Cred că dacă Karl Marx ar mai trăi, ar fi mândru de evoluția teoriilor sale imbecile. Nu doar că i se ridică statui, i se dedică și cursuri iar principiile sale alterate au infestat universități de renume de peste tot din Vestul Europei. Mișcări sociale precum Black Lives Matter se bazează pe principiile marxismului, lucru susținut chiar de fostul lider al mișcării.
Organizațiile teroriste se bazează pe principiile marxismului.
Marxismul susține lupta armată pentru obținerea unor deziderate de clasă. Însă aceste principii pot fi „îndoite” pentru a motiva lupta armată pentru obținerea unor victorii ale unei clase „oprimate”. Cumva, aceste principii au fost folosite chiar de către organizațiile teroriste pentru a-și justifica crimele. Karl Marx însuși a fost susținător direct al luptei armate a naționaliștilor irlandezi împotriva englezilor, iar Engels, într-o scrisoare a motivat un atac împotriva unei familii de englezi, ucisă în stradă, drept o învățătură de minte pe care irlandezii o dau englezilor.
Cancerul Marxisto-leninist s-a manifestat în revoluția bolșevică și în crimele sale odioase, în distrugerea Europei de Est, a Asiei și a Americii Latine. Toate țările infestate de comunism au ajuns în sărăcie cumplită. Și nu-mi dați exemplul Chinei că acolo nu mai există nicio urmă de comunism. Ca un făcut, regimurile comuniste au susținut direct organizațiile teroriste – OEP, IRA, ETA și mai apoi Jihadul Islamic, Hamas și restul neterminaților.
Marxismul și principiile sale se predau, în diverse forme, în aproape toate școlile de business.
De câte ori auziți „critical theory”, citiți marxism-leninism cu frișcă deasupra. În 1923, Institutul pentru Cercetare Socială (Institut für Sozialforschung) este înființat la Universitatea Goethe din Frankfurt. Naziștii îl închid în 1933 și acesta se mută la Columbia University în New York (da, acea Columbia University care se află în frontispiciul mișcării de susținere a palestinienilor – pură coincidență). Școala de la Frankfurt, cum mai este cunoscut Institutul, se bazează pe critica societății moderne capitaliste, pe definiția emancipării sociale și pe detectarea patologiilor societății.
Cea mai mare problemă a filozofiei școlii de la Frankfurt rămâne cea a practicii. Principii mumoase pe hârtie, care odată aplicate duc la haos, crime, terorism, dezastre. Teoria genurilor, feminismul fals (ăla care nu are nimic de-a face cu principiile egalității între oameni), teoria raselor (cea care privește evreii ca fiind o rasă care a influențat negativ istoria omenirii) și alte filozofii au pornit de la acest Institut. Și problema nu este cum au fost formulate ci cum se încearcă implementarea lor – prin luptă, violență și acțiuni disruptive.
Efectele marxismului în business – lipsa liderilor asumați.
Cumva corporațiile au devenit instituții politice care s-au implicat activ în inițiative politico-sociale, la început pentru a-și face lobby iar mai târziu pentru a se alinia unor trenduri impuse de managerii train-uiți în marxism. Una dintre cele mai mari greșeli ale corporațiilor este implicarea în susținerea mișcării Pride, mișcare pe care au monopolizat-o și transformat-o dintr-o mișcare politică ce solicită acordarea unor drepturi egale membrilor comunității LGBTQ+ într-o mișcare de employer-branding. Cumva lupta politică a comunității LGBTQ+, necesară în țări în care drepturile oamenilor (acordate conform Declarației Universale a Drepturilor Omului și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) nu sunt acordate, a fost transpusă în interiorul organizațiilor comerciale, fără ca acest lucru să fie necesar. Să ne înțelegem, în marile corporații teoria spune că se angajează cei mai potriviți oameni pentru anumite roluri, indiferent de vârstă, sex, orientare sexuală, religie etc. Aplicarea acestei simple reguli ar trebui să fie suficientă, dar nu. Trebuie să existe o „luptă” – manifestații, demonstrații, toalete speciale, vestiare speciale etc.
Cumva unii s-au prins de prostia acestor mișcări și oferă angajaților toalete unisex – sunt și în România astfel de clădiri de business care au înțeles că pot să își reducă astfel costurile.
