care nu a făcut concesii.

Apoi, mi-a fost dat să văd oroarea asta… Citez toată postarea ca să rămână indexată:

am asistat azi la Academia Română la sesiunea Ziua Culturii Naționale.

Ioan-Aurel Pop a vorbit despre adăpostul pe care și l-au găsit românii în păduri de-a lungul istoriei lor zbuciumate, în care au fost călcați nu o dată de străini; Răzvan Theodorescu a dezvăluit că Eminescu audia la Berlin cursurile lui Hegel (mort în 1831); iar Nicolae Manolescu a definit cultura drept „acel lucru care ne adună laolaltă cumva”.

Niciunul dintre cei menționați de mai sus nu se vor identifica cu AUR, dar îmbrățișează din plin istoria lui Roller și valorile AUR. Și aici este problema.

Acești oameni formează noi generații.

Vorbim de profesori, academicieni ce formează noi generații. Ce insuflă o istorie falsă, fără dovezi unor minți tinere ce acceptă aceste informații fără a le mai cerceta. Fără a deschide alte cărți de istorie și fără a cerceta alte documente. Legat de istoria recentă, tot repet, citiți cartea sociologului Bogdan Bucur – Sociologia proastei guvernări in România interbelică. Veți regăsi acolo istoria reală, bazată pe documente, pe înscrisuri, pe documente scanate, a tot ce s-a întâmplat în administrația publică a regatului României. O să vă cam zguduie sistemul de valori, dar ea TREBUIE citită.

AUR a ajuns la 20%. Un partid neo-legionar, bazat pe valori legionale, susținut probabil de știm-noi-cine, crește în sondaje. Iar toți acești profesori, academicieni nu fac decât să le dea apă la moară – conștient sau nu. Nu este pentru prima oară când se întâmplă așa ceva – mișcarea legionară, ca și cea comunistă, s-a bazat pe profesori, academicieni, oameni de cultură care au dat o aură intelectuală rahatului extremist vomitat de politruci.

Orice om are o latură pozitivă și una negativă.

Când privim istoria, trebuie să o privim obiectiv. Orice om – cneaz, voievod, domnitor, rege, președinte – a avut și defecte. Nu putem ignora greșelile făcute de aceștia, nu putem ignora atrocitățile făcute de unii dintre ei. Fac parte din istoria noastră, și dacă noi românii vrem să devenim mai buni trebuie să știm unde am greșit, pentru a nu repeta niciodată aceste orori! Da, Octavian Goga a fost un antisemit cu viziuni naziste și cu o proprie „soluție finală” – deportarea evreilor în insula Madagascar. Asta nu scade valoarea poeziilor sale, însă asta este ce a fost Octavian Goga, fost prim-ministru al României care a dat o Lege a Cetățeniei prin care o treime din evreii români și-au pierdut cetățenia! Nu sunt de acord cu „cancel culture”, dar trebuie să cunoaștem istoria așa cum a fost ea! Istoria nu trebuie să fie patriotică, patriotismul nu se construiește pe o istorie falsă niciodată!

Poate și de aceea ne este atât de greu să ne regăsim valorile pe care să construim fiindcă cele de până acum au fost construite pe minciuni. Este momentul să ne curățăm trecutul dacă vrem să avem un viitor.