Am să încep prin a spune că dacă te chinuie naționalismul, patriotardismul (nu patriotismul) și suveranismul, acest articol cu siguranță nu este pentru tine. S-ar putea să te ia cu leașin, dar cineva trebuie să spună (din nou, a o mia oară) niște adevăruri pentru a înțelege cu ce ne confruntăm, ca să știm să devenim mai buni. Fiecare dintre noi.
Românii își urăsc copiii.
Documentarul „Singuri” al celor de la Recorder (donați AICI) este unul dintre cele mai dure documentare pe care le-am văzut. Arată o ură sistematică față de cei mai vulnerabili oameni: copiii. O ură întreținută de sistem, crescută pe vremea lui Ceaușescu din cauza nebunului ce voia supuși și a interzis avortul, îndreptată către sutele de mii de copii nedoriți. Foarte mulți dintre acești copii au fost abandonați și băgați în diverse „leagăne” de copii – orfelinate ale groazei – unde au fost violați, umiliți, bătuți și transformați în paria ai societății. Cei care aveau ghinionul să aibă afecțiuni neurologice erau direct trimiși în căminele – spital – lagăre de exterminare de fapt, unde erau uciși prin malnutriție și lipsa tratamentelor. Nimeni nu a investigat acest genocid – fiindcă a fost un genocid organizat și cunoscut – o altă rușine pe obrazul deja gros al acestui popor.
Reacția oamenilor aflând de ororile din căminele de copii și din căminele-spital? Sunt chiar mai dureroase decât faptele prezentate: „acei copiii mâncau mai bine ca noi”, „noi trebuia să muncim, ei primeau mâncare bună”, „bântuie pe străzi, sunt golani, să fie trimiși la muncă” etc. Absolut cumplit, nu doar că știau ci îi și condamnau din nou! Nu aveți idee ce furie m-a străbătut privind acele reacții!
Și ajungem în prezent, unde în foarte multe orfelinate copiii sunt în continuare violați, abuzați, bătuți. Numitorul comun? Toată lumea știe! Doar că astăzi neagă că știu, conștientizează că ar trebui să facă ceva… dar ce? Că nu vor să fie schimbați din funcții! DGASP-urile au devenit parcări de lipitori de afișe, care primesc funcții de asistenți sociali fără să asiste pe nimeni. Și tragedia continuă.
Veți spune că „dar Tudor, nu poți extrapola această nepăsare față de copiii instituționalizați la toți copiii”. Ba da, pot. Copiii în general deranjează – și nu mă refer la copiii din crâșme care aleargă nesupravegheați și care riscă să se rănească, ci la copiii care plâng noaptea iar vecinii cheamă poliția. La copiii care sunt alăptați în locuri publice și unde se găsesc tot timpul câțiva cretini care să urle. La copiii condamnați să treacă printr-un sistem educațional făcut muci. La copiii despre care se spune „ăștia sunt viitorul nostru, ăștia ne plătesc pensiile? Vai de noi!” – de parcă de-aia facem copii, ca să ne plătească pensiile, mama ei de viață!
Românii își urăsc bătrânii.
M-a sunat ieri o prietenă revoltată pentru a-mi spune coșmarul prin care trece cu mama sa, bolnavă. Și că un medic de la un spital de stat a răcnit la ea și că se simțea neputincioasă – dacă erau dați afară și mama ei murea din cauza ei? Dar acel medic urla – urla la o persoană vulnerabilă, fiindcă vorba ei, dacă urla la mine situația s-ar fi schimbat oleacă. Și mi-am amintit imediat de acei bătrâni de la azilurile groazei, expuse în diverse investigații media – da, cel aflat sub oblăduirea clanului Firea-Pandele era doar unul. Ați văzut pe vreun nemernic condamnat pentru acele tragedii? Nu doar că nu ați văzut, dar coșmarul continuă astăzi în alte aziluri ale groazei, lagăre de exterminare pentru pensionarii nedoriți!
De cazul Pașca ce se mai aude? Acel om transformat de stat în azil. Da, dacă nu ați auzit sau citit despre acest caz, turnați-vă 100 de votcă sau whisky căci veți avea nevoie. Instituțiile statului român – spitale, DGASP-uri și chiar Poliție – trimiteau bolnavi cu afecțiuni neurologice către domnul Viorel Pașca, ca dânsul să aibă grijă de ei în condiții improvizate. Fără avize, fără certificări, fără nimic. În Iulie 2025 în casa sa erau „găzduiți” 300 de bolnavi. TREI SUTE!!! Prin casa sa au trecut peste 3300 de persoane, din care a îngropat 1000. O MIE!!! Și nu că autorităților li s-a părut OK, dar i-au și trimis oameni… așa, câteva mii, din care a îngropat o mie. Absolut normal.
