Că tot este 26 Ianuarie, ziua lu împușcatu’ (pt cei mici, Nicolae Ceaușescu, geniul carpatin, tovarășu’, etc), „simbol” al luptei pentru pace (vedem mai jos ironia acestui aspect), ne amintim cu drag că cea mai folosită armă de rezistență împotriva regimului comunist a fost umorul. Umor de ăla curajos, zis în șoaptă sub forma unor bancuri cu Întâiul Fiu al Patriei și cu soția sa, savant de renume mondial. În rest, până la Revoluția de la 1989 nici mămăliga nu a explodat (puținele încercări de dizidență – Brașov de exemplu – au fost rapid suprimate).
Lupta pentru pace.
Dacă am învățat ceva ca șoim al patriei și mai târziu ca pionier, a fost lupta necontenită pentru pace condusă de tov Nicolae Ceaușescu. Cu atâta dedicație se lupta tovarășul pentru pace, încât visa la arme nucleare și la o armată de un milion de oameni (pentru cei mici: stagiul militar a fost obligatoriu până prin 2004 mi se pare). Dar hey, we love peace. De pe atunci eram noi românii amuzanți.
Războiul nu poate fi romanțat.
Bunica mea, împreună cu familia ei, au fost refugiați când România a cedat Ardealul de Nord Ungariei (după o luptă feroce în care nu s-a tras niciun singur glonț). Au călătorit de la Oradea la Brașov, care nu se afla sub ocupație, care însă a fost bombardat în război. Bunicul meu a fost refugiat rus când Stalin a început prigoana împotriva „micii burghezii”, și împreună cu familia a emigrat – mai întâi în Polonia, apoi în România (da, știu, facem alegeri bune de multe generații). Războiul l-a prins soldat în armata regală, în România, când fără niciun fel de instrucție li s-a dat ordin să apere ceva drum „strategic”. Dacă armata germană trecea pe acolo, nu mai scriam această postare. Celălalt bunic a luptat pe front în Rusia, a fost capturat și a stat niște ani în Siberia. Am mai avut un unchi ce a luptat și el pe front, a fost capturat și a stat niște ani în Siberia.
Ce au cei de mai sus în comun (în afară că datorită lor exist)? Niciunul nu mi-a povestit vreodată ceva din experiențele războiului sau ale refugiului. Mi-a luat mulți ani să înțeleg că de fapt m-au protejat ca să nu îmi încarc mintea cu ororile unui război. Orori care din când în când ieșeau la suprafață… La Revoluție, văzând tancurile pe străzi la televizor, bunica mea plângea îngrozită. În 1991, când coaliția anti-Irak a eliberat Kuweitul, bunica mea plângea din nou în hohote. La televizor vedeam doar niște proiectile ce urcă pe cer – anti-aeriana Bagdadului – și mă întrebam de ce plânge bunica mea în halul acela. O singură dată mi-a spus cum un bombardier a lansat bombe fix pe un șanț anti-bombardament, și a văzut urmările. Nu mi-a putut descrie ce a văzut…
Și ce dacă este război lângă noi?
În primul rând ne vom confrunta cu un val uriaș de refugiați care trebuie adăpostiți, hrăniți, protejați. Economia României și așa este șubredă, un val de refugiați o poate afecta destul de serios. Este clar că trebuie să îi ajutăm și o să îi ajutăm, însă acest lucru înseamnă noi taxe și impozite. În același timp va avea loc probabil mobilizarea armatei și a rezerviștilor. Foarte probabil bărbații vor fi recrutați, deci voi ăștia tinerii pregătiți-vă sufletește. Da, știu, veți fugi, veți emigra, bla bla, bullshit – suntem țară membră NATO, iar aici în Estul Europei NOI SUNTEM NATO. Oriunde veți fugi, riscați să fiți capturați și expulzați înapoi în România.
Și dacă armata nu va fi mobilizată, vor crește mult cheltuielile de dotare a armatei române, deci noi taxe și impozite. Apărarea gliei costă, fiecare cetățean contribuie.
