Cine nu-și cunoaște trecutul este condamnat să îl repete – o mică adaptare a citatului lui Nicolae Iorga. Din păcate istoria românilor a fost falsificată grosolan de către comuniști, deci istoria cunoscută se rezumă la „ce am trăit” și „ce tâmpenii am citit”. Cine nu a făcut un minim efort de a citi lucrările de istorie și sociologie ale unor cercetători cu adevărat obiectivi, cunoaște o istorie falsificată, plină de minciuni patriotarde. Dar această postare nu este despre istorie ci despre educație.
Analfabetism funcțional cronic.
Suntem în mijlocul unei perioade foarte proaste pentru educația românilor. Testele BRIO au arătat că avem 89% elevi nefuncționali (care nu înțeleg texte și nu le pot sintetiza), testele PISA arătau acum 5 ani că suntem la 44% procent de analfabetism funcțional. Acestea sunt cifrele, bineînțeles contestate de către băieții deștepți din educație; însă nu este nevoie să te uiți pe cifre, este destul să ieși pe stradă să vezi câți proști efectiv există (dacă elevii sunt analfabeți sau nefuncționali să nu credeți că părinții sunt ceva mai răsăriți).
Este clar că în Educație ceva în cei 30 de ani care au trecut de la Revoluție nu a funcționat deloc bine. Într-un stat normal am fi avut o convocare a CSAT, prostirea populației este un subiect de siguranță națională (viitorul Statului este pus în pericol și nu este nicio exagerare când spun acest lucru), dar cum este plin de proști prin toate instituțiile statului, oamenii au ajuns să se laude cu unele rezultate din Educație.
Root cause analysis – ce a dus la acest dezastru?
Răspunsul simplu este durerea în paișpe a politicienilor, a profesorilor și a părinților. Cu toții au contribuit activ la acest dezastru. Dar cum nu ne place să fim arătați cu degetul, găsim explicații. Că exod de creiere, că materii nașpa cu curriculă învechită, că corupție (că parcă nu tot românii au furat tot ce se poate), că Soroș, că americanii care ne vor sclavi etc – oricine numai noi nu. Ca să putem însă repara, trebuie să înțelegem cât de tâmpiți am putut fi în acești 30 de ani; nu o facem nici acum, deci viitorul arată bine.
Pe vremea noastră oare era mai bine?
Este foarte, foarte greu de argumentat. Ne place să spunem că era mai bine fiindcă am trăit acele vremuri și nu prea aveam foarte multe griji fiindcă părinții și bunicii erau scut. Școala era într-adevăr mai dificilă, însă nu toți profesorii aveau har sau chef să predea o materie pe care deseori nici ei nu o înțelegeau. Și aici este problema.
Nu putem compara acele vremuri cu vremurile curente.
„Pe vremea mea” profesorii mai scăpau palme elevilor, îi mai umileau, îi mai batjocoreau, îi trimiteau acasă dacă aveau plete (băieții) sau dacă aveau fuste prea scurte (fetele). Părinții nu neapărat înțelegeau trăirile prin care trec elevii, nu mai vorbesc de educație sexuală sau gestionarea traumelor adolescenței. Pe vremea alor mei, bătaia în școală era regulă, la fel și bătaia acasă. Îmi povestea o babă (scuzați termenul, dar babă era), când i-am spus că la facultate sunt unii profesori care nu merită să treacă de porțile facultății, că „pe vremea ai” când intrau profesorii în facultate studenții se dădeau la o parte și plecau capetele în semn de respect. Nu a spus ce se întâmpla dacă ridicai capul, probabil ceva nu neapărat plăcut.
„Pe vremea mea” nu prea exista tehnologie. Primul calculator l-am atins când aveam 10 ani, Internet am văzut pe la 17 ani – și nu existau Google sau Whatsapp sau alte chestii ci forumuri BBS, ca să găsești rezolvarea unei probleme citeai 3-4 cărți (nu era neapărat un lucru rău acest lucru, dar era rău dacă nu găseai soluția în cele 3-4 cărți citite).