Bătrânii deranjează – în transportul public, când ies la vot, când cer pensii mai mari, când au opinii, în general când trăiesc… „Nu mai moare odată, să îmi pot și eu lua un apartament?”. Eram în Spania și mi se umezeau ochii când vedeam cum un asistent social și-a adus doamna de care avea grijă, o doamnă de peste 80 de ani, la mare, să facă baie. Cum o ducea în apă, cum o ștergea, cum îi punea umbrela, cum stătea și râdea cu ea. Cum îi plăcea ceea ce face și își făcea cu dragoste vocația! Stăteam și lăcrimam la normalitate, mama ei de viață!
Românii își urăsc animalele.
România este pe primul loc în UE la deținerea de pisici. Cei mai mulți dintre prietenii mei au pisici, mulți au (și) câini. Ai spune că românii iubesc animalele; și totuși, zilnic văd mesaje de adopție a unor animale abandonate și chinuite. Zilnic. Sunt sute de buni samariteni ce se organizează să aibă grijă de animale, dar efortul lor este contracarat de miile de români ce-și abandonează animalele – fie pui, fie bolnave, fie bătrâne – în stradă ca să nu mai aibă grija lor. Scria Vasilescu despre o influensăriță ce și-a abandonat pisica în Bali, cu mesajul „Mulțumesc, Spotty, că m-ai învățat să dăruiesc iubire necondiționată.”; mulțumesc Spotty, acum jet că mami are treabă.
Da, românii au multe animale dar le și chinuie. Caii sunt bătuți cu bestialitate, câinii sunt trași de mașini și omorâți, pisicile sunt bătute și arse – imaginația este bogată. Cumva, apreciază animalele atâta timp cât nu dau bătaie de cap – când dau, le mulțumesc pentru iubirea acordată și time to jet.
Foarte puțini veterinari se implică să aibă grijă de animale aduse de pe stradă, chiar dacă aceste consultații sunt plătite. Mai mult, mulți dintre ei tratează animalele cu o indiferență totală, chiar dacă acestea au nevoie de dragoste pentru a putea fi tratate. Câinele e bătrân? Dă-l dracu, ce tratament, nu-l mai chinuiți, curățați-l; hai, repede, că vine pisica doamnei Popescu în 10 minute și nu am timp.
Românii disprețuiesc persoanele vulnerabile și își iubesc călăii.
Dacă te uiți la istorie, românii își apreciază călăii. Peste 50% îl apreciază pe Ceaușescu, mulți îl vor pe Țepeș înapoi, Antonescu era și el băiat OK, legionarii erau patrioți, pe vremea comunismului era disciplină etc.
Rușii erau OK, turcii și ei OK, cu ungurii însă avem ceva probleme fiindcă i-am învins de câteva ori în istorie; dacă nu îi învingeam, acum îi iubeam și pe ei. Da, știu, i-am învins pe turci, dar n-am defilat prin Istanbul, nu? Revenind, ne iubim călăii, „capul plecat sabia nu-l taie” (deși capul face altceva util).
Suntem gata să ne batem cu cei mai slabi, dar nu cu cei mai puternici. Istoria ne-o și arată, am tras fix 0 (ZERO) gloanțe când am cedat Ardealul de Nord, Basarabia și nordul Bucovinei. Asta după ce Regele Carol al II-lea fusese la Chișinău să se jure că nu îi vom abandona pe basarabeni – am făcut-o, fără un glonț tras. Și nu, aceste teritorii nu ne-au fost „răpite” întrucât nu ne-am bătut niciun moment pentru ele, le-am dat pe semnătură. Pe semnătură și de legionari, ca să mai enervez câțiva auriști ce știu că mă citesc.
Vreți să știți cum a fost ocupația Bucureștiului de către armata germană în primul război mondial? Cumplită a fost! Asta nu a oprit Primăria Sector 1, în 2018, să pună afișe cu generalul Mackensen și cu generalul Koch, care au înfometat și abuzat bucureștenii – mă rog, pe ăia normali, fiindcă protipendada organiza continuu baluri și chefuri împreună cu ocupanții. Hai, încă câțiva ani și punem afișe și cu Herr Adolf.
Schimbarea vine din noi.
O să repet fraza asta, abuzată de coci, până o înțelegem. Schimbarea vine de la fiecare din noi. Să nu mai închidem ochii, să ne revoltăm, să protestăm și să avem grijă de cei aflați la nevoie. Ni se rupe că trotuarele sunt pline de gropi? Dar cei aflați în scaune cu rotile ce fac? Rampele alea inutilizabile, trântite în bătaie de joc ce sunt? Trebuie să spargem acest cerc al ignoranței dacă vrem să avem un viitor.
Fiindcă un popor ce nu-și iubește copiii și nu-și respectă trecutul nu poate să aibă un viitor.
