Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Ceva mai rau

Articol din categoria: Lifestyle

Cică pandemia asta globală de COVID-19 ar fi trebuit să scoată din noi ce este mai bun, să conștientizăm că suntem cu toții afectați de ea, fiecare om de pe planetă fiind în target. Să muncim cu toții pentru a eradica această pandemie, să trecem cât mai repede de această stare de izolare și să atenuăm cât se poate de mult efectele crizei economice globale ce se așterne în fața noastră. Așa cum am spus AICI, dacă am fi respectat virtuțile umane așa cum ele au fost definite cu niște mii de ani în urmă și cum le regăsim în cam toate Cărțile Sfinte ale marilor religii mondiale, această criză nu ar fi existat. Măcar acum să înțelegem că trebuie să le adoptăm, să le trăim și să fim „mai buni” cum ni se spune nouă creștinilor la Paște și la Crăciun.

Din ce văd pe haznaua de Facebook (care devine un OTV global), lumea scoate ce este mai rău din ea. Și nu mă refer la împrăștierea de fake news care dăunează unei situații și așa tensionate, ci la mizerii vomitate de către persoane care se dau intelectuale, pure, drepte și cu valori.

Citesc de venirea românilor înapoi în țară – români care în mare parte au fost acolo la muncă grea, departe de țară purtând în suflet dorul față de familie și față de cei dragi. Bineînțeles sunt printre ei și cetățeni români care au făcut mizerii pe afară. Ei bine, pacifiștii noștri vin cu soluții:

„As vrea sa donez o suma de bani pentru achiziția de benzina și chibrituri, **** sa va sparg de borati. Adolf, de ce a trebuit sa te duci peste Michelle, John și Ivan? Puteai și tu sa termini cu ăștia, fmm”;

„Acu pe langa faptu ca o avea si virusu asta mandria lui si s-ar putea sa nu treaca de la om la cioara, daca totusi o va face, astia or sa umple spitalele iar aia care au muncit cinstit o sa beleasca **** la propriu”

„Daca se ajunge la cote mari de infractionalitate, am incredere ca statul va mobiliza armata pentru protejarea populatiei. Si cu cei vinovati… nu neaparat lagar, dar un loc unde sa ii tina concentrati.”

„Da, nu neapărat Auschwitz, dar măcar o deportare decentă în Transnistria. Creștinește, că de-aia suntem români cu frică de Dumnezeu.”

Să mergem mai departe. O doctoriță își dă demisia, și lumea se leagă de modul în care apare în poze pe Facebook. Nu se vorbește de cariera ei, de cât este sau nu este de pricepută, se vorbește de cum se îmbracă. Este făcută curvă, petardă, pițipoancă, i se comunică ce ar trebui să facă (videochat) etc. Nu bărbații zic asta, ci femeile. Mai mult, femei care acum ceva vreme le dădeau cu #metoo, cu feminisme, cu lupta pentru egalitate etc. Un doctor nu are voie să își pună poze mai sexy, un doctor trebuie să arate supărat, cu halat, gata să îți comunice ce șpagă trebuie să dai.

Și că tot vorbim de doctori, toți au sărit la gâtul doctorilor care își dau demisia. Că de ce nu au protestat atunci când nu aveau materiale și când li s-au crescut salariile. Simplu: atunci viața lor și a celor dragi nu le era amenințată. Acum le este, și își dau seama că statul nu prea are cum îi ajuta. În majoritatea posturilor de conducere sunt hahalere și piloși, ce project management și ce alocare de resurse să facă ăia. Apropo de „avem de toate”, ia vedeți de ce chestii au nevoie spitalele: https://thefutureisnow.ro/ .

Închei cu bătrânii, cu seniorii. Toți îi condamnă că ies din case și că se expun, în ciuda interdicțiilor. Sorin explică foarte bine fenomenul: acești oameni nu percep viața precum o percepem noi, cei mai tineri. Nicio problemă, lumea îi consideră inconștienți, boșorogi, criminali, cineva să facă ceva să îi închidă cu forța în case, etc. Tot lumea găsește soluții: statul să le aducă cele necesare la ușă. Statul care este infestat de piloși, incompetenți, corupți ne va hrăni bătrânii.

Toți acești experți scriu aceste păreri din confortul canapelei de sute/mii de EUR, de pe laptop-uri scumpe, după ce s-au îndopat cu niște bunătăți aduse de curieri. Și este ușor să dai verdicte de canapea.

Political Correctness tocmai a fost omorât finuț de către această pandemie.

Să fim mai buni.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Aceste rânduri mă fac să spun, cum auzeam pe vremuri, referitor la Occident:
    dacă la noi e aşa de bine şi la ei aşa de rău, atunci de ce la noi e aşa de rău şi la ei aşa de bine?
    Răspunsul este șmecheria, şpaga, minciuna, impostura și tot așa…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.