Corporațiile au început acum mulți ani acțiuni de CSR – Corporate Social Responsibility pentru a susține diverse cauze umanitare și pentru a ajuta comunitățile impactate de activitățile lor. Au apărut și roluri de CSR Manager, CSR Director, dar cumva treaba s-a mercantilizat și au apărut concursuri și premii de CSR precum și cauze preluate de noi manageri la care toți angajații și toți partenerii trebuiau să se alinieze.
Caritate înseamnă să ajuți dezinteresat. Activism înseamnă să ai și o țintă politică.
Problema este când pornești de la caritate și ajungi la activism. Să luăm cauza muncitorilor plătiți în bătaie de joc ce lucrează în condiții inumane. Caritate înseamnă să le ajuți familiile pentru a avea o șansă de a se ridica din situația curentă și de a-și depăși condiția – prin educație, prin acțiuni pentru dezvoltarea pieței muncii, prin proiecte punctuale. Activism social înseamnă să susții o mișcare de întrajutorare a muncitorilor care să fie învățați cum să își ceară drepturile și cum să lupte pentru ele folosind mijloace legale. Activism politic înseamnă să susții o mișcare politică menită să schimbe anumite legi care permit unor companii să își bată joc de muncitori. Sună bine, nu-i așa? Pe hârtie bineînțeles că sună bine!
Corporate Social Responsibility înseamnă asumarea unor standarde morale. Activismul înseamnă să încalci anumite standarde pentru a-ți atinge țelul politic.
Pentru că tot suntem în luna Iunie, luna LGBT Pride, vom analiza exact care este problema modului în care corporațiile susțin egalitatea de drepturi în ceea ce privește minoritățile sexuale. Probabil ați văzut comunicate cam de la toate corporațiile care și-au pus pe rețele sociale background-uri cu curcubeie, au anunțat diverse produse sau servicii destinate minorităților sexuale, donații către ONG-uri ce susțin drepturile minorităților sexuale, metrici de diversitate etc. Toate acestea intră la partea de CSR.
Activismul începe din momentul în care corporațiile se implică în mișcări de stradă – paradele PRIDE – care sunt mișcări sociale în care comunitățile minorităților sexuale își solicită drepturile și recunoașterea. Ele sunt mișcări de stradă și comunitățile și liderii lor ar trebui să fie în lumina reflectoarelor. Cumva, corporațiile au „prins” momentul și și-au „cumpărat” vizibilitate – bannere, angajați trimiși la defilare, chiar discursuri pe scene. Se face și employer branding, se face și marketing, bifează și ceva CSR. Problema este că din acest moment oamenii s-ar aștepta ca aceste corporații să își asume POLITIC o poziție.
La finalul anului fiscal rezultatele corporației sunt măsurate financiar, nu din perspectiva activismului.
Aici am vrut să ajung. Din când în când oamenii se șochează când văd câte o corporație că face business cu o țară având o conducere autocrată ce asuprește minoritățile sexuale. Ori care cenzurează presa și libera exprimare. Sau și mai rău, corporații care chiar ele cenzurează la cererea autorităților anumite știri, expresii sau comunicări. Cei care lucrează cu China știu – their way or the highway. Așa că ce dacă drepturile unor minorități religioase sunt încălcate, ce dacă are loc o curățare etnică, ce dacă drepturile oamenilor sunt încălcate? Banii vin și acțiunile companiei sunt bine cotate, căci dacă nu sunt întreaga conducere zboară!
Corporațiile trebuie să își asume o poziție – joacă sau nu politic?
Dacă aceste corporații s-ar fi limitat la CSR totul ar fi fost OK. Însă au vrut să fie percepute ca jucători globali pentru a atrage simpatia și pentru a beneficia de capital pozitiv de imagine. Însă problema cu activismul social și politic este că el necesită asumare și consistență. Nu poți tolera (sau chiar facilita) încălcările de drepturi flagrante ale omului în timp ce promovezi drepturile minorităților – drepturi garantate de aceleași Convenții ale Drepturilor Omului (ONU și UE). Pur și simplu nu merge.
1 comentariu Adaugă comentariu