„Pe vremea mea”, în liceu, nu se știa nimic despre bullying sau abuzuri. Existau dar nu vorbea nimeni. De gimnaziu nu mai zic. La liceu, un profesor mi-a corectat greșit lucrarea de olimpiadă și mi-a dat 5 iar la contestație am luat 9.50. Nu i s-a întâmplat nimic, problema pentru el a fost că eu am ajuns să iau premiu la Olimpiada Națională și i-am scos peri albi până când am terminat liceul. Inclusiv i-am blocat dulapul de metal în care-și ținea palinca din care se servea zilnic; nu aveți idee cum face un alcoolic ce nu poate să-și ia shot-ul de dimineață.
Da, au fost multe clipe magice „pe vremea mea”, dar și multe mizerii; nu aș vrea ca al meu copil să trăiască astfel de vremuri pe care eu le-am trăit.
Nostalgia nu ne duce niciunde.
Scria un emerit domn despre un subiect dat în acest an la Evaluarea Națională versus un subiect pe care dânsul îl dăduse la examenul de clasa a 9-a, „pe vremea lui”. Alesese bineînțeles cel mai simplu subiect din test pe care îl compara cu un subiect greu din examenul dânsului. Un fel de „confirmation bias” în care au picat toți tăntălăii care comentau că mvai, ce jenant, idiocracy, ce se prostește lumea etc. Ce a omis emeritul domn a fost să menționeze că subiectul 2 de la pagina 5 nu era chiar atât de digerabil. Ba chiar era destul de apropiat de minunatul subiect pe care dânsul îl pusese în postare. Cam atât cu diferențele „uriașe” de performanță ale copiilor.
La ora actuală copiii se confruntă cu foarte multe informații care le vin din foarte multe surse. Discută cu copii din alte țări prin intermediul jocurilor precum Fortnite, Roblox, Minecraft, lucrează în echipă, se documentează de pe internet, sunt mult mai asertivi, pun întrebări și așteaptă răspunsuri – analfabetismul funcțional este cauzat și de tăntălăii incapabili să le ofere aceste răspunsuri pe care ei le așteaptă. Tăntălăi crescuți „pe vremea mea”.
Viitorul este al copiilor noștri, nu al celor de „pe vremea mea”.
Este momentul să realizăm că noi am distrus educația din România. Educația nu înseamnă doar creșe, grădinițe, școli, gimnazii, licee și universități. Educația înseamnă și cum îți educi tu copiii, cum înveți alături de ei chestii noi, cum îi asculți, cum îi susții, cum crești alături de ei. Tehnologia nu este un dușman, este o unealtă. Acum au intrat puternic pe piață LLM-urile și AI-urile generative – ne punem oare întrebarea cum învață copiii noștri să le folosească? Ba mai mult, cum învățăm alături de ei ca să nu devenim și noi analfabeți funcțional? Copiii noștri visează freelancing și antreprenoriat iar noi le împuiem capul cu „învață bine ca să prinzi un post bun” în loc să îi ajutăm să descopere ce le place să învețe și să îi ajutăm să se concentreze în acea direcție. Să descoperim alături de ei lumea!
Fiindcă deja am stricat câteva generații – câte mai vrem să stricăm?
1 comentariu Adaugă comentariu
Nu suntem bogați să ne permitem să spargem/rupem/stricăm fiindcă „nu-i nimic, ne permitem alte 100 unități/bucăți, nu-ți fă griji”.
Unii se nasc și cu noroc, mult prea puțini, raportat cu restul țării…
Ce antreprenoriat, ce freelancing? De unde bani? Băncile nu finanțează business-uri.
Fondurile sunt fie blocate, fie alocate „băeților deștepți”, respectiv ori insuficiente cât să susțină o economie (bisnisuri) de subzistență.
Copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri.
Până când vă/ne trece frica de poliție, servicii & epoleți și începeți să faceți niște planificări mai serioase (ex. unde sunt depozitele de arme, unde sunt domiciliile VIP-urilor, casele de vacanță, numărul dormitoarelor ale copiilor lor trimiși în străinătate la studii ș.a.m.d.). Abia atunci.
Până atunci, nu vă deosebiți de părinții/bunicii voștri/noștri, care au preferat să-și verse frustrările & nervii cu bătăile împotriva voastră/noastră, în loc să-i ia la pumni & picioare pe sectoriști, securiști, agitatorii, prim-secretarii provinciali, respectiv nomenclatura partinică.
Lașitate intergenerațională nu poate dezvolta ceva dacă ți-e/ne este frică de uniforme – sau de moarte prematură.
Asta e… „Alții să fie țapi ispășitori la altarul morții.”