1 Iunie Românesc

De câțiva ani românii savurează cu adevărat ziua de 1 Iunie, fiindcă este zi liberă ceea ce înseamnă că nu trebuie să muncească și că se pot îmbăta tradițional și pot să bage niște mici (tot tradițional). Un fel de 1 Mai mai „light” așa, însă tradițional. A, da, parcă era ceva și cu copiii, nu? A, da măi, era! Hai să ne punem o poză de când eram copii la profilul de Facebook! Gata, am bifat-o și pe asta, mai băgăm un tradițional „la mulți ani, copii!” și gata, bag-o Costele p-aia cu dușmanii să curgă mai bine berea pe gât!

România este țara care instituțional își urăște copii, cum spunea și colegul Andrei. O demonstrează și cifrele: cea mai mare rată a mortalității infantile din UE (6 la mie), în 169 de secții și compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie de nivel I și nivel II se poate acorda doar asistență medicală minimă. Ne mândrim cu cea mai mare rată a abandonului școlar din Europa, cel mai mic procent de elevi raportat la numărul de locuitori, printre cele mai mici scoruri la testele PISA, printre cele mai mari rate de analfabetism funcțional în rândul elevilor.

Sunt românii încurajați să facă copii? Sunt, cum să nu! Iată, mama beneficiază de un concediu de creștere al copilului de până la doi ani, cu salariul plafonat – un lucru extrem de atractiv pentru tinerele corporatiste care câștigă dublul salariului plafonat. Însă dacă copilului i se face rău și trebuie să pleci de la serviciu – nimeni și nimic nu îți protejează job-ul. Am auzit prea des în ultima vreme „iar nu e copilul lui X bine, dar se mai îmbolnăvește mult?”. Statul te ajută și să faci botez – îți dă credit, doară nu crezi că îți dă bani (din banii plătiți de tine)?

Nu doar România își urăște copiii, românii în sine urăsc copiii altora. Și-i iubesc pe ai lor, îi urăsc pe ai altora. Copilul trebuie să fie cuminte, trebuie să stea, să privească în gol, să nu își deranjeze părinții și pe ceilalți din jurul lor. Să nu alerge, să nu țipe. Să nu plângă. Nu de alta, dar părinții îi abandonează. Din nou, să ne uităm la cifre:

• Peste 90% dintre copiii lăsați în grija Statului nu sunt orfani, ci au părinți în viață .
• Din cei 57.000 de copii care se află în sistemul de îngrijire a statului, doar 3.250 sunt adoptabili, deci mai puțin de 6% din copiii aflați în grija statului pot fi adoptați.
• Doar 1.000 de copii pe an sunt adoptați, în medie.
• Durează 5 ani și jumătate pentru ca un copil din sistemul de protecție să devină adoptabil.
• La fiecare 8 ore un copil este abandonat în maternitate sau într-o secție de pediatrie.
• Pentru 64% din copiii din sistemul de protecție, părinții sau îngrijitorii lor au declarat că nu ar dori deloc să îi mai ia înapoi acasă.

Bineînțeles, românii nu vor ca cuplurile gay să adopte copii (pe care ei, heterosexualii, îi abandonează). Mai bine acel copil stă în orfelinat, fără dragoste, decât să primească dragostea unui cuplu gay.

Însă ceea ce statul nu face, este parțial compensat de ONG-uri și asociații formate din oameni cu inimi mari. Asociația Blondie salvează copiii ce suferă de boli grave și despre care doctorii spun că nu mai au nicio șansă (donați, ce fac ei este extraordinar). Dăruiește viață face un spital pentru copii. Superteach este un proiect al Romanian Business Leaders care ajută profesorii să aibă o mentalitate deschisă. Proiectul Merito premiază profesorii valoroși din România.

Mă uit la prietenii mei care au adoptat copii – sunt cel puțin trei perechi pe care le cunosc și care au adoptat, două dintre ele câte doi copii. Au reușit să schimbe viața unor oameni în bine și le vor transfera valorile lor, punându-i pe un drum în viață.

De 1 Iunie, faceți ceva diferit de băgat mici și bere pe gâtlej în jos. Puteți face și aia, dar gândiți-vă cum puteți ajuta. Cum vă puteți implica. Dacă nu puteți adopta, implicați-vă în proiecte ce ajută copiii sau pe cei ce ajută copiii. Dacă nu vă puteți implica, donați. Copiii României au nevoie de noi.

Copiii României ne vor îngropa într-o zi. Să nu se uite cu scârbă la mormintele noastre.