Revenind la „lideri”, aceștia conduc „lupte” și inițiative interne. Întreg efortul de Diversity, Equity and Inclusion (DEI) a fost corupt de marxiști care și-au găsit locul ideal pentru promovarea mizeriilor care istoric au distrus țări și societăți. În loc să se asigure că există pe bune egalitate între oameni de diverse rase, sexe, orientări sexuale și religii, se „împing” în față candidați și angajați considerați „vulnerabili”.
Un exemplu amuzant: cazul *Grigore.
*Grigore (nume fals), gay asumat, lider de comunitate LGBTQ+ în compania multinațională unde lucrează, candidează pentru un post de middle-management. Interviul decurge bine, Grigore este highly-skilled, perfect match. Managerul îl dorește, management-ul îl dorește, problema vine de la departamentul responsabil cu DEI. Pe scurt, Grigore este bărbat iar promovarea lui strică indexul de DEI pe partea de reprezentativitate a femeilor în posturi de middle-management. Repet, Grigore este lider de comunitate LGBTQ+ în compania multinațională unde prestează, lucru pe care îl subliniază celor de la DEI. Care găsesc soluția, respectiv recrutorii primesc ca temă să găsească alte două femei care să candideze și care să fie respinse.
Și uite așa, o inițiativă ce pe hârtie arăta bine – DEI, promovarea femeilor în roluri de middle-management șamd, ajunge să strice experiența unui candidat bun – care a trebuit să treacă printr-o umilință penibilă, deși era protejat teoretic de DEI, dar și a două femei care au primit pe nedrept speranța că au șansa să obțină un job de middle management. Școala de la Frankfurt, aplicată în viața reală.
Costul inițiativelor marxiste.
Factura vine. În universitățile din Ivy-League se cultivă activ un spirit antisemitic. La Columbia University, la Harvard, la Yale și la multe alte universități celebre, antisemitismul i-ar face invidioși și pe naziști. Odată cu principiile anti-semitice care știm istoric la ce au dus, tinerilor studenți li se inoculează și principiile luptei de clasă, principii care de asemenea știm la ce au dus.
Toate aceste inițiative politice au însă un cost, cost care începe să devină vizibil. Să luăm ca exemplu lupta de clasă împotriva poluării – ceva ce pe hârtie arată foarte bine, trebuie să reducem poluarea căci ne ucidem planeta și implicit pe noi. Studiile arată că 57 de companii la nivel mondial sunt vinovate pentru 80% din emisiile de gaze cu efect de seră. Și totuși, oamenii sunt arătați cu degetul fiindcă își cumpără mașini cu motoare termice și nu mașini electrice. Industria de mașini electrice, în loc să fie lăsată să se dezvolte natural, a beneficiat de implicarea diverselor state în susținerea achizițiilor de mașini electrice. Ce se întâmplă când statele nu își mai permit astfel de scheme? Dezastru – vânzările Dacia Spring au căzut cu 99% în Franța în Aprilie, fără suportul statului. Ca o notă de subsol, ținând cont că autoturismele electrice sunt produse cu piese chinezești (dacă nu sunt produse complet în China, precum Dacia Spring), beneficiarul final al schemei de susținere a achizițiilor de mașini electrice a fost statul chinez, care controlează indirect cam toate companiile implicate în producția de mașini electrice. China fiind printre principalii poluatori ai planetei. Din nou, Școala de la Frankfurt, aplicată în viața reală.
Soluția s-a aflat întotdeauna la vedere, și „lupta” nu face parte din ea.
Un vechi dicton spune că „cine ridică spada, de spadă va pieri”. Niciun război nu a dus la o victorie absolută și la râuri de bunăstare. Nici măcar războaiele împotriva drogurilor sau a consumului de alcool. Nu „lupta” este soluția, ci respectarea valorilor esențiale ale umanității. Managerii nu mai sunt crescuți să fie oameni ci soldați, pioni în mașinării ce veșnic caută „lupte” inutile. În loc să fie atenți la cifre, la oportunități, la creștere sustenabilă și la păstrarea unei culturi inclusive în organizații, managerii descoperă „lupte” aflate la modă. Lupte care implicit fac victime și aduc suferință.
Valorile esențiale ale umanității, virtuți cum mai sunt cunoscute, au apărut cu mii de ani înaintea unor teorii critice sau marxism-leninism sau alte cancere sinistre. Nu avem nevoie de „noul om” ci avem nevoie de „vechiul om”. Concepte pre-creștine, transpuse în toate religiile abrahamice și în toate filosofiile vechi și moderne, concepte ce trebuie respectate. Este atât de simplu să ne fie bine…
