Mi-a trimis un bun prieten, freelancer și consultant, acest articol de pe LinkedIn, articol care probabil i-a convins și îi va convinge pe mulți să o ia pe calea antreprenoriatului. Există multe puncte valide acolo, multe dintre ele au stat și la baza deciziei mele de a părăsi tărâmul corporatist, însă aș vrea să mai diminuez puțin entuziasmul și să pun puțină sare de realitate în această ciorbă.
Salariu versus venituri pe PFA/SRL.
Impozitul pe salariu întotdeauna este mai mare și va fi mai mare decât sunt taxele la o firmă, indiferent dacă firma este o microîntreprindere sau nu. La fel, și în cazul PFA, taxele pe salariu vor fi întotdeauna mai mari. Însă ce nu se spune în articol este faptul că dacă ești salariat, este foarte greu să fii dat afară din firmă. Din păcate angajații, mai ales cei din România, nu își cunosc drepturile și acceptă să fie terfeliți în ciuda faptul că de cele mai multe ori câștigă procesele de conflicte de muncă în instanțele din România. Taxele salariale mai mari asigură o „siguranță” a locului de muncă, versus un contract de consultanță, servicii, livrare, producție etc unde care poate fi denunțat unilateral. Asta plătești, practic.
Mai este un aspect: dacă vrei să îți iei casă sau mașină în rate, banca va prefera ca tu să ai venit salarial stabil. Banca nu va înțelege că tu scoți dividende anuale de câteva ori mai mari decât un salariu, atâta timp cât tu ți-ai pus un salariu mic. Da, e ilogic, dar așa funcționează băncile.
Colegi și șefi versus angajați proprii.
În multe companii intră și ciurucuri care deseori obțin promoții nemeritate. Ajung să fie șefi, să ia decizii tâmpite, să strice lucruri. Însă dacă devii antreprenor, vei concura pe aceeași piață a muncii cu ceilalți recrutori și depinde doar de povestea ta și de pachetul pe care îl oferi pentru a atrage angajați valoroși. Totuși, nu ai cum să ai un control perfect și odată ce crești vei ajunge în situația în care vei promova oameni ce poate nu merită să fie promovați. Moment în care angajații tăi vor fi frustrați iar tu vei fi frustrat că lucrurile nu merg în direcția corectă.
De asemenea, vei lucra oricum cu clienți ai căror angajați nu sunt neapărat perfecți. Da, tu alegi cu cine lucrezi, când lucrezi și cum lucrezi dar s-ar putea ca uneori să nu îți permiți să strâmbi din nas. Fix ca atunci când ești angajat. Deci argumentul cum că scapi de proști este fals – îi vei avea și la tine în firmă, și la furnizori, și la clienți. Say hello to human nature, ești fix pe aceeași piață cu restul de companii.
Nivelul de muncă.
Într-adevăr, cum spune și articolul, nivelul de muncă din companii crește. Dacă cineva pleacă, sarcinile sale sunt redistribuite și până când altcineva este reangajat pe poziție, până când i se face induction-ul și până când devine cu adevărat productiv, altcineva pleacă și ciclul se reia. În plus, dacă muncești bine, lumea îți va da și mai mult de muncă. Însă aici ține de abilitatea ta ca angajat de a spune „nu”. Vezi mai sus, nu este atât de ușor să fii dat afară în România; dacă în timpul anului ți se dau sarcini suplimentare și tu nu le faci și nu ai fost de acord cu ele, cam greu să fii dat afară. Nu este imposibil, spun doar că este greu.
În antreprenoriat, tu alegi cât muncești. Ai zile în care stai la piscină, ai zile în care dormi mai mult, dormi la prânz, te plimbi, faci sport în timpul zilei. Da, dar acelea sunt zile când de obicei nu faci bani; așa că deseori antreprenorul muncește nopți, muncește în weekend, muncește când sunt sărbători. Antreprenorii muncesc mult și deseori intră în burnout fără să își dea seama; problema este că atunci când ești diagnosticat cu burnout, primești de la medicul de familie scutire și concediu medical plătit. Dacă ești antreprenor, îți poți băga concediul medical plătit în locuri mai puțin luminate căci banii nu mai vin.
