Tudor Galos

- The Blog of Tudor Galos -

Mi se rupe de fotbal

Drumul de la fan înfocat la ignorant.

Articol din categoria: General

A scris Andrei un articol absolut excelent despre meciul de aseară dintre Franța și Elveția, meci desfășurat pe Arena Națională. Meci la care nu m-am dus și pe care nu l-am urmărit nici la televizor. Nici măcar nu știam că are loc acest meci.

Am crescut la casă având în vecini un stadion de fotbal. Nu teren, stadion. Nu doar în vecini ci chiar lipit de casă. Am crescut urmărind de pe gard împreună cu bunicul meu meciurile echipei Voința Oradea – echipă ce performa într-o grupă ce nu cred că se află în alfabet. Acolo am învățat rolurile fiecărui om într-o echipă de fotbal și tot acolo am învățat să înjur.

Ajuns la București, student fiind stăteam în Tei – cartier care era „asociat” echipei Dinamo București. Și așa am devenit dinamovist. Am suferit alături de echipă când Cătălin Hâldan a murit, am suferit când echipa pierdea și mă îmbătam când echipa câștiga. Cornel Dinu era un semi-zeu pentru mine iar Badea de la Computerland un binefăcător. Nu mai spun de echipa națională – trăiam meciurile cu Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu etc. Nu de puține ori am ieșit în oraș să urlăm victoria echipei naționale în diverse campionate.

Însă am văzut la prima mână fotbalul românesc dezintegrându-se. Am văzut cum Briliantul nu era altceva decât un drogoman ce s-a făcut de râs și ne-a făcut de râs la nivel internațional, am văzut cum fotbaliștilor le-a păsat mai mult de petreceri, bagaboante, droguri și alcool decât de fotbal, am văzut cum noua generație de fotbaliști jucau fotbal de zici că erau pe maidan.

Pot compara distrugerea fotbalului cu distrugerea corpului uman de către o tumoră malignă. Treci prin aceleași sentimente: disperare, optimism, bucurie că uite e bine pe moment, din nou disperare, din nou optimism, din nou disperare, apoi deznodământ fatal. Corupția, indolența, „șmecheria” au distrus fotbalul românesc. De la un moment dat a încetat să îmi pese. Habar nu am cine mai joacă la echipa națională, dacă s-a mai calificat pe undeva, cine e portar, cine e antrenor – habar nu am. Similar cu grupele sau ligile sau cum s-or mai numi ele.

Nemaiavând nicio bucurie în a mă uita la fotbalul local am început să urmăresc meciurile altor echipe. Dar am ajuns să mă frustrez și mai tare realizând că ecartul dintre echipa națională a României și celelalte echipe naționale, sau între oricare echipă de club românească și echipele de club cu renume crește și nu vom reuși să recuperăm această diferență de joc nici în 20 de ani.

Așa că am ajuns să ignor cu totul acest sport. Dintr-un fan care în 1998 a parcurs Istanbulul la 18 ani alături de alți 10 oameni în trei taxiuri ce mergeau pe contrasens pentru a-l întâlni pe Hagi la Galatasaray pentru a-i lua semnătura pe un tricou luat la repezeală din bazar, m-am transformat într-un ignorant care nu s-a uitat la niciun meci de la acest campionat. Și nu sunt singurul – încă de dinainte de pandemie stadioanele erau semi-goale.

Andrei zice bine: „Vom învăța să scriem povești mișto atunci când vom înțelege că pentru performanță e nevoie de profesionalism, strategie și implicare.”. Aș adăuga că este nevoie ca responsabilii de distrugerea fotbalului românesc să fie judecați și închiși. Doar așa putem avea un „closure” ca să putem reînvia acest sport în România.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    cred ca poti inlocui fotbalului din ultima fraza cu sportului. Eu am sperante pentru ca odata ce societatea se reseteaza si se aseaza pe niste noi principii (aici am dat-o din carti) de fapt odata ce piramida nevoilor incepe sa fie cucerita, oamenii vor investi in copiii lor si se vor indrepta catre sport atunci se vor crea scolile de sport si vor aparea din nou performantele. Pana atunci sunt ca tine, putin dezamagit si cu speranta ca poate maine.

    1
  2. #2 Comentariu nou

    Subscriu la cele de mai sus.
    Am fost recent in concediu si mi s-a intamplat (de 2-3 ori) ca urmatoarea intrebare dupa “Where are you from?” sa fie “Steaua?”. Si m-am blocat prima data cand am fost intrebat. Cum as putea, in 2-3 cuvinte, sa raspund ca da, odinioara am fost mare suporter, cu abonament la peluza si meciuri vazute live la -20 de grade, ca am inghetat in 2005 timp de 3 ore asteptand sa inceapa meciul cu Villareal, ca… [multe multe amintiri incarcate cu emotie]
    Dar… nu stiu cand a castigat FCSB ultima oara campionatul; nici macar nu stiu pe ce loc a terminat luna trecuta. Parca pe 2, nu sunt sigur, nu am vazut niciun meci.

    Ziceam ca prima data cand am fost intrebat la Lisabona daca tin cu Steaua Bucuresti am ramas blocat. A doua, a treia oara am avut raspunsul pregatit: “yes, once upon a time”.

  3. Portarul unui hotel din Bali, când i-am zis că sunt din România: “ah, Mutu, good player, too bad about the drugs”.

    Anyway, e greu de scris o poveste cât timp multe meciuri sunt doar un prilej de bătaie cu jandarmii.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.