Ce se întâmplă dacă intrăm în război?
Orice oraș din România devine țintă. Implicit lanțurile de aprovizionare ale orașelor vor fi serios afectate, deci rafturile magazinelor se vor goli – pe bune de această dată – și aprovizionarea se va face ocazional. Prețurile bunurilor esențiale vor exploda și vom învăța din nou să facem economii la consum.
În același timp, elementele esențiale care asigură civilizația – curentul electric, încălzirea centralizată și apa curentă – nu vor mai putea fi asigurate 24/7. Mai ales dacă instituțiile care asigură furnizarea acestor servicii vor fi bombardate și distruse. Și da, vor fi bombardate sau distruse. În același timp, spitalele vor fi aglomerate cu răniții din bombardamente sau atacuri cu rachete. Incursiunile armatei ruse din Afganistan, Cecenia, Georgia sau Siria ne arată că nu se pune mare preț pe numărul de victime colaterale. Civili sau soldați, totuna.
Ce se întâmplă dacă intrăm (chiar și temporar) sub ocupație?
Aici este foarte greu de spus ce se va întâmpla. Ultima ocupație rusească a României a fost cumplită, cu multe crime împotriva umanității, jafuri și violuri. Cert este că orice armată de ocupație are nevoie de provizii, provizii care sunt luate de la cetățeni. Procesul se numește rechiziție și dacă te împotrivești îți asiguri o infecție cu plumb (bine, și dacă nu te împotrivești rezultatul este același). Însă de obicei ocupația scoate la iveală ticăloșia semenilor care sunt gata să facă orice compromis pentru a ieși „bine” în fața ocupantului.
Oameni de cultură care vor descoperi ca Mihail Sadoveanu că „lumina vine de la răsărit”, politicieni care se vor grăbi să pupe dosul ocupantului, prieteni ce trădează prieteni, oameni dispuși să facă absolut „orice”. Lepre și hahalere, ce oricum au infestat România în ultimii 30 de ani.
Avem conștiință națională, ne lipsește conștiența.
Atâția ani de analfabetism funcțional, cuplat cu reticența bunicilor de a povesti nepoților despre ororile războiului și ale comunismului au dus la o stare de „dolce fai niente”. În Suedia unități ale armatei au fost puse în alertă pentru a preveni orice incursiune pe teritoriul său, nouă ni se spune să stăm calmi deși suntem la câteva sute de km de o armată de invazie. Declarăm că ne iubim patria, suntem patrioți, o ardem cu Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Ecaterina Teodoroiu, Eremia Grigorescu șamd și habar nu avem ce să facem dacă sună alarma anti-aeriană. Există blocuri cu adăposturi anti-aeriene – habar nu avem unde sunt și cât de pline sunt de murături. Nu avem nici măcar stingătoare de incendii în apartamente dacă Doamne-ferește începe neînceputa.
Dacă și Tudor se dă expert în războaie…
Am văzut multe meme-uri zilele acestea, cu oameni ce traduceau în rusă diverse expresii legate de predat, nu trageți, etc. Foarte amuzant. Am văzut multe postări că „domle s-a umplut de experți”. Nu, nu sunt un expert, dar sunt conștient de realitatea ce mă înconjoară. Nu trebuie să fii expert să îți dai seama ce înseamnă să pice dintr-o dată toate utilitățile, să nu mai găsești alimente prin magazine. Nu trebuie să fii expert să îți dai seama ce înseamnă o ocupație sau ce înseamnă să fii ca civil fix pe linia frontului – vă spun sirienii care până acum 10 ani duceau o viață absolut normală.
Nimeni nu spune să ne panicăm și să ne umplem din nou cămările de făină, zahăr, ulei și hârtie de budă (oricum sunt confiscate la rechiziționare deci chill), dar să facem mișto de un posibil război arată prostie și analfabetism funcțional.
2 comentarii Adaugă comentariu
Tu ai muri pentru pensionarii de lux?