Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Ultima mașină

Sute de români mor zilnic. Mii vor mai muri. Covid-19 este și despre ultima mașină

Articol din categoria: pandemie

Toată viața lui bunicul meu și-a dorit un Mercedes. Comunismul, tranziția și pensia nu i-au permis să se bucure de o astfel de mașină. Paradoxal, ultima mașină ce l-a condus pe ultimul drum a fost un Mercedes. Se poate spune că dorința i s-a împlinit?

De fiecare dată când m-am urcat într-un Mercedes m-am gândit la el și la această dorință. Știu, o dorință poate stupidă, simplă, ce poate a simbolizat mai bine ca orice limitările prin care am trecut cu toții în comunism și în „tranziția” odioasă din anii ’90. Probabil de aceea s-a umplut și parcul auto românesc de BMW-uri și Mercedes-uri, majoritatea janghine reasamblate din mai multe mașini.

Diversitatea de mașini de pompe funebre este impresionantă.

Nu prea am mai văzut dube de alea folosite și la construcții și la transportat sicrie. Acum văd dricuri, mai mult sau mai puțin elegante, frumos întreținute, frumos decorate. Toate au însă un singur lucru în comun: sunt ocupate.

Astăzi, la firma de pompe funebre de lângă complexul unde locuiesc, toate trei dricurile – Mercedes, apropo – erau cu ușile deschise pentru a-și primi clienții. Deși sună cinic, este un „business” bun pentru antreprenorii cu afaceri în domeniul pompelor funebre. Este mult de muncă, așa cum o arată documentarul Recorder. Nici nu știu când au timp oamenii să întrețină aceste mașini. Mă rog, este o introducere tâmpită către altceva, fiindcă nu știam cum să încep. Nu mai am cuvinte.

Unul dintre aceste dricuri îl va conduce astăzi pe ultimul drum pe copilul unui prieten de-al meu.

Aseară am aflat vestea tragică, chiar când eram în aeroport, gata de îmbarcare. Am rămas mut, paralizat. O cifră din statistica sumbră a victimelor de COVID-19. Un alt copil din lista lungă de copii răpuși de această cumplită boală. S-au luptat medicii până în ultima clipă să îi salveze viața – printre ei, un alt prieten de-al meu.

O înmormântare este ceva tragic. O înmormântare a unui copil nu poate fi definită în cuvinte.

Am mai avut prieteni ce și-au pierdut copii, acum mulți ani. Când nu eram încă părinte, am fost la o astfel de înmormântare. Prima și ultima oară. Țin minte că în timp ce mă duceam spre înmormântare, pe CD rula Lullaby de la Pink Martini. Deși înmormântarea a avut loc acum 12 ani, când aud melodia mi se rupe inima în două – îmi amintește de acea durere cumplită pe care am simțit-o atunci, deși nu eram părinte. Acum, când sunt părinte, mintea mea nu poate să cuprindă dimensiunea unei astfel de tragedii.

Mulți prea mulți părinți și-au îngropat în aceste zile copiii.

Discuția vaccinați versus ne-vaccinați, drepturi versus obligații și restricții versus libertate dintr-o dată nu mai are niciun sens. Să mergi ca părinte să alegi sicriul, mic, pentru copilul tău este ceva cumplit. Să mergi în spatele ultimei mașini, alături de cei dragi, toți cu inimile frânte, este îngrozitor. Nu există dimensiune a unei astfel de tragedii.

Pandemia a scos ce este mai rău din noi, în loc să scoată ce este mai bun.

Spuneam AICI că dacă am fi respectat principiile de bază ale umanității, dacă ne-am fi exersat virtuțile în loc să ne adâncim în viciul vanității, pandemia de mult ar fi fost finalizată. Principii care – în mod ironic – se regăsesc în fiecare religie importantă din această lume. Acum plătim factura păcatelor noastre cu prețul vieții celor dragi. Ne înmormântăm copii, părinți, frați, surori, soți, soții.

În timp ce zgomotul și gălăgia continuă, un părinte umblă în spatele unei mașini ce îi duce copilul pe ultimul drum. Ultima mașină…

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ca parinte, nu pot nici sa-mi imaginez asa ceva. Sa treci efectiv prin asta… cumplit. Pana nu ni se intampla noua, suntem cu totii razboinici in social media.

  2. vaccinati, nevaccinati este un subiect taboo, Romanii sunt putin mai inculti si cred tot ce se distribuie pe facebook pentru a face vizualizari pe acel website.

    NU are rost sa deschid subiectul ca sunt multi care vor da cu hate

  3. #4 Comentariu nou

    Paradoxal ,de noaptea mintii,chiar si in fata unei realitati incontestabile-400 de morti pe zi ,sa nu ne mai functioneze reflexul natural al supravietuirii,sa avem pareri diferite a unei realitati ; Moartea-inseamna ca specia umana e pe cale ireversibila de disparitie…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.