Unde te vezi peste 20 de ani

Dintre cele mai cretine întrebări la interviuri putem clar scoate în evidență „unde te vezi peste 5 ani?”. Întrebarea avea rolul să edifice intervievatorul despre aspirațiile pe termen lung ale candidatului, despre modul în care acesta și-a făcut un plan de viață pentru următorii ani și pentru a vedea cum acesta intenționează să își atingă obiectivele. Între timp corporațiile au început să își ia tot mai mulți mercenari care veneau cu răspunsurile din cărți și întrebarea s-a pierdut în noianul de interviuri imbecile în care intervievatorii veneau cu întrebările din cărți iar candidații cu răspunsurile bine pregătite din cărți. Cu toții se făceau că auzeau pentru prima oară aceste întrebări/ răspunsuri așa că lucrurile au intrat în cele din urmă pe un făgaș normal. Sau anormal ținând cont de ce vremuri trăim astăzi.

Și totuși, unde te vezi peste 20 de ani?

Acum 20 de ani mă vedeam milionar pe un iaht (neapărat iaht), cu un cocktail în mână. Nu conta că nu știam să înot, așa mă vedeam eu. Între timp am înțeles că iahtul îl poți închiria, îl poți cumpăra dar te costă ca dracu să îl ții într-un port, niște milionari au crăpat cu tot cu iahturile lor așa că mi-am reajustat aspirațiile. Când m-am angajat, acum 18 ani (O, Doamne!), mă uitam la colegii mei ce aveau 35 de ani și mă gândeam „Dumnezeule, ce fosile, sper să nu ajung ca ei”. Logic am ajuns ca ei, angajat la corporație, mândru de ce făceam, uitându-mă la puștii de 22 de ani proaspăt angajați gândind cum probabil gândeau și colegii mei atunci „ia uite mă la bibanii ăștia, nicio ucenicie, nu știu să facă nimic și au în ei niște pretenții de zici că au crescut în aur”.

Însă de vreo 10 ani mă gândesc la modul în care viitorul meu va arăta peste 5, 10, 20, 30 de ani. Mă gândesc serios, făcând planuri de investiții, încercând chestii, eșuând în unele și reușind în altele. De exemplu am început să mă gândesc la antreprenoriat când am văzut colegi din IT, din alte companii, foști manageri de top sau din middle management ce erau zburați odată ce treceau de vârsta de 41-42 de ani (bineînțeles, vârsta nu contează, LOL). Sau colegi din IT care deveneau irelevanți după ce treceau de 50 de ani. Oameni la care presa făcea coadă să le ia interviu dintr-o dată deveneau nefrecventabili. Mi-am dat seama că risc să devin la fel așa că în momentul în care mi s-a oferit oportunitatea să îmi întind aripile, mi le-am întins. Ca să zic așa am prins valul care trebuie, dacă mai stăteam un an mi-ar fi fost cu mult mai greu să prind ceva.

Un fost director general de corporație mi-a spus când aveam vreo 24 sau 25 de ani că voi ajunge să mă lupt pentru poziția mea deoarece din spate vor veni tot timpul noi și noi talente. Mi-a rămas întipărit în cap acest sfat și tot timpul am luptat să am relevanță. Îmi este tot timpul frică să devin acel boșorog incapabil să înțeleagă noile generații și modul în care acestea comunică, lucrează, trăiesc și își plănuiesc viitorul. Peste câțiva ani ei îmi vor fi clienți și vor decide dacă îmi vor da mie sau altora banii lor. Critic acerb noile generații însă în secret îi admir și îi invidiez pentru tinerețea lor și pentru oportunitățile pe care ei le au astăzi și pe care eu acum 20 de ani nu le-am avut.

Foarte puțini tineri se gândesc că nu vor mai apuca pensia. Știam că Pilonul 1 de pensii nu va putea fi susținut, se pare că nici Pilonul 2 nu o va duce mai bine. Drept urmare fie economisești fie te riști să investești. Eu merg pe cea de-a doua variantă. Însă nu poți să stai să aștepți să se întâmple ceva – credeți-mă, cei sub 40 de ani nu vor mai prinde pensie. E matematică pură. Am plătit o căruță de bani ca să particip anul acesta la Web Summit. Din fericire evenimentul s-a mutat pe online iar biletele mele fizice s-au reportat pentru evenimentul de anul viitor. Double the win! M-am conectat cu oameni cool, învăț despre noi start-up-uri și particip la sesiuni. Partea cool este că pot comuta între sesiuni și așa îmi vin tone de idei cu chestii pe care le pot face. De exemplu ieri am asistat la o discuție excelentă despre viitorul hibrid al muncii – de la birou și de acasă – și de modul în care economia se va ajusta noii realități, și mi-am pus întrebarea cheie: ce le vindem acestor companii? Ce le vindem angajaților? Cum se schimbă piața de recrutare? Ce soluții pot să apară la probleme precum lipsa pauzei de țigară (offline social networking at it’s best),a pauzei de prânz când lumea mergea în gașcă să mănânce undeva etc?

Foarte puțini se întreabă ce trebuie să facă pentru a rămâne relevanți. Sau se gândesc și nu știu ce să facă. Răspunsul este simplu: disciplină. Vă recomand să îl urmăriți pe fostul meu coleg Charis Stengos, și modul în care își gestionează viitorul învățând și citind și aplicând ceea ce învață în propriul său start-up. Charis a învățat limba română, și-a întemeiat o familie în România și trăiește și simte românește. Este ușor? Nu este deloc dar omul a înțeles terenul pe care joacă și ce trebuie să facă pentru a fi relevant și în următorii 5, 10, 20, 30 de ani.