Ownership în business-ul pe care îl crești.
Tot mai mulți angajați vor să beneficieze de creșterea business-ului unde lucrează. Există numeroase scheme de motivare, gen stock-options, stock-awards și așa mai departe. Dar oamenii vor și o parte din profit, însă profitul poate fi împărțit ca dividende doar între acționari. Și când vezi câte acțiuni ai și câți bani primești, motivația mai dispare. Însă când ești angajat, nimic nu te oprește să cumperi tu acțiuni ale companiei în care lucrezi. Poți deveni investitor, acționar minoritar sau chiar acționar principal – sunt atâtea situații în care foști angajați au preluat companiile în care lucrau…
Da, antreprenorii beneficiază direct de creșterea business-ului lor, dar acest lucru se întâmplă doar când business-ul obține profit. Când nu obține profit lucrurile nu arată deloc bine. Nu tot timpul un business crește, depinde de piață, de competiție, de oameni. Sunt multe momente în care antreprenorul nu știe din ce va plăti salariile, chiriile, facturile. Multe, multe nopți nedormite. Salariul nu mai vine la sfârșitul lunii deci trebuie să alergi după plata facturilor pe care tu le-ai emis ca să ai din ce plăti la rândul tău alte facturi, salarii, chirii. Și taxe, da, taxe!
KPI-uri și target-uri.
Am urât cu spume KPI-urile când eram angajat în corporație. Deseori aceste KPI-uri erau fătate de câte un MBA ce văzuse clienți doar în Excel și în PowerPoint și care vomita niște formule de calcul pe care nu le înțelegea nimeni. Fix înainte de criza din 2008, veniseră niște idioți cu o schemă de calcul pentru ceva ce se numea RPS – Revenue Per Socket; rolul acestui KPI era să calculeze potențialul de revenue pe o linie de business în funcție de upsell și cross-sell. Problema este că ce calculai tu manual era complet diferit față de ce calculau tool-urile puse la dispoziție. Odată ne-am pus trei gurus să calculăm un RPS, ne-a dat trei rezultate diferite. Noroc că a venit criza și a „șters” mizeria asta.
Am avut sute de target-uri inutile, prost calculate, prost măsurate și prost implementate. Ajunsesem un fel de guru al excel-urilor, puteam să explic logic orice rezultat și orice cifră, chiar dacă nu avea nicio legătură cu realitatea. Fake de la un capăt la altul. În antreprenoriat nu îți permiți genul acesta de frecat menta. Target-urile țin de venit, de profit, de cheltuieli, de investiții. Pot calcula oricând ROI-ul proiectelor făcute de compania unde prestez, cu cifre reale. Efectiv nu ai timp să găsești explicații, ai doar timp să livrezi.
Meetings.
Din păcate mulți angajați petrec foarte mult timp în întâlniri inutile, nemaiavând timp să fie productivi. Însă deseori este nevoie de aceste meeting-uri, dar cu un control al timpului și al modului de interacțiune. Nu poți lăsa pe toată lumea să vorbească oricând și să redeschidă orice subiect închis. În corporații oameni stau zeci de ore în meeting-uri inutile, cheltuind unica resursă ce nu se întoarce niciodată: timpul. Banii vin și pleacă, timpul doar pleacă.
În antreprenoriat nu ai timp de întâlniri inutile. La unul dintre clienții mei, corporație dar cu „apucături” sănătoase de startup, cultura internă este că dacă ești chemat într-un meeting iar tu consideri că nu este util pentru tine sau că nu poți aduce valoare, nu intri în meeting. Este alegerea ta și ești responsabil de ea. Da, știu, am clienți mișto.
Wrap-up.
Antreprenor sau angajat? Este o alegere grea, care are impact nu doar asupra ta ca individ, ci și asupra celor dragi ție. Însă trebuie să te informezi înainte de a lua această decizie. Taxe, impozite, clienți, produs, serviciu, valoare de business etc. Voi continua cu un articol despre cum să faci migrarea dinspre statutul de salariat spre cel de antreprenor, că și aici sunt destui eroi ai corporațiilor ce și-au rupt gâtul crezând că clienții lor sunt ai lor și nu ai firmelor unde au prestat.
