Teapa cu tabletele
411
post-template-default,single,single-post,postid-411,single-format-standard,bridge-core-1.0.5,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode-title-hidden,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-18.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.2,vc_responsive

Teapa cu tabletele

Văd enorm de multe discuții în jurul tabletelor achiziționate pentru școlari. Că le trebuie elevilor tablete pentru școală, că le trebuie pentru a li se preda cursuri online. Și văd că nimeni de bun simț din industria IT nu spune cu subiect și predicat ceea ce se șoptește pe la colțuri: faptul că este o aberație cumplită.

Elevii nu au ce face cu tabletele în procesul de învățare. Și în paragrafele de mai jos am să demonstrez acest lucru.

În primul rând, dacă vorbim de tablete pentru cursuri online, acestea au nevoie ca dimensiunea ecranului tactil să fie de minim 9 inch. Chiftelele alea de 7 inch sunt o aberație pe care nu poți să vezi nimic – sunt niște telefoane mai mari. La +9 inch nu vei găsi tabletă sub 500 lei. Și la 500 lei iei o chiftea semi-inutilizabilă. Average Sales Price-ul (ASP-ul) e pe undeva pe la 1000 lei. Țineți minte această cifră vă rog.

Ce putem face cu o tabletă? Păi în primul rând pe o tabletă nu poți „scrie” calumea decât dacă ai stylus sau tastatură. O tabletă cu stylus costă de la 2000 de lei în sus. O tabletă cu tastatură sare de 1000 de lei.

Gândirea celor care promovează conceptul de tablete este că școlarul este atent la ce spune profesorul pe tabletă în transmisiune video și ia notițe pe un caiet. Am ajuns în anul 2020 ca școlarul să se uite la un ecran și să ia notițe pe hârtie.

Să ne uităm însă la PC-uri, și mai precis la laptop-uri.

Prețul unui laptop începe de la 1000 de lei (unul refurbished include și sistemul de operare). Sunt sigur că la o achiziție centralizată prețul se poate duce în jos. Laptop-ul are tastatură, ecran mare, microfon, boxe. Și da, ghici ce, elevul poate lua notițe direct pe laptop.

Practic la același preț tu iei tabletă sau laptop. Doar că laptop-ul chiar îl poți folosi și la alte lucruri. Și atunci de ce se insistă atâta pe marota cu tabletele? Fiindcă politicieni habarniști care habar n-au absolut nimic despre piața de IT se gândesc să rezolve din pix o problemă creând alte probleme – gen ce fac elevii cu tabletele? Le folosesc pe post de televizoare?

Iar piața de IT tace gândindu-se la modul în care se vor deschiloța în licitații până să ajungă să vândă în pierdere doar să vândă.

Culmea este că pentru PC-uri avem de 16 ani un program la nivel național, Euro 200, prin care statul dă vouchere de 200 EUR celor nevoiași, bani care pot fi folosiți pentru achiziția unui PC. Dar cumva reinventăm roata când nu este cazul – programul poate fi extins printr-o simplă revizuire a legii și a bugetului. Mecanismul și logistica deja există!

Tags:
3 Comments
  • cbchirila
    Posted at 19:45h, 30 aprilie Răspunde

    Cred ca poate sa vada ceva pe ea…

  • cbchirila
    Posted at 19:45h, 30 aprilie Răspunde

    *pot

  • Maria
    Posted at 22:04h, 18 mai Răspunde

    Nu stiu ce tablete intentioneaza sa se cumpere, dar nu m-as mira sa fie intr-adevar inutilizabile. Fie-mea a primit candva de la primarie (cadou de. nu-sh ce premiu pe la nu-sh ce concurs) o tableta pe care intr-adevar nu cred ca a folosit-o nimeni nici macar 10 minute. Copila era destul de mica atunci si s-a bucurat foarte tare de premiu, eu m-am bucurat ca am bifat ca are copilul tableta si nu ii bate pe parinti la cap… Si toata lumea a fost fericita si primaria cu banii dati si furnizorul cu marfa vanduta.

Post A Reply to cbchirila Cancel Reply