Ură

M-am considerat întotdeauna un om bun. Am greșit față de semenii mei și continui să greșesc. De obicei, când greșesc și conștientizez, îmi cer scuze. Îmi accept greșeala și merg mai departe. Sunt cazuri când consider că nu am greșit și atunci nu îmi cer scuze, deși poate am greșit. Sunt om și am limitări, bineînțeles. Urăsc conflictele, nu sunt o persoană conflictuală. Da, sunt coleric deseori, explodez, dar este un mod de a-mi „elibera” presiunea acumulată. În ultimii ani am învățat să îmi țin demonii (și sunt destui) cât de cât sub control. Am învățat să tac mai mult, să ascult mai mult, să vorbesc mai puțin.

Am învățat să îmi iubesc semenii și să accept că orice om are bune și rele. Întotdeauna caut într-o persoană „scânteia” de divinitate, de bunătate și apelez la ea. Până acum mi-a ieșit de cele mai multe ori și mă bucur când reușesc ca la rândul meu să îmi deschid sufletul în fața oamenilor, chiar dacă știu că poate îmi va părea rău.

Încerc zilnic să devin un om mai bun, încerc zilnic să iert și să fiu iertat. I-am iertat cred pe toți cei care mi-au făcut rău în această viață, privind spre „copilul” din ei, spre acea „scânteie” de divinitate care știu că există în fiecare om. Sper ca și cei față de care am greșit și față de care nu mi-am cerut iertare să își găsească puterea de a mă ierta. Am făcut această introducere pentru a vă face cunoștință cu unul dintre cei mai negri demoni pe care îi am:

Ura față de Ion Iliescu.

Când scriu acest articol, fostul președinte se „zbate” între viață și moarte. Zbate probabil este un cuvânt forțat, cred că ar dori și el să moară dar din fericire nu îl lasă medicii. Da, sunt unul dintre acei oameni care doresc ca Ion Iliescu să trăiască încă 5-7 ani în închisoarea corpului său ce îl trădează. Nu a făcut nicio zi de pușcărie, dar „pușcăria” în care își târăște azi clipele mă face să mă simt bine. Aș vrea să nu scape și sper ca medicii să facă tot ce se poate pentru a-l ține în viață, indiferent de costuri sau efort.

Eu și Ion Iliescu.

Iliescu mi-a distrus adolescența, speranțele și mi-a afectat viitorul. Crimele de  la Revoluție, din 13-15 Iunie, conflictele inter-etnice de la Târgu-Mureș, mineriadele (toate) îi poartă semnătura. Această lichea sovietică ne-a ținut departe de NATO, UE și bunăstare cel puțin 10 ani. Întârzierea aderării, a reformelor, corupția pandemică, justiția făcută praf, educația distrusă – toate de la această lepră au pornit.

13-15 Iunie marchează izolarea României de Vest și percepția de stat eșuat. Anii 1990 – 1996 sunt folosiți de către noua securitate reînființată de Iliescu pentru a infiltra absolut fiecare instituție din România, astfel încât în 1996 când au „pierdut” puterea, PDSR avea oameni absolut peste tot.

Trăind în Oradea, vedeam reformele prin care trecea Ungaria și cât de bine începea să le meargă. În același timp, experiența de obținere a unei vize pentru o vizită în Vest era extrem de umilitoare – să nu uităm, eram un stat eșuat! La școală, noua doctrină ilinesciană ne învăța că nu există greco-catolici (deși, ai naibii, continuăm să existăm și astăzi), că Regele a jefuit România și așa mai departe. Adevărul despre 23 August l-am aflat abia la 17 ani, citind niște cărți! La 17 ani, la 7 ani de la Revoluție!!!

Iliescu nu doar că a urât orice ținea de Vest, de catolicism, s-a temut de Regele Mihai și i-a interzis să vină în țară. S-a purtat cu el ca cu ultimul infractor. Fiecare acțiune întreprinsă de Iliescu a îndepărtat România de bunăstare și de viitor.

Revenirea.

În 2000 nemernicul revine. A fost una din cele mai crunte beții ale mele și decizia ca cu prima ocazie să decolez din această țară. În 2001 a apărut oportunitatea, în 2002 am ajuns în Franța la un concurs de proiecte. Aveam bagajele făcute (nu glumesc) când a sunat Microsoft cu o oportunitate. Și suna bine de tot…

2000-2004 a reprezentat cea mai coruptă perioadă a României, avându-l ca prim ministru pe Adrian Năstase, „el însuși”. Presa asuprită, libertăți asuprite și totuși Iliescu face gesturi de bunăvoință spre Vest și demarează eforturile de aderare a României la NATO și UE. Nu de alta, dar lecția Serbiei a durut – nu îl cred eu pe Iliescu mare fan al Vestului.

Plecarea

În 2004 pleacă. Speranțele mele din acel moment au fost că va fi arestat imediat. 21 de ani mai târziu, nu mai avem nicio speranță. PDL-ul ajuns la putere în 2004 era plin de securiști ce ar fi ajuns în fața plutonului de execuție sau ar fi fost linșați de oameni dacă se afla ce făcuseră la Revoluție și în 13-15 Iunie.

Însă nu a plecat niciodată. Fantoma sa străbate mlaștina securistă a României condamnate în fiecare zi, în fiecare moment. Este acolo, cu zâmbetul său criminal ce a ordonat minerilor și securiștilor uciderea oamenilor nevinovați în 13-15 Iunie. „Liber-cugetătorul” nostru, părintele „democrației originale” și a „oamenilor de bine” nu va muri, chiar când corpul său va ceda.

Da, îl urăsc.

Mă urăsc și pe mine fiindcă asta mă face un om rău. Poate veni oricine la mine – coci, psiholog, preot – nu va putea scoate ura asta din mine niciodată. Știu teoria: este inutil să urăști, cel urât nu va simți sau i se va rupe, tu ești cel care suferă. Știu și îl urăsc visceral. Aș vrea să îi doresc tot răul din lume, dar sunt sigur că deja îl are, chinuindu-se pe patul de moarte. Nu este suficient pentru mine. Aș vrea ca toată rasa lui, suporteri, neamuri, tot, să sufere pe cât a suferit acest popor din cauza lui Ion Iliescu.

Nu, nu îl voi ierta niciodată. Îl voi urî maxim în fiecare zi a vieții mele, deși conform religiei mele, acest lucru mă trimite direct în iad. Lumina mea este mânjită de acest sentiment de ură și asta mă frustrează și mai tare. Nu, nu pot să trec de gândul că scapă. Da, cine sunt eu să judec, bla bla… îl urăsc, nu judec, nu este nimic logic aici, SIMT URĂ.

Da, îi vreau răul, vreau să se chinuie mult în patul de spital, cum s-au chinuit victimele Revoluției. Da, vreau să urle, dacă mai poate, cum urlau cei bătuți și violați de mineri și securiști în 13-15 Iunie. Doamne, nu aveți idee câtă ură pot avea în mine în aceste zile! Compasiune? Nu, ură, vreau să se chinuie acest nemernic. Efectiv când scriu simt mânia cum explodează și cum ies toți demonii din mine.

Ion Iliescu, sper să trăiești; îmi voi dedica restul vieții spunerii adevărului despre ce ai făcut, despre tine, despre ticăloșiile și trădările tale.