Pentru mine cel mai frumos campionat mondial de fotbal a fost Italia ’90 (da, sunt atât de bătrân). Sunt foarte subiectiv când spun asta, din mai multe motive: a fost primul campionat mondial pe care l-am privit aproape integral (în anii 90 nu prea aveai la ce să te uiți la TV), a fost primul campionat mondial de după Revoluție, în libertate (libertatea dată de infractorul Iliescu și de infractorul Roman, dar orișicât), a avut cel mai frumos imn al unui campionat – Un’Estate Italiana. La 22 de ani de la acel campionat, încă îi mai știu versurile…
A fost primul campionat la care am văzut o echipă a României într-o formă bună. Începea era „generației de aur” și a nopților petrecute pe străzi pentru celebrarea victoriilor Echipei Naționale de Fotbal a României. Erau anii în care FRF și LPF nu învârteau încă milioane de dolari pe sub mâini ce încercau disperate să mai scape de noroiul de sub unghii.
Ma voglio viverla così quest’avventura
Pentru cei care am urmărit campionatul mondial de fotbal din 1990, întreaga experiență a fost o aventură. Te puteai uita cât vrei la televizor, la toate meciurile de fotbal, le puteai discuta, puteai să țipi, să te bucuri, să plângi, să suferi. Pare SF, dar până în 1990 dacă te strângeai în grupuri mai mari de 3-4 persoane apărea un milițian care te îndemna să circuli. Vedeam spectacol de deschidere, artificii, culori, multe culori. Pentru cei obișnuiți cu griul comunist, explozia de culori din Italia era o poveste.
Notti magicheInseguendo un goalSotto il cieloDi un’estate italiana
Prima vară de libertate după un Decembrie însângerat. Rănile erau deschise, comuniștii lui Iliescu presărau sare peste ele, tragicele evenimente din 13-15 Iunie aveau loc fix în mijlocul campionatului. Știam că este grav ce se întâmplă la București, nu aveam decât 10 ani (și eram fan Ion Rațiu, aveam și o insignă cu Ion Rațiu Președinte) dar din limbajul de lemn al prezentatorilor TVR înțelegeam că are loc o tragedie. Griul acestei tragedii naționale era cumva contrabalansat de culorile și de magia campionatului italian, unde seară de seară ne strângeam să urmărim fotbal și libertate.
Între timp multe milioane, zeci de milioane, sute de milioane au început să curgă prin buzunarele celor de la FIFA și într-o mai mică măsură, prin jeburile mârlanilor dâmbovițeni de la LPF și FRF. Concesii, combinații, corupție, spălare de bani, totul a condus spre Campionatul Mondial din Qatar. Drepturi ale omului încălcate, sclavie, interdicții după interdicții. Un campionat ce sărbătorește asuprirea omului de către om, discriminarea pe bază de sex, orientare sexuală, religie, castă. Fotbalul, un sport ce ar trebui să ne unească pe toți indiferent de religie, sex, orientare sexuală, naționalitate etc, a ajuns să ne dezbine.
În Qatar, magia fotbalului devine un truc jenant al unui șarlatan bătrân. Nu, nu mă voi uita la niciun meci de la acest campionat. Nu pentru a schimba vreo statistică, ci pentru că îmi este scârbă să văd kitch-ul qatarez ce încearcă să ascundă toate nedreptățile. Timpul meu poate fi investit mai bine.
În inima mea este o vară italiană…
3 comentarii Adaugă comentariu
O mica rectificare, 32 de ani.
„La 22 de ani de la acel campionat, încă îi mai știu versurile…” – 32 🙁
Pacat nu la-ati vazut la oficiala pe Burleanu singurul reprezentant al Romaniei la C.M.