Una dintre cele mai mizerabile cutume aduse de cancerul woke este „don’t offend”, cuplată cu „I feel offended”. Chestia asta a dat naștere la monștri precum „cancel culture”, „microagresiuni” (ce dracu mai înseamnă și asta?), discriminarea pozitivă făcută în numele diversității (povestea aia cu fostul meu coleg gay căruia i s-a spus când a aplicat pentru un job că trebuie găsite două candidate care să fie refuzate pentru acel job, din motiv de diversity – repet, el fiind gay asumat – este 100% reală), a reînviat marxismul și porcăriile alea de concepte ale școlii de la Frankfurt.
Generația moluștelor.
„Don’t offend” a creat o generație de moluște, care se curentează la primul șoc și care nu sunt în stare să treacă peste până când cei care le-au dat șocul nu sunt pedepsiți/ anulați. Nu mai ai voie să îi spui unui prost că este prost, unui incompetent că este incompetent, unui gras că este gras (da, sunt gras), unui slab că este slab șamd că ești imediat aruncat la colț. Aceste moluște nu sunt în stare să construiască nimic, se deprimă la primul eșec și cred că totul li se cuvine – bineînțeles, atâta timp cât părinții și societatea nu i-au pregătit pentru „vremuri grele”.
Răzbunarea abuzatorilor.
Când împingi pendulul prea mult într-o parte – cam cum a fost în cazul wokerelii de până acum – el revine înapoi cu o forță egală și se duce frumos în partea cealaltă. Adică le dă apă la moară abuzatorilor, proștilor, extremiștilor, care vor interzicerea avorturilor, pedepsirea copiilor, reducerea pedepselor pentru abuzuri etc. Care vor să abuzeze fără a fi pedepsiți. Așa au apărut dictatorii, regimurile opresive și izolate – când lumea s-a „săturat” de democrație și de drepturi egale.
Abuzatori pe structură de moluscă.
Ceea ce însă văd la noua generație de abuzatori, cei auto-declarați naționaliști, suveraniști și ultra-conservatori, este că sunt formați din același „schelet” vâscos precum moluștele woke. Să nu te pună dracu să le contești crezurile, chiar dacă sunt tâmpe și nu au niciun fundament științific, că vor relua fix discursul woke-iștilor: „dar de ce jignești?”, „este opinia mea și mi-o asum, de ce îți bați joc de ea?”, „nu vreau să îmi argumentez poziția, este a mea” etc. Zero discuție, zero argumente, zero abordare combativă. Ei vor să își exprime poziția, dar fără a și-o asuma. Fix, dar fix ca primii.
Raportarea la naziști și comuniști.
O mare parte dintre acești abuzatori se raportează la mari criminali ai trecutului – Hitler, Stalin, Corneliu-Zelea Codreanu, Horia Sima, Ion Antonescu etc. Da, criminali, Antonescu era sublocotenent când trăgea cu tunul în săteni la revolta din 1907 (de acolo și rivalitatea cu Nicolae Iorga). Însă nu au nici demența lor și cu siguranță nici forța lor. Mă uitam amuzat la manifestarea în memoria lui Corneliu-Zelea Codreanu, cum stăteau ăia cu mâna ridicată a la salut nazist. „Naziștii” ăștia ar fugi mâncând pământul la prima palmă sau la primul șuier de glonț, răcnind și plângând, mânca-i-ar mama de curajoși.
Au fix o coloană vertebrală de moluște, fix la fel ca woke-iștii care se simt „jigniți” și „ofensați” de orice adiere de vânt. Nu sunt cu nimic mai buni sau mai forțoși. Agresori wanna-be, care însă se pot transforma în agresori reali dacă li se oferă contextul.
Tăcerea elitelor.
În tot acest shit-show, intelectualitatea stă pe margine și mănâncă semințe. Nu se bagă în bătălie, nu se compromite, nu jignește ci scrie comentarii pe Facebook (inclusiv subsemnatul) sau produce clipulețe pe TikTok. Și nu combate sau combate elitist și rar. Nu se „coboară” la nivelul discuției plebei, unde de fapt se stabilesc curentele ce duc la voturi. Las că se coboară alții care manipulează. Nu, noi suntem elitiști, noi nici nu jignim nici nu ne implicăm.
Și când vine unul care pe bună dreptate și argumentat arată: „băi, ăștia sunt proști grămadă”, vine minim o prințesă sau un cavaler pe cal alb care să zică: „cum îți permiți să îl/o judeci?”; „de ce îl/o jignești?”; „are și el/ea dreptul la o opinie”.
Dragilor, trebuie să ne oprim din a crește moluște. Democrația nu înseamnă să respecți părerea oricui ci înseamnă să îți asumi o poziție. Libertatea de a gândi și de a vorbi vine și cu responsabilitate, iar asumarea responsabilității înseamnă că trebuie să îți porți argumenta o poziție și dacă nu poți, să accepți eticheta de prost/proastă. Așa funcționează lucrurile.
